Haralamb Lecca biografia
Haralamb Lecca opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
LECCA Haralamb, se naste la 10 / 23 febr. 1873, Caracal - moare in 9 mart. 1920, Bucuresti.
Poet, dramaturg si traducator.
Fiul lui George Lecca, si al Zoei (n. Manastiriceanu); nepot al pictorului Constantin Lecca.
Clasele primare la Caracal; liceul la Craiova; studii de medicina la Paris si Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti. Subdirector general al teatrelor; director al Teatrului National din iasi; inspector general al teatrelor; regizor si actor amator.
Debut cu poezia II; cimitir Revista noua a lui B. P. Hasdeu".
Colaboreaza la Vatra, Convorbiri literare. Flacara, Viata literara. Falanga, Rampa, Scena etc. Opera principala e constituita din versuri (Prima, 1896; Cinci poeme, 1897; Secunda, 1898; Sexta, 1901; Octava, 1904; A noua, 1904; Poezii, 1911) cu vizibile influente din scriitori francezi, in special simbolisti, „interpretati odios" si cu numeroase "trivialitati" (G.Calinescu), si dintr-o serie de piese de slaba factura artistica, bazate pe psihologii tulburi si cu actiunea nu totdeauna suficient motivata (Tertia Casta diva, 1899; Quarta. Jucatorii de carti, 1900; Quinta. Su-premaforta, 1901; Septima. Ciinii, 1902; Cancer la inima, 1907 etc). A publicat si nuvele (Crangi, 1914).
A tradus din Shakespeare, Corneille, Racine, Hugo, Balzac, Th. de Ban-ville, Sienkiewicz, Maeterlinck, Boccaccio, Daudet, Conan-Doyle. Premiul „V. Adamachi" al Acad. (1898).
Produs al boemei artistice pariziene si al unui bovarism familial invederat, Haralamb Lecca este tipul poligrafului literar care doreste sa-si confectioneze cu orice pret o opera.
El ataca, din aceasta cauza, toate genurile literare, este prezent cu colaborari in toate revistele, participa la dezbateri si polemici literare, stimeste scandaluri de cafenea sau cedeaza cu prea multa usurinta gustului publicului atras de spectacolul facil, frivol si iconoclast (cele mai multe dintre piesele sale sint pline de omoruri sau sinucideri, de pasiuni extreme si extravagante: Quinta, Suprema forta, 1901; Cancer la inima. 1907). inceputul il face insa cu poezie si, dupa un volum de versuri fara ecou (Prima, 1896), continua sa-si inserieze operele intr-o suita ambitioasa (Secunda, Tertia, Quarta etc), ca ulterior sa treaca la traduceri din literatura de succes a epocii, la localizari si traduceri de piese la moda. Caznmdu-se sa fie mereu in actualitate sau in avangarda. imprumuta si re-modeleaza subiecte straine, inadecvate gustului local, lipsindu-i cu desavirsire simtul realitatii si originalitatea creatorului de structura. Modelele dispar repede si o data cu ele si reputatiile de carton.
Asa se face ca Haralamb Lecca , autor a nu mai putin de treizeci de volume diverse, nu reuseste astazi sa retina atentia posteritatii in nici unul dintre domeniile in care a scris, el fiind cu desavirsire un creator uitat. Opera sa. compusa mai ales din piese cu subiecte fantasmagorice si rupte de realitate, „lucreaza mai mult in vederea efectului scenic decit a celui literar-estetic", fiind „un fel de «fabricatiuni» de-ale cunoscatorilor secretelor tehnice"', ce esueaza in simpla „proza abjecta" (II. Chendi). Tenia. Casta diva (1899) si Quaria. Jucatorii de carti (1900) ataca subiecte bulevardiere, tratate prin prisma ostentativ moralizatoare; Cancer la inima (1907) este o productie „grotesca"; A zecea. I.N.R.I. (1904). o anacronica Si „rigida" turmentatie biblica; Stilpii sfatului, o farsa bazata pe efecte ieftine minata de episoade parazitare, burlesti; Septima. Clinii (1902), o satira ceva mai realizata, la adresa trepadusilor politici, a slugilor celor de la putere, bine conceputa in ansamblu, ramine vulnerabila in detalii.
Apreciabila pentru tendinta de diversificare si innoire a mijloacelor de expresie, opera sa dramatica ramine in esenta ei tributara unei viziuni simpliste, strident moralizatoare, cazind in diletantism si extravaganta, prada facilitatii de redactare si lipsei de autocontrol critic. Ca traducator, Haralamb Lecca e insa merituos.
OPERA:
Prima (1890-l895), versuri. Bucuresti, 1896;
Cinci poeme. Bucuresti, 1897;
Secunda (1895-l897), versuri, Bucuresti, 1898;
Tenia. Casta diva. Bucuresti, 1899 (ed. II, 1906);
Quana. Jucatorii de carti. Bucuresti, 1900(ed.II, 1901;
ed. III. 1904);
Quinta. Suprewa forta, piesa in patru acte, Bucuresti, 1901;
Se.xta. Versuri (1898-l900). Bucuresti, 1901: Septima. Clinii, piesa in patrii acte, Bucuresti, 1902 (ed. II, 1903);
Octava. Poezii, Bucuresti, 1904;
A noua. Poezii, Bucuresti. 1904: A zecea. l.N.R.I., poema biblica, Bucuresti, 1904: Cancer la inima, piesa in trei acte. Bucuresti, 1907: Poezii. Bucuresti. 1911;
Noi romanii. Trei oameni. Actorii, conferinte. Bucuresti. 1912;
Dincolo de Dtmare-n Balcani. Bucuresti, 1913;
Crangi, Bucuresti, 1914;
Nuvele. Bucuresti, f.a.;
Moartea lui Sherlock Hotmes, f.a.: Zece iiionvloguri. Bucuresti, f.a. Traduceri: Tennyson. EnocliArden. Bucuresti, 1896;
Shakespeare, Femeia indaratnica. Bucuresti. 1897;
Carmen Sylva, Povestea unei regine. Bucuresti, 1899: Carmen Sylva, Marioara. Iu ziua scadentei, Iasi, 1904;
Flammarion, Tainele cerului. Bucuresti, 1904;
V.HugO, Emani, Bucuresti. 1904;
Grillparzer, Hero si Leandru. Bucuresti, f". a.: Ra-cine, Atala, Bucuresti, 1907;
Th. de Banville, Sarutarea, Bucuresti, 1907;
Shakespeare, Romeo si Julieta, Bucuresti, 1907;
Sienkiewicz, Quo vadts. Bucuresti, 1908;
Din viafa lui Napoleon, Bucuresti, 1908;
Sudermann, Moara parasita, Bucuresti. 1908: Maeterliiick, Inteligenta /lorilor, Bucuresti, 1908;
Beauinarchais, Barbierul din Sevilla. Bucuresti, 1908;
Maupassant, O viata, Bucuresti, I Svvifl. Gullvcr in Tara uriasilor. Bucuresti, 190'!: Corneille, Horatiu, Bucuresti, 1912;
Moliere. Tar-tuffe. Bucuresti, 1913: Bal/ac. Mos Goriot, Bucuresti, 1914;
A. Daudet, Jack, Bucuresti, 1914;
Boccaecio, Povesti din Decameron. Bucuresti, 1926.
|
REFERINTE CRITICE:
II. Chendi, Foiletoane. 1904;
idem. Fragmente. 1905: M. Dragomirescu. Critica dramatica. 1906;
II. Chendi, Impresii, 1908;
V. Bradateanu, Comedia in dramaturgia romaneasca, 1970;
idem. Istoria literaturii dramatice romanesti si a artei spectacolului, 1979;
F. Firan, Profiluri si structuri literare. 1986. |
