Grisa Gherghei biografia
Grisa Gherghei opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GHERGHEI Grisa (numele la nastere: Hers Segal), se naste la 30 nov. 1936, Galati.
Poet.
Fiul lui Leon Segal. muncitor tipograf, si al Suricai (n. Moise), functionara.
Scoala elementara si Liceul „V. Alecsandri" (absolvit in 1955), la Galati; in acelasi oras urmeaza Facultatea de Chimie Alimentara (trei ani) si Facultatea de Filologie (licenta in 1965). Bibliotecar la Bibi. „V. A. Urechia" din Galati.
Colaboreaza la lasul literar. Luceafarul, Romania literara. Contemporanului Ateneu. Fondator al revista Pagini dunarene, in care debuteaza cu poezia Peisaj cu val (1959); debut editorial cu volum Nici o tangenta la inima! (1968), in col. „Luceafarul". Alte voi.: inmultirea cu unu (1969), Armuri (1971), Pragul de sus (1979) si Urma (1982).
Poeziile din volumul de debut. Nici o tangenta la inima! (1968), sint marcate de o sensibilitate reflexiv-confesiva, care contempla universul cu nostalgie, prin prisma unor emotii riguros controlate. Expresia este matura, doar citeva fragmente sint debitoare unei retorici amintind labisiana „lupta cu inertia".
De o modernitate temperata, poetul vorbeste „luminat de sinceritate", fiind atras de peisajele calme si transparente, desenate cu o linie fina si eleganta:
„Apoi linistea s-a facut de cristal
Si deodata am auzii singuratatea
alergind ca un val ra-tacit printre salcii". |
Timbrul si stilul se modifica prea putin in volumele urmatoare (inmultirea cu unu. 1969; Armuri, 1971; Pragul de sus, 1979; Urma. 1982), Grisa Gherghei cultivind si aici compozitiile de mici dimensiuni, cu elemente lexicale reduse la minimum, cu o sintaxa austera, relevind un poet al confesiunii calme, al meditatiei contemplative, in marginea unui ci-iadinism lipsit de orice agresivitate. Autorul are insa si placerea de a dialoga cu un cititor imaginar. in poezii scrise intr-un limbaj coloc-vial. traversat de brize autoironice. Poemele enuntiative, voit prozaice, prin care poetul ambitioneaza sa catagrafieze cotidianul, se invecineaza cu altele, in care domina creionarea delicata si lapidara, imaginile de o simplitate esentiala.
Cele mai reusite poeme ale acestui citadin sint cele construite sub imperativul „poeziei sintetice" (de care vorbea Apolli-naire), bazate pe prospetimea impresiei si pe secventa abil decupata din cotidian. in general grav, cenzurindu-si efuziunile sentimentale, poetul are, uneori, placerea divertismentului pur, ludicul fiind descoperit fie prin mimarea absurdului, fie prin utilizarea ritmurilor folclorice, in care miza cade pe spontaneitate si voluptate a sorturilor:
„Am in suflet o salcie
o despletita fugita de-acasa cu frunza goala
cu frunza de scoala
valul ii scrie
cu apa tirzie
copila copila
cu tita aprila
o dunare dulce
cu tine sa se culce
adincul lasat
cu dorul curat
iar malul sa-ti spele
potecile rele
cu pleoapele mele".
|
OPERA:
Nici o tangenta la inima! Versuri, Bucuresti, 1968;
lnmul(irea cu unu. Poezii, Bucuresti, 1969;
Armuri. Versuri, Bucuresti, 1971;
Pragul de sus. Versuri, Bucuresti, 1979;
Urma. Versuri, Bucuresti, 1982.
|
REFERINTE CRITICE:
D. Micu, in Gazeta literara, nr. 31, 1968;
D. Cristea, in Romania literara, nr. 15, 1971;
D. Flamand, in Luceafarul, nr. 13, 1971;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 23, 1971;
G. Chirila, ibidem, nr. 24, 1980;
D. Mutascu. in Saptamina. nr. 559, 1981;
Cr. Livescu, in Ateneu, nr. 9, 1983.
|
