Grigore Hagiu biografia
Grigore Hagiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
HAGIU Grigore, se naste la 27 sept. 1933, Tirgu Bujor - moare in 13 febr. 1985, Bucuresti.
Poet.
Provine dintr-o familie de agricultori.
Liceul la Galati (bacalaureatul in 1952); studii universitare, neterminate, la Institutul de Cinematografie din Bucuresti (1952-l953); in 1955 se inscrie la Facultatea de Filologie, sectia critica literara, a Univ. din Bucuresti, iar in 1957 trece la sectia germana. Redactor la Drum nou (1961 -l962), Luceafarul Gazeta literara.
Debut in Tinarul seriilor (1950); debut editorial cu volum Autoportret in august (1962). A mai publicat volum de poeme Continentele ascunse (1965), Sfera mditoare (1967), De dragoste de tara (1967), Poezii (1968), Spatiile somnului (1969), No-blete de stirpe (1969), Nostalgica triada (1970), Cinlece de slava (1971), Poezii (1973), Miazanoaptea miresmelor (1973), Zenit de anotimpuri (1974), Sarbatorile anului (1975), Dcscintece de gravitatie (1977), Sonete (1978), Fantastica padure (1980), Alte sonete (1983), Zilele virstele anii (1985) si Poeme (1986), ultimele doua postum, si un volum de critica de arta, Bucurestiul artistic (1984). Premiul Uniunii Scriitorilor (1967); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1978). Emul al lui Nichita Stanescu, II. a cintat la doua corzi: una sociala si imnica, cealalta confesiva si vizionara, atrasa deopotriva de virtuozitatea imagistica si de prestatia conceptuala, abstractizanta.
Poezia lui Grigore Hagiu se desfasoara pe doua planuri abia interferente. Primul este cel al versurilor cu adresa sociala, coplesind volumul de debut, Autoportret in august (1962), si subtiindu-se in celelalte, spre a reveni din loc in loc in centrul poeticii, fie in De dragoste de (ara (1967), fie in ciclul de inedite 1907 - epopeea taraneasca din volumul postum Poeme (1986).
Celalalt este cel al poemelor alimentate de subiectivitate si intoarse fie intr-o viziune a ideilor, fie intr-o reverie reflexiva. Pe cit dt limpede si direct e primul registru, pe atit de contorsionat si adesea obscur e celalalt. Desprins initial din entuziasmul si fervoarea lui Nicolae Labis, versul lui Grigore Hagiu isi va astimpara repede febrele, atitudinea poetului trccindprin-tr-un filtru glacial, contemplativ si supunindu-se unui ceremonial al rostirii care hieratizeaza, de nu chiar melancolizeaza, avinturile. Patosul nu se mai revarsa emfatic, iar unghiul de abordare al problematicii existentiale e cel al purei celebrari, prilejuind poetului salbe de imagini, unele de o delicatete pretioasa, altele aproape e.v-presioniste. Poetica lui Grigore Hagiu e deopotriva un pro • iect de elevatie si de jertfa, poemul nutrindu-se clin carnea existentiala, dupa cum se exprima o Arta poetica din Continentele ascunse (1965)
„Aceste pasari cresc din mine [] ma devorea-za-ncet pe dinauntru
fiece izbitura-n carnea mea
le-adauga o pana la aripa". |
Chiar dupa ce poetul a avansat in teritoriile melancolice, prin Nostalgica triada (1970) si Miazanoaptea mi-resmelor( 1973), investitura sa ramine sarbatoreasca, bazata pe energia actului poetic: „Sa punem glas prezentelor / sa dam conture". Nostalgia cuvintului electric in care pulseaza tensiunea vizionara e prezenta si in Fantastica padure (1980), unde poetul scrie
„cu toti strabunii
cu toate jertfele neamului meu viitoare
cu pamintul de unde cindva m-am nascut
cu primul meu tipat zvirlit catre astre". |
Noblete de stirpe (1969) e o antologie nu atit tematica, inchizind linia exaltanta a poeziei lui Grigore Hagiu, cit un popas pe aceasta linie, reluata si in Cintece de slava (1971) si in Sarbatorite anului (1975). Istoria. in punctele ei fierbinti, si actualitatea, trasa pe o pelicula paradisiaca, sint dominantele acestei orientari, in care sensibilitatea proprie se infiltreaza nu atit prin intermediul confesiunii (mai degraba declarativa, de nu chiar declamatorie), cit prin exultanta imnica a imaginarului. Linia vizionara a poeziei lui Grigore Hagiu se tragedin poetica lui NichitaStanescu, Grigore Hagiu fiind primul si cel mai fidel emul stanescian. De aici vin nu doar principalele motive si simboluri, ci si unele ticuri poetice: sfera, cercul, saminta, imagistica trupeasca, atitudinea senzual-cuge-tatoare, impreunarea unor cuvinte etc. Odata prins in plasa abstractiunilor menite concretizarilor si proiectat intr-o postura meditativa, discursul se obscurizeaza, pierzindu-si centrul focalizator al imaginatiei. Fara spectaculozitate ideatica, meditatia va fi incifrala doar prin limbaj, plutind intr-o nebulozitate adesea involuntar suprarealista. Poemele mimeaza jocul cu ideile, cu profunzimea problematica, iar abstractia e trasa cu sila spre concret. Meditatii contorsionate, poemele sint nutrite doar de un lirism fulgurant, ce scapara in imagini delicate, agresate de un context cu ifose conceptuale. Poetul pune in centrul fiecarui ciclu cite o intuitie regenta, administrindu-si gospodareste viziunea si grupind-o in jurul somnului, al gravitatiei, al miresmei, al sferei, al padurii, dar convergenta de motive se transforma in redundanta, iar polisemantismul simbolurilor le de-structureaza in cele din urma, transformindu-le in simple pretexte confesive. Melancolia existentiala se aduna totusi dincolo de imperialismul conceptual ce domina poemele si Grigore Hagiu inainteaza intr-o lirica de presimtiri: „din senin se vede / urma sabiei / de pe fata". Fara sa fie euforica, elegia lui e una impacata, nutrita de extazul contopirii cu principiile:
„ma alatur
simburelui care tine
cercurile cimpurile". |
Presimtirile iau locul conceptelor in ultimele volume, lasind liber fluxul unei subiectivitati melancolice. Bucurestiul artistic (1984) strin-ge portretele dedicate de Grigore Hagiu unor plasticieni romani si cronicile de expozitii scrise de-a lungul vremii.
OPERA:
Autoportret in august. Versuri, Bucuresti, 1962: Continentele ascunse. Versuri, Bucuresti. 1965;
Sfera ginditoare. Bucuresti, 1967;
De dragoste de tara. Bucuresti, 1967;
Poezii, Bucuresti, 1968;
Spatiile somnului. Versuri, Bucuresti, 1969;
Noblete de stirpe. Poezii (1962-l969), Bucuresti, 1969;
Nostalgica triada. Versuri, Bucuresti, 1970;
Cintece de slava. Bucuresti, 1971;
Poezii, Bucuresti, 1973;
Miazanoaptea miresmelor. Poeme, Bucuresti, 1973;
Zenit de anotimpuri. Bucuresti, 1974;
Sarbatorile anului. Bucuresti, 1975;
Descin-tece de gravitatie. Bucuresti, 1977;
Sonete, Bucuresti, 1978;
Fantastica padure. Bucuresti, 1980;
Alte sonete, Bucuresti, 1983;
Bucurestiul artistic, Bucuresti, l984;
Zilele virstele anii. Marturii despre mine insumi, cuvint inainte de C. Baltag, Bucuresti, 1985;
Poeme, cuvint inainte de F. Neagu, Bucuresti, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
M. Martin, Generatie si creatie, 1969;
C. Regman, Cica niste cronicari, 1970;
A. Martin, Poeti contemporani, II, 1971;
P. Poanta, Modalitati ;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
Al. Piru, Poezia, II;
D. Laurentiu, Eseuri asupra starii de gratie, 1976;
L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979;
L. Raicu, Printre contemporani, 1980;
|
