Gheorghe Pitut biografia
Gheorghe Pitut opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PITUT Gheorghe, se naste la 1 apr. 1940, comuna Siliste de Beius - moare in 6 iun. 1991, Bucuresti.
Poet si prozator. Fiul muncitorului silvic Pascu Pitut si al Ilenei (n. Foghis).
Studii primare in satul natal (1946-l950) si gimnaziale la Sudrigiu (1950-l953). Scoala de Silvicultura din Nasaud (1953-l956) si Scoala de maistri forestieri din Sighetul Marmatiei (1958-l961).
A lucrat la Ocolul Silvic din Beius (1956-l958) si Tasnad (196l-l962), ca'tehnician. Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1962-l964) si Bucuresti (1964-l967). Bursa de studii in Germania Federala (oct. 1970-mart. 1972).
Corector (1967-l968) la Gazeta literara, redactor (1968-l970) si secretar general de redactie (1970-l971) la revista Romania literara; redactor (1973) si secretar de redactie (din 1974) la Viata Romaneasca.
Dupa debutul cu versuri, in Tribuna (1963), colaboreaza si la Amfiteatru, Luceafarul, Romania literara, Viata Romaneasca etc. Primul volum tiparit (Poarta cetatii, 1966) cristalizeaza liric experienta „omului de padure", care a fost o vreme; cartile urmatoare de poezie (Cine ma apara, 1968; Ochiul neantului, 1969; Sunetul originar, 1969; Fum, 1971) aduc noi accente acestei poezii de factura vizionara, in tonalitati expresioniste. Cu Stelele fixe (1977), poetul se intoarce la disciplina clasica a versului, amplificindu-si aria reflexiva, dar fidel, in esenta, „statorniciei leaganului prim".
In 1982, aduna diverse art., cronici, portrete aparute in presa literara, in volum Locuri si oameni, scriitori si parabole si publica o antologie din versurile sale, sub titlul Noaptea luminata. Romanul parabolic Aventurile marelui motan criminal Maciste, cu trimiteri la lumea boemei bucurestene, i s-a tiparit in . Un alt roman, la care incepuse sa lucreze in anii 1987-l988, a ramas neterminat.
Alaturi de I. Alexandru sau I. Gheorghe, Gheorghe Pitut se situeaza in aria „noului traditionalism" liric romanesc: sentimentul obirsiilor taranesti, cultul energiilor primare ce-l leaga pe om de universul vazut in latura lui obscur-stihiala, apetenta pentru vizionarismul folcloric relativ la misterele cosmosului, pronuntata nota etica a meditatiei sint comune acestor poeti ce-si pot gasi inaintasi deopotriva in Blaga si Aron s.
Dintre confratii de generatie, mai aproape pare a fi totusi poetul de I. Alexandru (cel din Viata deocamdata si
ml discutabil), prin atitudinea ambivalenta fata de lumea simtita ca materie in irepresibila expansiune; in forta ei se descifreaza in egala masura semnul benign al eternei capacitati de regenerare, ca si primejdia proliferarii haotice si monstruoase. De aici, tentatia comuna de a structura viziunea la scara marita, populind-o cu obiecte aproape halucinante, suportind deformari grotesti, intr-o miscare ampla, cu dislocari seismice si remodelari in geologii insolite. Ceva din energia vitala hiperbolizata a lui Blaga din Dati-mi un trup, voi muntilor se regaseste in Poarta cetatii (1966): sentimentul „cotropirii" eului de catre „limitele" care il „inghesuie", „lacomia rara de a patrunde-n lucruri", „dorinta grozava de viata" a „barbatului paduros" (altadata „faun vinjos" ori fiinta purtind in sine „toate jivinele cu care [a] crescut"). Le corespunde viziunea unui univers tensionat, gata sa se dezechilibreze, - materie grea, modelata la dimensiuni colosale. Fundamental „sanatos", viril, lirismul lui Gheorghe Pitut refuza idealizarea si sentimentalismul, preferindu-le un realism dur si o gravitate a tonului ce exclude orice lamentatie. Celelalte volume ale poetului, pina la Stelele fixe (19-77), dezvolta aceste date initiale, mai ales in sensul conturarii unui „expresionism de esenta rurala" (E. Simion).
Elemente ale universului rustic, redi-mensionate, servesc reprezentarii marilor forte telurice si celeste. Poetul vorbeste despre „miezul noptii ca un bivol / Prabusit pe casa noastra", despre „timpul mort [ce] se umfla ca burta unui animal ce trebuie sa fete", ori vede o „lopata cosmica" aruncind „comete putrede in horcaitul noptii" etc. Asemenea imagini se echilibreaza in Cine ma apara (1968), poate cartea cea mai implinita a poetului, din aceasta etapa a creatiei, cu o poezie a vitalitatii eliberate de spaima, ordonata intr-o miscare ritualica (vezi ciclul Cintarele). Nu lipseste insa din acest volum nici lirica instrainarii in „cetatea" moderna, „elegia padurarului" izolat intr-un spatiu neprimitor. Fara sa aduca elemente fundamentale noi, Ochiul neantului (1969) da o mare extindere viziunilor „negre" ale dislocarilor grotesti si absurde ale elementelor cosmice, ca si sentimentelor, devenite dominante, de teroare, spaima, cutremurare, „ingrozire". Remarcabila e si aici capacitatea de plasticizare in ordinea sugestiei unei materii invadatoare, haotic dezlantuita asediind fiinta umana. Aglomerarea si reluarea aceluiasi tip de imagini duce insa la saturatie, iar dilatarea retorica a discursului nu mai poate fi intotdeauna stapinita. O viziune a orasului modern alienant, construita cu detasare, intr-un limbaj voit sec, prozaic, si uzind de tehnica „simultaneista" a notatiei, se incearca in cartea urmatoare, Fum (1971), cu rezultate mai modeste. Un nou moment de virf al poezei lui Gheorghe Pitut il reprezinta insa volumul Stelele fixe, alcatuit in mare parte din sonete, puternic contrastant cu celelalte carti prin despartirea de tulburarea expresionista a liniilor viziunii si cultivarea unui „lirism de idei" disciplinat de versul clasic. Solemne si grave, slefuite uneori pina la austeritatea gnomica, aceste poeme sint opera unui spirit reflexiv, patetic fara emfaza, elogiind „poporul blind si mohorit / dar drept din vremi si pururea" sau blamind, pe un ton taios si sarcastic, tarele secolului.
Ele marcheaza o intoarcere spre imaginarul clasic si romantic, angajind elementele unui cosmos generic, structurat in arhitecturi majestuoase, amintind de vizionarismul tineretii eminesciene, dar si - mai ales - de geometria versului sententios al Glossei, precum in ciclul Ofrande la Sfinx.
„Ce vede Sfinxul si retine,
demon sau fiinta adorata -
trece de rau ca si de bine
lumea de-aceea-i agitata
cind el, divinele-i retine
nu o retin mai niciodata". |
Emblema „stelelor fixe" sugereaza ea insasi cucerirea unei pozitii durabile a spiritului contemplativ, privind detasat spectacolul caderilor mundane:
„O, multumirea ca sint fixe -
departe de apocalipse,
hranite numai cu mirare
de ochi de plante ginditoare" |
Poemul devine atunci o victorie asupra agitatiei launtrice a eului („Maestrul m-a chemat la dinsul / Sa-mi spuna cum se-nvinge plinsul" - se scrie intr-o „postuma" ce prelungeste sumarul volumului din 1977).
Numeroase versuri au o concentrare aforistica, ce echilibreaza perfect continutul ideatic cu concretul imaginii sau il prelucreaza muzical, facind - cum a observat St. Aug. Doinas, care a intimpinat elogios cartea - „din jocul liric al conceptelor o adevarata «poezie pura»". Acelasi comentator precizezaa insa ca Gheorghe Pitut nu este un „poet intelectualist care transpune programatic in versuri un corp de idei personale sau imprumutate, asupra lumii", ci ramine o natura elementara, poezia sa „filosofica" hranindu-se dintr-o „stare aurorala a sufletului".
OPERA:
Poarta cetatii, versuri, Bucuresti, 1966;
Cine ma apara, versuri. Bucuresti, 1968;
Ochiul neantului, versuri, Bucuresti, 1969;
Sunetul originar, versuri. Bucuresti, 1969;
Fum, versuri, Bucuresti, 1971;
Stelele fixe, versuri. Bucuresti, 1977;
Noaptea luminata, versuri, cu o pref. de M. Ungheanu, Bucuresti, 1982;
Locuri si oamei scriitori si parabole, publicistica. Bucuresti, 1982;
Aventurile marelui motan criminal Maciste, roman. Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
M. Martin, Generatie si creatie, 1969;
V. Felea, Poezie si critica, 1971;
L. Raicu, Structuri literare, 1973;
P. Poanta, Modalitati;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
I. Negoitescu, Engrame, 1975;
E. Simion, Scriitori, I;
L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1976;
C. Baltag, Polemos, 1978;
P. Poanta, Radiografii, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori;
Gh. Grigurcu, Poeti;
St. Aug. Doinas, Lectura poeziei, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1982;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986.
|
