Gheorghe Mihaescu biografia
Gheorghe Mihaescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MIHAESCU Gib. I. (pseudonimul lui Gheorghe I. Mihaescu), se naste la 23 apr. 1894, Dragasani, judetul Vilcea - moare in 19 oct. 1935, Bucuresti.
Prozator si dramaturg.
Fiul lui Ion Mihaescu-Stegaru, avocat, si al Ioanei (n. Ceausescu).
Scoala primara la Dragasani (190l-l905). Studiile secundare si liceul la Craiova (1905-l906), Slatina (1906-l907), Rimnicu Vilcea (1908-l909) si din nou la Craiova (1909-l914). Dezinteresul fata de carte si profesori, alaturi de boala si durerea pierderii unui frate (1907) explica rezultatele mediocre la invatatura si numarul mare de ani petrecuti de viitorul scriitor pe bancile scolii. La insistentele tatalui, in 1914 se inscrie la Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti, pe care o intrerupe. in 1916, din cauza razboiului (oricum, in doi ani, tinarul student nu reusise sa treaca nici un examen).
E mobilizat in toamna anului 1916 si urmeaza, trei luni, o scoala de ofiteri la Botosani. Participa la luptele de la Marasesti si Muscel, fiind decorat pentru faptele sale de arme. in 1918 e demobilizat si se retrage un an la Dragasani pentru ingrijirea sanatatii.
Debuteaza in revista Luceafarul (1919), cu povestirea Linia intii. E reprimit la Facultatea de Drept (fusese, intre timp, exmatriculat) si da primul examen in 1920, la sase ani de la inscriere.
In 1919 intra in redactia ziarului Tara noua, pe care o paraseste in 1920, cind pleaca la Cluj, unde impreuna cu Cezar Petrescu si Adrian Maniu fondeaza revista Gindirea. Revine la Bucuresti (1922) si sustine examenul de licenta in drept (1923). Renunta la gazetarie si profeseaza avocatura, o scurta perioada de timp la Chisinau, dupa care preda educatia civica si legislatia muncitoreasca la o scoala de ucenici din Dragasani (1926-l929).
Debuteaza editorial cu volum de nuvele La „Grandiflora" (1928), urmat de Vedenia (1929). Colaboreaza la Viata literara. Hiena, Vremea, Boabe de griu. Vointa, Adevarul literar si artistic, Viata Romaneasca, Flacara. Sburatorul, Gindirea etc. in 1928 obtine un rasunator succes dramatic pe scena Teatrului National din Bucuresti cu piesa Pavilionul cu umbre, avind-o in rolul principal pe Maria Ventura. A publicat romanele Bratul Andromedei (1930), Rusoaica (1933), Femeia de ciocolata (1933), Zilele si noptile unui student intiniat (1934) si Donna Alba (1935).
In 1930 se stabileste la Bucuresti si, cu ajutorul unor prieteni, e numit functionar la Directia Presei si Informatiilor din Ministerul Afacerilor Straine. Bolnav de tuberculoza, se interneaza la spitalul „Martin Luther" din Sibiu (1935); transferat apoi la Bucuresti, moare in acelasi an. „Gib. I. Mihaescu, cu toata deosebirea de cultura si de mobilitate intelectuala, in defavoarea lui, se inrudeste cu Camil Petrescu si, de altfel, indirect, cu toti scriitorii romani, prin acea psihologie acuta apriori a oamenilor fara existenta exterioara" (G. Calinescu).
Lipsite de calitati deosebite, prozele de tinerete ale lui Gheorghe Mihaescu se remarca, totusi, prin coerenta si unitatea perspectivei: schite autobiografice, in majoritatea lor, ele prezinta interes atit din punctul de vedere al inaintarii epicii romanesti in general, cit si din acela al tipului de sensibilitate si temperament al naratorului. Primul care se observa este excesul de imaginatie, amplificat pina la obsesie in volumele de mai tirziu. Bizarul, fantomaticul, pasionalitatea violenta, superstitia erotica, mistica geloziei, teroarea chiar si progresiva instrainare sint deja prezente in aceste scrieri, carora S. Cioculescu le recunoaste, cu indulgenta, oarecare insusiri veriste.
In Linia intii, soldatul Voican impusca din greseala un batrin, pe care „domn ilev", locotenentul si-l inchipuie „in straie albe, patate de singe, cu barba inrosita si ochii mariti de groaza" in fata gestului ucigas al propriului copil; un alt soldat, Nistor, in schita cu acelasi titlu, strabate lumea de cosmar a frontului pentru citeva cutii de conserve etc.
Surprinzatoare in aceste subiecte banale este discrepanta dintre eveniment si semnificatia lui, dintre anecdotic si ordinea lui mereu tulburata. Multor personaje memoria le creeaza un complex al persecutiei, de care nu e straina „obisnuinta de a inventa obsesii" si de a cultiva cu desfatare echivocul. Peste ani. se schimba doar mediul, procedeul raminind acelasi. Dupa 1930, lumea „hibrida" a razboiului si a frontului e inlocuita cu cea a justitiei, a examenelor de bacalaureat si de facultate, a printilor autentici sau falsi, cu lumea mansardelor si a parvenitilor, a „femeilor tarifate" si a anonimilor strazii, in volumul La „Grandiflora" (1928) cele doua mari teme ale operei: „lumea profunda a fiintei" si „chinuitoarele melodii sub-constiente" (P. Constantinescu) sint pe deplin configurate.
Toate aventurile, unele grotesti, toate utopiile, unele bizare, toate visele, unele simple artificii sint semne ale efortului de identificare cu o masca in spatele careia se ascunde invariabil absenta. Erotismul frenetic si senzualitatea agresiva explica numai in parte starile de constiinta contradictorii si pasiunea pentru dezastru a fiintelor scindate. Fixat definitiv in ambianta sufleteasca, Gheorghe Mihaescu e mai putin un analist si mai mult un descriptiv al spasmelor traite personal. Ostilitatea generalizata si esecul imbracat in haina resemnarii fac parte, in nuvele mai ales, dintr-un complicat mecanism al patologicului creator. Modelele nu sint intimplatoare: Manaru, din La „Grandiflora", strivit de singuratate, si Andrei Lazar din Bratul Andromedei (1930), la capatul unui itinerar halucinant, pierdut sub rotile ca un destin ale trenului. Strania credinta a acestor eroi in iminenta catastrofei face din ei nu atit visatori introvertiti, cit victime ale unui inevitabil proces de reprimare si autodistrugere.
Convingerea ca sint crezuti sau admirati „cind nu sint ceea ce sint" le este, in majoritatea cazurilor, fatala. Trairea aventurii si contemplarea dezastrului sint simultane, pentru ca e simultana insasi dramatica divizare a constiintei umane. in literatura, pare a spune autorul, e important doar ceea ce argumenteaza in noi senzatia vietii adevarate si prezenta mortii, intotdeauna expiatoare. Cu Vedenia (1929), realitatea e supusa, in continuare, aceleiasi discontinuitati brutale, intr-un context mult mai accentuat al unei iremediabile derute existentiale: dramele iau forme apocaliptice si haosul pune stapinire pe rationamentele invadate de absurd. Dincolo de imaginarul morbid din Semnele lui Danut, orice comunicare inceteaza - invincibil ramine doar limbajul subversiv al tragediei nevazute. Putini au observat in proza lui Gheorghe Mihaescu un fenomen de umanizare a instinctelor si de ignorare treptata a ceea ce, nepotrivit, s-a numit detectivism psihologic. A crezut prozatorul in terapeutica dramelor lipsite, dupa Camil Petrescu, de substanta metafizica? Fara indoiala, din moment ce prin ele se regindeste erosul din perspectiva cunoscutei mistici a caderii, a rascumpararii.
E prea mult spectacol si prea multa afectare a indiferentei pentru a nu banui in nuvele si romane spaima de irealizabil a scriitorului insusi. Risipa de entuziasm ascunde umilinta si grandilocventa justifica insuccesul, intr-o lume in care singura certitudine e nostalgia unei libertati lipsite de grandoare. Bratul Andromedei (1930), roman neizbutit, e totusi instructiv pentru sensul ultim acordat existentei in oniric, iluzoriului si exaltarii. Nici aici, nici in Zilele si noptile unui student intirziat (1934) existenta exterioara nu mai poate fi recuperata. in ultimul, experienta lui Mihnea Baiatu, devotat filosofiei dupa insuccesul in dragoste, trimite la o veche maxima: valoarea e data de calitatea omului. O calitate pe care E. Lovinescu o banuieste in „acceptarea vietii determinate de legi psihologice sigure si analizabile". Acesta era insa un deziderat. Romanele lui Gheorghe Mihaescu reprezinta, dimpotriva, cum spune el insusi, un caz fericit de exagerare fecunda. Exista in ele „complexitati morale" si „bolgii de cazna" (Perpessicius), dar nu vulgaritati sau licente nepermise. Pentru prozator, opera e o alta realitate posibila, asa cum orice pagina de literatura e un alt univers „alaturi de viata propriu-zisa". Din acest punct de vedere. Rusoaica (1933) e, in multe privinte, o scriere exemplara.
Locotenentului Ragaiac i se incredinteaza paza unui sector de granita pe Nistru: chipul Rusoaicei e unul al legendei, al lecturilor si al imaginatiei. Fiind o drama a asteptarii, romanul e implicit o drama a creatiei, fantoma raminind ceea ce este de fapt, un mister. Subiectul inchide in el, prin urmare, conditia literaturii din totdeauna, obiectul cautarii, a) utopiei si al pasiunii fiind romanul insusi, ca „placere a panicii" si nostalgie a in-creatului. Donna Alba (1935) e romanul unei generatii, nelipsit de excese pedagogice, false note de critica sociala si irelevante dovezi de traire in absolut. Patrunderea in inalta societate a unui fost hamal ocoleste cazuistica fortelor sub-constiente: autorul analizeaza nu sentimente, ci „notiuni de sentimente" (G. Calinescu). Pavilionul cu umbre (1928) adauga vechilor vedenii din nuvele obsesia pacatului si drama infidelitatii conjugale, intr-o viziune terifianta, intunecata de fatalitate si demonic.
OPERA:
La „Grandiflora", nuvele. Craiova, 1928;
Pavilionul cu umbre, piesa in trei acte, Craiova, 1928;
Vedenia, nuvele. Bucuresti, 1929;
Bratul Andromedei, roman. Bucuresti, 1930 (ed. II, 1974);
Rusoaica. Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac, roman. Bucuresti, 1933;
Femeia de ciocolata, roman. Bucuresti, 1933;
Zilele si noptile unui student inttrziat, roman. Bucuresti, 1934 (ed. II, cu o postfata de Al. Piru, 1973);
Donna Alba, roman. Bucuresti, 1935 (alte ed.: . 1969, 1970, 1973, 1982, 1984, 1985, 1988);
Nuvele, I-II, pref. si tabel cronologic de N. Manolescu, Bucuresti, 1967;
Vedenia, nuvele, ed. ingrijita si bibliografie de I. Nistor, pref. de L. Ulici, Bucuresti, 1973;
Teatru, ed., text stabilit, postfata_ si bibliografie de L. Baconsky, Cluj, 1973;
insemnari pentru timpul de azi, ed. ingrijita si pref. de Diana Cristev, Cluj-Napoca, 1975;
Opere, I-V, ed. ingrijita, studiu introductiv, note si variante de Al. Andriescu, Bucuresti, 1976-l985;
Nuvele, ed. ingrijita de Al. Andriescu, repere istorico-literare de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, 1979;
Linia tntii, ed. ingrijita, studiu si note de Diana Cristev, Bucuresti, 1983;
Romane, I. Donna Alba, II. Bratul Andromedei, ed. ingrijita de Al. Andriescu, repere istorico-literare alcatuite in redactie de Suzana Carmen Dumitrescu, Bucuresti, 1983;
Femeia de ciocolata, nuvele, ed. ingrijita si postfata de C. Popescu, Craiova, 1984;
Nuvele, antologie, cronologie, note, repere critice si bibliografie de I. Nistor, pref. de FI. Ghita, Bucuresti, 1986;
Nuvele, pref. de M. Mangiulea, Bucuresti, 1987;
Bratul Andromedei. Zilele si noptile unui student inttrziat, tabel cronologic si crestomatie critica de Alexandra Natasa, Timisoara, 1989. |
REFERINTE CRiTICE: Perpessicius, Mentiuni, III; E. Lovinescu, Istoria; O. Sulutiu, Pe margini de carti, 1938; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu. Arta; I. Ichim, Gib. I. Mihaescu, 1942; I. Valerian, Cu scriitorii prin veac, 1967; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I; G. Calinescu, Ulysse, 1967; H. Oprescu, Scriitori in lumina documentelor, 1968; VI. Streinu, Pagini, I; M. Diaconescu, Gib. I. Mihaescu, 1973; O. Sulutiu, Scriitori si carti, 1974; Perpessicius, 12 prozatori interbelici, 1980; FI. Ghita, Gib. I. Mihaescu, 1984; P. Petria, Gib. I. Mihaescu. Biobibliografie selectiva, 1985; A. Sasu -Mariana Vartic, Romanul romanesc, II.
|
