Georgeta Horodinca biografia
Georgeta Horodinca opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
HORODINCA Georgeta, se naste la 13 nov. 1930, comuna Causanii Mari, judetul Tighina, Basarabia.
Istoric si critic literar, eseista si prozatoare.
Sotia lui N. Tertulian. Liceul la Galati, Craiova si Iasi (1940-l949); Facultatea de Filologie a. Univ. clin Iasi, neterminata (1949-l950); Scoala de Literatura „Mihai Eminescu" (1950-l951). Redactor la Romania libera (195l-l955), Gazeta literara (1955-l961), Studioul Cinematografic „Bucuresti"; redactor-sef adjunct (1963-l969) si din nou redactor la Secolul 20(1969-l974); redactor-sef adjunct la Luceafarul (1972-l974).
A debutat in lasul literar (1950); debut editorial cu studiul Duiliu Zamfirescu si contribujia lui la dezvoltarea romanului nostru realist (1956). A publicat studii monografice (Jean-Paul Sart re, 1964; D. Angliei. Portret in evantai, 1972), volum de critica (Structuri libere, 1970; Studii literare, 1978), un volum de nuvele si povestiri (Bastarzii. 1979) si un roman (Somnambulii soarelui, 1981). A tradus scrieri de Pierre Gamara, Jan Otcenasek, Michel Butor. Michel Zevaco, Al-bert Camus, Gafitan Picon. A prefatat si postfa-tated. traduce din Mihail Sadoveanu, Franzarl Weiskopf, Ion Agarbiceanu. Alexandru Ca-zaban, Jan Drda, Marie Majerova, John Brai-ne. F. Diirrenmatt. Alberto Moravia, Jean-Paul Sartre, Michel Butor. Albert Camus, D. Angliei, Emile Zola. Joris-Karl Huysmans, Stendhal. Premiul „Ion Creanga" al Acad. (1979). in 1982 se stabileste in Franta.
Lipsita de inhibitii si ezitari, prompt informata si mereu la curent cu „noile valuri" succesive, Georgeta Horodinca a asigurat dezinvolt comperajul unor premiere editoriale romanesti din existentialistii francezi, din „tinerii furiosi" englezi ori din „noul val" francez, nu fara a se pastra in paralel la fel de disponibila si pentru „realismul socialist" de expresie ceha. Tendinta de emancipare din stereotipia sabloanelor sociologismului vulgar al anilor '50 impus inca timid la Georgeta Horodinca in studiul sau de debut, Duiliu Zamfirescu si contributia lui la dezvoltarea romanului nostru realist (1956), se va defula in deceniul urmator intr-o la moda ocupatie de popularizare la noi ;i existentialismului francez, a carui voga occidentala in declin il facea acum, pesemne, „bun si pentru Orient".
Mai mult decit spre Camus, afinitatile eseistei se indreapta simptomatic inspre Jean-Paul Sartre, din care prefateaza Cuvintele (1965) si o cuprinzatoare culegere de Teatru (1969), si caruia, in studiul monografic omonim (1964). ii oferise asistenta critica in fata unor „exegeti burghezi" precum Gaetan Picon. R. M. Alberes, Pierre de Boisdeffre s.a., care ..isi dau mina pentru a considera opera sa de dupa 1945 drepl opera «agitatorica» si, in consecinta, «neliterara»". Pe linia aceleiasi fructificari prompte a unor lecturi mereu la zi Georgeta Horodinca va ambitiona, in volumul Structuri libere (1970), o pretentioasa si afectata demonstratie a „modernitatii" unor scriitori romani (Camil Petrescu, M. Blecher, Marin Preda), prin plasarea in constelatie cu Proust, Sartre, Camus, Michel Butor, Alain Robbe-Grillet. Ber-nard Pingaud s.a. Asa, de pilda, „Marin Preda nazuieste sa capteze timpul in felul lui Prousl sau Thomas Mann". O mai fericita intuitie critica ii va prilejui exegetei intoarcerea - in deceniul urmator - la literatura autohtona: in 1972, la implinirea unui secol de la nasterea lui D. Angliei, ea are simpla, dar ingenioasa idee de a suprapune peste fizionomia cunoscuta a poetului nostru „tiparul universal al Poetului", grila eternei paradigme a „temperamentului poetic" de oriunde si orieind.
Ceea ce rezulta este un original eseu estetic si istorico-literar, „portret in evantai", Dimitrie Angliei (1972), solutie sui-generis la impasul metodologic al uzatei formule monografice „viata si opera": „Personalitatea poetului e ca un joc de carti pe care, pentru a le cunoaste, trebuie sa le intindem in fata noastra; adunate in pachet, ele se suprapun perfect, fac o unitate". intr-un volum de laborioase Studii literare (1978) - ,.la origine articole ocazionale" „scrise la intervale mari de timp unele de altele" - II. substituie fie perspectiva istorico-lilerara, fie pe cea comparatista unei perspective propriu-zis critice, oricum de preemptiune in abordarea unor scriitori contemporani, cei mai multi cu o evolutie, atunci, inca neincheiata: Zaharia Stancu, Gellu Naum", Marin Preda", Alexandru Ivasiuc, Ni-colae Breban, Ileana Malancioiu. Mai mult decit in ipostaza exegetica, II. reuseste sa convinga in postura de prozatoare, in care ;ipare pe neasteptate in 1979, o data cu volumul de nuvele si povestiri Bastarzii. Dincolo de dexteritatea tehnica exersata uneori „la rece", efectul transfigurator al distantei estetice isi semnaleaza genuin prezenta prin ecoul in surdina al „senzatiei de pierdere", care niciodata nu ingala.
Astfel, in Calauza pierduta, cea mai buna piesa a volumului, un sigur simt al nuantelor si semitonurilor confera irizare estetica vidului pe care-l lasa in urma esecul solutiei existentiale a omului „simplu", „onest", „modest", „cumsecade". Georgeta Horodinca se mai apropie o data de acest privilegiat efect estetic al „senzatiei de pierdere" si in Somnambulii soarelui (1981), un memorabil roman al funestului an 1940, cu caderea granitelor urmata de rebeliunea legionara, an in care si-au gasit o dramatica scadenta toate limitele si metehnele noastre ascunse, ca insi umani si ca popor - malformatii si infirmitati cocolosite si tabuizate sub o pioasa, dar falimentara frazeologie canonica „nationala"; turpitudini, repugnante si ipocrizii pentru care scriitoarea are un sagace si neiertator ochi „rau", mizantropic, dar si o superioara intelegere a lucrurilor, o perceptie acuta a materialitatii acestora, dublata de capacitatea de a atinge operativ, cu miscari scurte si sigure, vina esentialitatii si citeodata, rar, chiar a idealitatii lor. Dintr-un unghi adiacent si complementar. Somnambulii soarelui poate fi citit si ca un Bildungsroman, ca istoria unui ritual de trecere, cu prezumabile aderente si aluviuni autobiografice, resorbite insa fictional. De asemenea, de mentionat este si planul metafictional, rezervat „povestitorului", ce iese din cind in cind ostentativ la suprafata textului spre a-si sustine partitura specifica, nu o data de-a dreptul aforistic frazata: „Cine a trait o intimplarc nu este obligat sa o scrie, dar cine o scrie este obligat sa o traiasca"; „Povestire, numele tau e disperare, dar, disperare, numele tau nu e inca povestire".
OPERA:
Duiliu Zamfirescu si contributia lui la dezvoltarea romanului nostru realist, Bucuresti, 1956;
Jean-Paul Sartre, Bucuresti, 1964;
Structuri libere. Bucuresti, 1970;
D. Angliei. Portret in evantai. Bucuresti, 1972;
Studii literare, Bucuresti, 1978;
Bastarzii, nuvele si povestiri, Bucuresti, 1979;
Somnambulii soarelui, roman, Bucuresti, . Traduceri: P. Gamara, A ventura „ Sarpelui cu pene". Bucuresti, 1965;
J. Otccnasek, Cetateanul Brych, Bucuresti, 1966;
M. Butor, Renuntarea, Bucuresti, 1967;
M. Zavaco. Pardaillan si Fausta, Bucuresti, 1967;
A. Camus, Strainul, Bucuresti. 1968;
G. Picon. Functia lecturii. Bucuresti. 1981. |
REFERINTE CRITICE:
E. Manu, in Luceafarul. nr. 48, 1967;
Z. Sangeorzan. in Cronica, nr. . 1970;
L. Petrcscu, in Tribuna, nr. 26, 1970: Alex. Stefanescu, in Toinis, nr. 15, 1972;
V. Tascu. in Familia, nr. . 1972;
Al. George, La sfirsitul lecturii, I, 1973;
P. Georgescu, Printre carti, 1973;
N. Ciobanu, Critica in prima instanta. 1974: C. Ungu-reanu, La umbra cartilor in floare, 1975;
S. Ciocu-lescu. Itinerar critic, III, 1979;
I. Caraion. Jurnal, 1.1980: Ioana Cretulescu, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1980;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. . 1980;
B. Elvin, ibidem, nr. 47, 1980;
Dana Dumitriu, ibidem. nr. . 1981.
|
