George Vladescu biografia
George Vladescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VLADESCU George Mihail, se naste la 2 mart. 1885, comuna Cotesti, judetul Vrancea - moare in (?).
Prozator.
Debut in Sentinela (1903); debut editorial cu volum de nuvele Lacrimi adevarate (1915).
Colaboreaza la: Convorbiri critice, Ramuri, Nazuinta, Cosinzeana, Gindirea s. a., folosind si pseudonimul g.m.vl.; G.M.VL.; O.B.; Mihail Corbea, Odo Basca, George Vlad, G. Mihail-Vladescu, G. M. Vladescu-Vlad. Traduce din F. M. Dostoievski, M. Twain s. a.
Autor al mai multor romane (Menuetul, 1933; Moartea fratelui meu, 1934; Republica disperatilor, 1935; Gol, 1937) si volum de nuvele (Tacere, 1923; Plecarea Magdalenei, 1936). intr-un stil cursiv, convergent spre metafore „filosofante“, se descrie cu succes mediul provincial; tematica umanitarista e dezvoltata intr-o naratiune sentimentala, altemind melodrama cu sarja de intentie satirica. Premiul SSR pentru romanul Menuetul (1933); Premiul „Femina“ (Paris) pentru romanul Moartea fratelui meu (1934).
Proza lui George Vladescu, alaturi de aceea a lui G.-M. Zamfirescu , Sarmanul Klopstok , C. Ardeleanu etc., descinde din I. L. Caragiale si I. Al. Bratescu-Voinesti , avind unele afinitati cu Cezar Petrescu . Remarcat binevoitor de critica pentru Menuetul (1933), el scrie o literatura cu „teza“ umanitarista de toate nuantele, imbratisind generos problematica vremii (sociala, etnica, istorica, morala) si cucerind cititorii prin pledoaria patetica. Viziunea globala e moralizatoare, maniheista, cu ample interventii metaforice despre iubire, arta, adevar, mila/ura, ignoranta, minciuna, cruzime, sau personificari ale saraciei si mortii. in aceste conditii, Moartea fratelui meu (1934) se constituie intr-un exces de demonstratie (coincidente neverosimile, lovituri de teatru etc.), incit ideea salutara a „fratiei universale" se salveaza cu greu.
Doar in Menuetul (mai curind o nuvela buna decit un roman) contrastul semnalat are functie structurala solida: fiul coanei Angelica Manolache, ajuns o celebritate europeana, o inalta in ochii concetatenilor; dar moartea lui, prematura si misterioasa, o loveste dublu: dispare „argumentul" onorurilor acordate, iar in locul celui asteptat cu dor nesfirsit soseste fosta secretara, care intretinuse, cu devotament singular, iluziile materne. Din toate operele se retine evocarea cu destula verva a mediului provincial moldovean: zvonuri, plictiseala, fandaronada, marasm moral, dublate de bocete, incriminari, „batai cumplite, ocari copioase", petrecute sub controlul cafenelei, fie ea „Central" (Menuetul) sau „Bonaparte" (Gol), „stat major, balamuc si cenzura".
Perspectiva satirica e caragialesca, pina in punctele unde, tinzind spre sublimarea in tragic/comic, George Vladescu ingroasa liniile, sentimentalismul cade in melodrama, iar caricatura devine triviala. De aici paradoxul firesc al ratarii personajelor principale, „purtatoare ale mesajului", Lucu, din Moartea fiind un exemplu edificator. in fundal exista, insa, o bogata gama caracterologica de incontestabil interes, fie ca e vorba de familii
a profesorului Anibal Ionescu - Menuetul
a maiorului Vasile Amota - Moartea),
fie de individualitati, privite mereu din unghiuri complementare si formind cupluri ale „ironiei sortii": A. Ionescu - Const. Matees, Angelica Manolache -Victorita Ionescu, George Vladescu Amota - Demianoff alias Alexe, Ioachim Trifu - Doctor Leibovici „Confucius", Ionita Golescu - Simion Albus etc. etc.; unii sint teatrali, „manifesta gesturi de spadasini", altii au crize de constiinta, profesind religia resemnarii totale, a abuliei (Ion Tataru - Republica disperatilor). Femeile, sacrificate prin definitie (Angelica; mama lui Lucu - un caz dramatic, bine conturat, de monomanie; infirma Sultanica, roaba tuturor), au si nume simbolice (Casta -discipola muzicianului Pol Mano = Paul Manolache), iar copiii reprezinta, metaforic, inocenta ultragiata, victimele potentiale ale relelor intocmiri sociale si ale ipocriziei agresive.
Apar, apoi, grupurile etnice, specifice regiunii natale a scriitorului, romani - evrei, cu teorii si generalizari corespunzatoare, pline de compasiune pina ia o mistica a antirasismului. In Republica disperatilor (1935), dizertatie discursiva asupra imposibilitatii de a face dreptate in numele justitiei oficiale, se poate detecta, strict tematic, un ecou dostoievskian. Gol (1937) urma sa devina un „roman de formatie", desi critica a vazut, in singurul volum editat, numai o insailare nereusita de destine banale: „inceputul de viata" al lui Remus, pecetluit de metafora dezvoltata a „gol“-ului (sufletesc, existential), permite intrezarirea destul de precisa a volumului al doilea (subtitlul anuntat: Viata pur si simplu).
Romanul ar fi fost, probabil, o confruntare concluziva a prozei lui George Vladescu, unde „povestea se repeta la infinit cu mici modificari, cu foarte rare exceptii si cu destul de onorabile indignari" (Gol), Autorul marturiseste, aproape de sfirsitul drumului sau creator, cu modestie amara: „Oi fi dat eu pagini interesante sau impresionante, dar in avalansa aceasta de carti bune (s. a.) ma pierd, ma simt aproape umilit" (Scrisoare catre Ion Chinezu , 7 mai 1937). Ceea ce, privind data scrisorii, era foarte adevarat.
OPERA:
Lacrimi adevarate, nuvele. Bucuresti, 1915;
Tacere, nuvele, Bucuresti, 1923;
Menuetul, roman. Bucuresti, 1933 (reed. cu o pref. de C. Cublesan, 1972;
alta ed. 1988);
Moartea fratelui meu, roman. Bucuresti, 1934 (cuvinf inainte de T. Vargolici, 1965;
alte ed.: 1971;
1988);
Republica disperatilor, roman, Bucuresti, 1935;
Plecarea Magdalenei, nuvele. Bucuresti, 1936;
Gol, I inceput de viata, roman, Bucuresti, 1937;
Rango, prietenul oamenilor. Povestiri din jungla si de pretutindeni, Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
Const. Loghin, Istoria literaturii romane (de la inceput pina in silele noastre), 1926;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., II;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane 1900-l937, 1937;
Gh. Cardas, Istoria literaturii romanesti de Ia origini pina in zilele noastre, 1938;
B. Munteano, Panorama-, L. Predescu, Istoria literaturii romane de la inceput pina astazi, 1939;
D. Murarasu, Istoria literaturii romane, 1940;
G. Calinescu, Istoria;
P. Conslantinescu, Scrieri, V;
I. Rotaru, O istorie;
N. Antonescu, in Steaua, nr. 4, 1985.
|
