George Tutoveanu biografia
George Tutoveanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TUTOVEANU George (numele la nastere: Gheorghe Ionescu), se naste la 30 nov. 1872, Birlad -m. 18 aug. 1957, Birlad.
Poet.
Fiul cintaretului de biserica Gheorghe lonescu si al Catincai (n.?).
Invata la Birlad si la Bucuresti, unde frecventeaza cercurile socialiste si isi ia diploma de institutor. Functioneaza la inceput la Bucuresti, apoi la Craiova, Focsani si Falticeni, unde se imprieteneste cu Sadoveanu. Se casatoreste in 1899 cu Zoe Marinescu, viitoarea poeta Zoe G. Frasin, inrudita cu Ion Barbu. incepind cu 1903 se stabileste definitiv la Birlad, activind in invatamint pina la pensionare (1933). Este revizor scolar al judetului Tutova, director al liceului din Birlad, inspector cultural s. a.
Publica in colab. mai multe manuale scolare.
Debuteaza cu versuri in ziarul birladean Paloda si in Revista noua a lui Hasdeu, semnind George G. lonescu sau G. G. I. Este un neobosit animator cultural in orasul sau natal, unde scoate mai multe ziare si revista: Fat-Frumos (1904) impreuna cu E. Girleanu, Florile dalbe (1918), impreuna cu V. Voiculescu si George Tutoveanu Pamfile, Graiul nostru (1925) publicatia „Acad. birladene". Scrisul nostru (1925), Moldova (1931). Colaboreaza la numeroase periodice: Convorbiri literare, Cosinzeana, Cele trei Crisuri, Familia, Junimea literara, insemnari literare, Literatura si arta romana. Luceafarul, Noua revista romana, Paloda literara, Revista idealista, Samanatorul, Tinarul scriitor. Viata Romaneasca etc. la parte la intemeierea unor revista literare: Ion Creanga, Miron Costin, Pagini alese. Revista moderna. Birladul ii datoreaza importante initiative culturale („Biblioteca publica", „Soc. literara", „Acad. birladeana", pe care o prezideaza, „Libraria cooperativa Mihai Eminescu" etc). E unul din membrii fondatori ai Soc. Scriitorilor Romani (1909) si membru activ al Comitetului sectiei Birlad al Ligii culturale. Dupa aparitia primului volum de versuri. Albastru (1902) i se confera Bene Merenti. in 1942, cu prilejul implinirii a 70 de ani, este sarbatorit, inchinindu-i-se un nr. omagial intreit al revista Pastorul Tutovei, iar in 1972 se comemoreaza centenarul nasterii poetului.
Adunata in citeva volume (Albastru, 1902; La arme, 1913; Balade, 1919; Patria, 1924; Poezii alese, 1924; Tinerete, 1924; Logodnica lui Vifor, 1935; Sonete, 1938) poezia lui George Tutoveanu este fidela programului samanatorist. Autorul isi face un crez din apararea traditiei impotriva „cautatorilor de forme noi, false", nascute de „inspiratia girbova a oraselor din Apus". Pastelul, idila si lirica patriotica se complac in atmosfera de fericire senina a poeziei lui Alecsandri, invigorata pe alocuri de o „pasta" cosbuciana. Iubirea de tara si de trecut ii inspira balade eroice de sorginte folclorica, in traditia lui Eminescu si Cosbuc. lipsite adeseori de substanta epica (Logodnica lui Vifor, Sutasul din Caiut, Robul), Erotica si poezia naturii cu lirismul lor discret, delicat si duios, cu aer de intimitate euforica, sint expresia unui clasicism rural, idilic, echilibrat, cu vagi reminiscente anacreontice (Trecut, Sub cer, Urcind mereu, Amurg, Farmec, Decembrie efc). Cintaret al zarilor albastre si al plopilor, George Tutoveanu multiplica in copii palide registrul poetic eminescian. Mai aproape de literatura zilei sint sonetele, exercitii de versificatie corecta, fara un interes literar deosebit.
Poezia lui George Tutoveanu a stirnit aprecieri contradictorii; I. Chendi o considera modesta, incolora si monotona, E. Lovinescu o acuza de pastisa dupa Eminescu si Cosbuc. in schimb, N. Iorga vede in ea expresia unui talent, care „nu simte nevoia exagerarilor de stil si a contorsiunilor de simtire". D. Micu crede ca merita „sa suflam colbul" de pe aceasta poezie prea repede uitata, viabila inca prin lirismul ei direct, sincer si prin dezinvoltura versului. Autorul ei, „figura florentina" de o desavirsita eleganta si distinctie, cu o „tinuta perfect verticala", inflexibila, este pentru Arghezi un simbol al supremei aristocratii a spiritului.
OPERA:
Albastru, versuri, Bucuresti, 1902;
La arme, versuri, Birlad, 1913;
Balade, Bucuresti, 1919;
Patria, poezii, Sibiu, 1924;
Poezii alese. Bucuresti, 1924;
Tinereta, Craiova, 1924;
Gedichte Auswahl. In's Deutsche (Jbertragen von A. Flachs, Birlad, 1934;
Logodnica lui Vifor, versuri, Bucuresti, 1935;
Sonete, Bucuresti, 1938;
Versuri, ed. ingrijita de I. Popescu, cu un cuvint inainte de G. G. Ursu, Bucuresti, 1968;
Poezia romana clasica. De la Dosoftei la Octavian Goga, ed. ingrijita de Al. Piru si I. Serb, pref. de Al. Piru, III, Bucuresti, 1970. |
REFERINTE CRITICE:
I. Chendi, Schite de critica literara, 1924;
Perpessicius, Repertoriu critic, 1925;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, III, 1927;
G. Ursu, Poetul G. Tutoveanu, 1928;
N. Iorga, Istoria literaturii romanesti contemporane, II, 1934;
G. Ursu, Istoria literara a Birladului, II, 1936;
G. Ursu si G. Nedelea, Antologia scriitorilor birladeni, 1937;
Gh. Vrabie, Birladul cultural, 1937;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
Pastorul Tutovei, nr. 8-l0, 1942 (nr. omagial);
I. V., in Steaua, nr. 9, 1957;
Const. Ciopraga, in lasul literar, nr. 9, 1957;
T. Arghezi, Lume veche, lume noua, 1958;
M. Sadoveanu, Opere, XVI, 1959;
D. Micu, Istoria literaturii romane, I, 1900-l918, 1964;
D. Micu, inceput;
C. Ciopraga, Literatura;
T. Vargolici, Scriitorii clasici si armata romana, 1986.
|
