George Topirceanu biografia
George Topirceanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TOPIRCEANU George, se naste la 21 mart. 1886, Bucuresti - moare in 7 mai 1937, Iasi.
Poet si prozator.
Fiul cojocarului Gheorghe Topirceanu si al Paraschivei (n. Coma), tesatoare de covoare, amindoi originari din partile Sibiului. Scoala primara la Bucuresti si la Suici, judetul Arges.
Liceul la Bucuresti, inscris la Facultatea de Drept (1906), apoi la Litere, dar nu termina studiile.
Debuteaza la revista umoristica Belgia Orientului (1904). in 1909, isi incepe colab. la Viata Romaneasca, cu parodia Raspunsul micilor functionari.. Apropiat de G. Ibraileanu intra in redactia revista (1911), stabilindu-se la Iasi. Participa la campania din Bulgaria si la primul razboi mondial. Cade prizonier (1916), raminind in captivitate pina in . Pina la reaparitia Vietii Romanesti (1920), scoate revista insemnari literare (1919), impreuna cu M. Sadoveanu .
Debuteaza editorial cu doua voi.: Balade vesele si Parodii originale (1916).
Cartile urmatoare, Balade vesele si triste (1920), Migdale amare (1928), Scrisori fara adresa (1930), Pirin-Planina (1936), cunosc un mare succes la public, dar si de presa. Primeste Premiul National (1926) pentru poezie; membru corespondent al Acad. Romane (1936).
T. se afirma si se impune in constiinta publica in plina ofensiva a modernismului romanesc, lasind impresia unei desincronizari si chiar a opozitiei la aceasta miscare. E. Lovinescu il situeaza in descendenta fantezismului minor, umoristic si spiritual, al lui D. Anghel din Caleidoscopul lui A. Mirea, abia daca recunoscindu-i doar „inteligenta artistica". in replica, G. Calinescu il include printre modernisti in Istoria sa, pentru ca, mai tirziu, in Istoria poeziei romanesti, Mircea Scarlat sa revina la pozitia lovinesciana, relevind „anacronismul estetic" al poetului. in realitate, poezia lui George Topirceanu contine, pe un nivel secundar, infuzii dinuvo traditie imediata (Eminescu , Cosbuc , D. Zamfirescu , St. O. losif ), dar si multe elemente novatoare, pe linia ei de profunzime. Ea distoneaza cu criteriul poetic simbolist si modernist, anticipind, in schimb, prin atitudinea fata de anumite conventii, spiritul de mistificator avangardist. Autorul isi dezvaluie deodata structura ambivalenta prin publicarea in acelasi an (1916) a volumelor sale reprezentative: Balade vesele (reeditind cu adaugiri, in 1920, sub titlul consacrat ulterior Balade vesele si triste) si Parodii originale. Migdale amare (1928), ultimul volum de versuri publicat in timpul vietii, nu modifica aceasta structura. Simburele originar al liricii lui George Topirceanu il constituie amestecul de gravitate sentimentala si umor care se actualizeaza in doze variabile in expresia poetica, de putine ori triumfind exclusiv unul dintre cele doua efecte. Prin unele articole, autorul sugereaza insa ca umorul disimuleaza („compenseaza", zice el) in creatia sa o sensibilitate profund sentimentala si mai ales ca cultivarea acestuia raspunde unui orizont de asteptare al cititorilor. George Topirceanu isi pune, asadar, problema de sociologie a lecturii si a succesului. Scrie programatic un anumit tip de poezie capabila sa seduca un public nepretentios intelectual si estetic. Astfel ca aceasta poezie este, in primul rind, transparenta si tranzitiva agreabila.
sagalnica, „realista". Un fantezism gratios si spiritual, irizat de melancolie, caracterizeaza Rapsodiile in care regnurile (plante, pasari, gize), de regula antropomorfizate, sint inscenate intr-un soi de feerii incintatoare, cu accentul pus pe miniaturalul plastic si pe poanta lirica. Dar efectul, imediat si subtil totodata, vine din versificatia spintara si joviala, ea singura inducind citeodata o rafinata atmosfera ludica. Virtuozitatea e mai peste tot desavirsita, constituindu-se ea insasi in substanta artistica. Efecte neasteptate produce, apoi, insertia de neologisme, cuvinte tehnice, expresii uzuale, realizindu-se astfel imagini foarte concrete ale faptelor si evenimentelor marunte si banale. Altadata, imagistica devine pretios-grandilocventa, derulindu-se expansiv si acaparator, intr-o figuratie baroca, pentru ca totul sa sfirseasca in deriziune amuzanta, precum in Cioara.
Asemenea intorsaturi ingenioase, alternarea grandiosului cu derizoriul, detabuizarea unor simboluri precipita pregnant si in celebra Balada popii din Rudeni. in genere, poetul ramine substantial acolo unde triumfa spiritul sau demistificator. Acesta se manifesta coerent si programatic, atit la nivelul eului poetic (autoironic), cit si la cel tematic: bunaoara, demitizarea muzei si a poetului ori a unor mari mituri literare, ca in Infernul, unde imaginarului dantesc i se substituie o viziune de o solemnitate hilara. Gestul e aici tipic avangardist, echivalent cu acela de a pune mustati Giocondei. Sigur ca acest spirit demistificator se regaseste integral in Parodii originale. Exceptionala este aici nu numai ingeniozitatea pastisei unor stiluri poetice (de la Homer, Al. Deparateanu , D. Bolintineanu , O. Goga , pina la I-Minulescu , A. Maniu , Demostene Botez , Tudor Arghezi s.a.), ci si expresivitatea in sine a, in fond, altei viziuni. De fapt, poetul nu parodiaza atit un stil, cit universul pe care acesta il instituie. in Vara la tara, de pilda, dupa Al. Deparateanu , e complet caricaturizat idilismul rural. Se iveste de aici o reprezentare bufa si derizorie a rusticismului. Tot asa, simbolismul lui I. Minulescu ori al lui D. Botez e rasturnat in enormitati ale banalului. Iata imaginea parodiata a angoasei:
„Tristeti adinci de pui de mita
Zvirliti pe undeva, prin scai
De copilas, urit, de tita.
Uitat de maica-sa-n tramvai
Tristeti de garduri invalide.
De porti iesite din titini,
De doici care-au ramas gravide
Si-acum li-i frica de stapini
De ordonante fara leafa
Si de trasuri cu un cal
Si cu scapetul ras la ceafa
Tristeti de bilci provincial" |
Desi mai putin cunoscute, remarcabile ramin si citeva parodii in proza din volumul Scrisori fara adresa. in Domnia lui Ciubar-Voda, de exemplu, este pastisat limbajul cronicaresc o data cu parodierea eroismului. Dar George Topirceanu dovedeste calitati de prozator nu doar in maniera parodica. Patru capitole scrise din proiectatul roman Minunile Sfintului Sisoe au o surprinzatoare consistenta satirica, imaginea demitizanta, de un umor spumos, fiind singulara in literatura romana. intr-un registru preponderent dramatic, de un realism adeseori feroce, insa si cu inserturi comice, sint relatate episoade din captivitatea scriitorului (din primul razboi mondial) in Pirin-Planina.
Scene terifiante de razboi, psihologii sumare, dar incisive, aventuri cu iz picaresc, observatii patrunzatoare asupra unui univers uman in deriva - totul intr-un discurs tensionat, de o precizie cumva halucinanta.
OPERA:
Balade vesele. Bucuresti, 1916;
Parodii originale. Bucuresti, 1916;
Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucuresti, 1918;
Strofe alese. Balade vesele si triste. Iasi, 1920;
in gheara lor Amintiri din Bulgaria si schite usoare. Bucuresti, 1920;
Migdale amare, Bucuresti, 1928;
Scrisori fara adresa, proza umoristica si pesimista. Bucuresti, 1930;
Pirin-Planina, episoduri tragice si comice din captivitate. Bucuresti, 1936;
Postume, Bucuresti, 1938;
Migdale amare. Bucuresti, 1943 (ed. III);
Opere, I-II, ed. ingrijita si pref. de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1955;
Scrieri alese, I-II, ed. ingrijita, note, comentarii si tabel cronologic si bibliografie de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1970-l971;
Minunile Sf Sisoe, ed. ingrijita si pref. de George Sanda, Iasi, 1972;
Balade vesele si triste, antologie, postfata si bibliografie de M. Dascal, Bucuresti, 1974 (alta ed., 1980);
Scrieri, ed. ingrijita, pref., note si comentarii, tabel cronologic si bibliografia de Al. Sandulescu, 1983.
|
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, III;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., II;
Perpessicius. Mentiuni, I, III, IV;
G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta;
Al. Sandulescu, G. Topirceanu, viata si opera, 1958;
C. Ciopraga, Topirceanu, 1966;
S. Cioculescu, Itinerar critic, 1975;
Lidia Gavrilescu, Maria Saliniuc, G. Topirceanu, biobibliografie, 1974;
Mircea Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986;
Amintiri despre George Topirceanu, 1987.
|
