George Stanca biografia
George Stanca opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STANCA George (prenumele la nastere: Gheorghe), se naste la 7 mai 1947, Buftea, judetul ilfov.
Poet.
Urmeaza Liceul nr. 25 („Doamna Stanca") din Bucuresti (bacalaureatul in 1965). Absolvent al Institutului de Constructii din capitala (1973); in 1983 absolva cursul postuniversitar de sistematizare.
A lucrat ca inginer de executie (santier Chiajna depozit legume-fructe), inginer prefabricate (Vitan-Birzesti si Militari BCA), in investitii (IAPI Turism, Bucuresti), sistematizare teritoriu (arhitect-sef sector 6 Bucuresti) si proiectare (inginer principal ICRAL Cotroceni). Redactor la revista Flacara.
Colaboreaza la Romania literara, Scinteia tineretului. Contemporanul etc.
Debuteaza in Luceafarul (1978) cu poezii semnate G. G. Craciun. Debut editorial cu volum de versuri Tandrete maxima (1981), urmat de Poeme pricinoase (1983) si Excursie cu liftul (1988).
Poezia lui George Stanca se resimte mult de pe urma experientei beatnicilor americani, de la care a imprumutat retorica furioasa si agitata, discursul convulsiv si pletoric, in genere acea impenitenta tulbure a carei ambitie e de a da pe fata fizionomia eclectica si corupta a vietii diume. Temele lor predilecte sint insa mai mult de nuanta ecologista, desi nu lipseste nici imaginea masinismului bufon, a electro- nismului sufocant. Poezia sa e inundata de analogii abundente, universul liric e cumulativ si voit neselectiv, sintaxa freamata de avalanasa detaliilor. Tonul agitatoric e, uneori, intrerupt de inflexiunea sarcastica si satirica, din care razbate o teza morala.
Cel mai bine se observa acest lucru in primul volum, Tandrete maxima (1981), unde fronda e gituita prin suplicii ironice:
„Si ma trezesc racnind la fluturi:
Eu sint autoritatea tutelara,
va ordon, predati polenul la
centrul de colectare!".
Si inca:
Polenul si pulberea de stele
In hrana poetilor productivi.
Avem de realizat un proiect mobilizator
pe geniu de creator"
(impotriva lepidopterelor).
Astfel de explozii sarcastice nu sint insa indeajuns de subtile pentru a tine poezia in zona ambiguitatii superioare. Scenariul liric are ceva ostentativ si contrafacut, regia e inabila, sugestia - fortata. Mai plauzibile sint acele descrieri in doi peri, care denunta pervertirea naturismului, semn, in fond, de deriziune a armoniei. Ironia e blinda, dublata de o tandrete perfida, sugestia satirica este insinuata elegant prin stilizari ale tonului:
„in primaverile suspectate de prea multa lumina
mugurii spioneaza fara rusine copacii
creind o stare de suspiciune in tot ce infloreste;
brindusele rasar subversiv la margini de iaz"
(Pastel). |
Prozaismul, folosit excesiv in alte poeme, e aici epurat de asperitati. Altadata, George Stanca stie sa prinda in vers starea de surescitare generala, nevroza colectiva, virtejul psihologic, fara virulenta si sarcasm, mai degraba ironic si condescendent. in Poeme pricinoase (1983), mai ales in prima parte a volumului, avem citeva astfel de radiografii executate cu detasare, in care umoarea are mai degraba calmul contemplatiei:
„corul tevilor de esapament
missa-solemniza prin orgi catedralare
cintecul sintetic inmuia sufletul
coloanelor dorice din parking
precum aluatul din prescura
sfinta
de tonul brut gidila cu
raze verzi de laseri
plusul cortinei"
(Cuminecari). |
Cu toate acestea, interesul general al Poemelor pricinoase se muta pe comedia lingvistica, pe bufonada lexicala, ca la Florin Iaru , de pilda, exploatind ingeniozitatea prozodica, haloul ironic al neologismului. Alb e un foarte frumos madrigal, in care doar taietura frazei submineaza melancolia: „a dat prima zapada, Antoaneta / sufletul meu mai alb decit e creta / da fulgi usori, inceti si senzuali / ca-ntr-o vedere / vara cu migdali". Virtuozitatea lui George Stanca, indiscutabila in tot ce face, nu si-a gasit insa pina acum si un sunet mai grav care sa inalte ceremonia lirica la viziune.
OPERA:
Tandrete maxima, versuri. Bucuresti, 1981;
Poeme pricinoase, Bucuresti, 1983;
Excursie cu liftul, versuri, Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Bugariu, in Luceafarul, nr. 50, 1981;
Constanta Buzea, in Amfiteatru, nr. 11, 1981;
idem, in Luceafarul, nr. 34, 1982;
N. Manolescu, ibidem;
E. Simion, ibidem;
R. C. Cristea, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1984;
idem, in Familia, nr. 8, 1988;
Gh. Grigurcu, in Steaua, nr. 11, 1988;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 7, 1988;
R. Saplacan, in Astm, nr. 3, 1989. |
