George Nichita biografia
George Nichita opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICHITA George, se naste la 1900, comuna Floresti, Jud. Tutova - moare in ?.
Poet.
Fost ofiter, devine inspector in Ministerul Muncii.
Secretar de redactie la Sburatorul, membru al cenaclului lui E. Lovinescu. Scoate, impreuna cu G. Calinescu, revista Sinteza (apr. 1927-dec. 1928), conduce revista Saptamina literara, plastica, teatrala (1928-l929).
Colaboreaza la Sburatorul, Convorbiri literare, Universul literar, Tara de Jos s.a. Debut editorial cu volum de poezii Destramare (1926).
A mai publicat inca o placheta, Evadari (1927). Lirica moderna (nu fara efort programatic), ezitind intre vitalism si intelectualizare.
Multe dintre poemele primului volum al lui George Nichita, Destramare (1926), sint construite pe scenarii simbolice: eruptia lavei, venirea cocorilor, inseninarea cerului, caderea lui Icar. Alegoria transparenta se asociaza cu meditatia limpede si banala - in ton sceptic, dezamagit - asupra „zadarniciei lumii" sau a repetabilitatii destinelor. Versurile cele mai rezistente - in contrast, de altfel, atit cu constructiile abstracte, cit si cu imaginile estompate - reminiscente simboliste, cu „ecouri vagi si-ndepartate", prelungite, prin note naiv-sentimentale, in romanta („o melodie trista-ndepartata), „sperante, regrete, morminie uitate") - sint cele dominate de euforie, senzorialitate, coloristica violenta (cu „ape spumeginde", „clocotul lavei", „macii de singe". „amiaza de foc" in care albinele „cad pe la stupuri grele de aur").
In volumul Evadari (1927) se disting si mai clar cei doi poli intre care oscileaza poezia lui N»; vitalismul - manifestat mai ales prin impulsuri violente, sonoritati acute (o imagine obsesiva Fiind cea a tipatului-pumnal) - si vidul abstract.
Volumul, pe care E. Lovinescu il vedea marcind un progres evident in evolutia poetului, o „traiectorie apreciabila spre poezia noua", aduce intr-adevar un plus de concentrare si forta. Senzualitatea e, in genere, reprimata; totusi, reapar destul de des, concurind astralitatea, poezia „lunarului cristal" („betie de raze din pur diamant"), metafore din seria singelui, a focului, a „lavei solare". Foarte puternica este tendinta de incifrare, de „intelectualizare" a poemului: rece enumerativ, segmentat de o mecanica egala a versului, acesta are ambitia de a-si alege ca domeniu spatialitatea cosmica, vehiculind concepte esentiale (materie si „haotic neant") intr-o descriere de „spatii reci, moarte", strabatute de „unde harmonice, unde metalice" si „armonii astrale".
OPERA:
Destramare, poezii. Bucuresti, 1926;
Evadari, poezii. Bucuresti, 1927. |
REFERINTE CRITICE:
C. Saineanu, Recenzii, 1926-l927;
E. Lovinescu, Istoria, III;
idem. Memorii, III, 1937.
|
