George Margarit biografia
George Margarit opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MARGARIT George, se naste la 27 ian. 1923, comuna Tomesti, judetul Iasi - moare in 29 aug. 1961, Birnova, judetul Iasi. Fiu de invatator.
Studii secundare la Liceul Internat din Iasi, dupa care urmeaza Facultatea de Litere din acelasi oras (194l-l945), luindu-si licenta in . indata dupa absolvire, prof. la Liceul Internat, apoi la Liceul „Aug. Treboniu Laurian" din Botosani (pina in 1950). Dupa 1955, prof. la Scoala generala din satul Coarnele Caprei (jud. Iasi).
Redactor la revista lasul literar (1952-l955). A mai lucrat in diverse redactii (la ziarele Victoria, Moldova libera. Lupta Moldovei; la revista Contemporanul). Colaboreaza, pe linga publicatiile unde a lucrat, si la Jurnalul literar. Tribuna poporului. Natiunea, Flacara, Gazeta literara s.a.
Debut in Revista Fundatiilor Regale. Risipindu-si scrisul si existenta in varii directii, George Margarit lasa imaginea unui boem nepasator la conventii ca si la propriile-i virtuti. Unicul sau voi.. Vulturii amiezii (1970), apare postum. Structural liric, George Margarit vadeste si in art. critice „intuitie fantastica si expresie amanuntit plastica", dupa aprecierea lui G. Calinescu, care i-a patronat scurta cariera literara.
Unicul volum de poezii al lui George Margarit, Vulturii amiezii, a aparut postum, in . Cele vreo patruzeci de piese reprezinta doar citeva fragile ecouri ale unui destin vitreg, cu notatii de jurnal in asteptarea mortii, palide exaltari si intrezariri ale infinitului. Colocviile padurii alcatuiesc poate piesa de rezistenta, elegia cea mai miscatoare a lui George Margarit Compunerea numara 76 de strofe de o tensiune egala, exprimind intr-un ritm lent, specific, universul interior de o mare fragezime al poetului relegat intr-un peisaj bucolic ca o divinitate silvestra fara nume, prada reintoarcerii in mineral. Pentru diafanitatile artei poetice, amintind de Ion Barbu, si pentru aspiratia catre absolut, trebuie amintita poezia Infinit
(„Iubit-am o natura de cristal si pin
Cu acele de sticla ce gauresc prin zodii
Simtirea dreapta de arhitecturi de rodii,
Ofranda infinit
Ah" suflete alpin"). |
In sfirsit, un splendid epitaf este poezia Rugaciune („Parinte, sint marele fiu ratacit/ Care venind la tine boema nu si-a pocait/ Parinte, sint fiul beat de infinit!/ Nu ma-ntorc, pasul meu nu calca drum/ Ci scirtaie prin paradisul lui de fum").
OPERA:
Vulturii amiezii, poezii, ed. ingrijita de L. Dumbrava si H. Zilieru, Iasi, 1970. |
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria, compendiu, 1945;
Al. Piru, Varia, 1972;
F. Murgu, in Steaua, nr. 12, 1980;
L. Daniel, in Cronica, nr. 40, 1981.
|
