George Magheru biografia
George Magheru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MAGHERU George, se naste la 17/30 dec. 1892, Craiova - moare in 17 aug. 1952, Bucuresti.
Poet si dramaturg. Fiul colonelului Romulus G. Magheru si al Anei (fiica lui Ion Ghica).
Prin tata, e nepot al generalului de la 1848, G. Magheru.
Ramas orfan de tata la patru ani, e crescut la mosia de la Ghergani a familiei Ghica, unde primeste o bogata educatie artistica (muzicala, literara): bunica, Alexandrina Ghica, stralucita pianista, facuse muzica cu Liszt si Clara Schumann; mama.
Ana Magheru, studiase la Scoala de Belle Arte din Londra. Scoala primara la Bucuresti, la „Sf. Gheorghe", liceul „Gh. Lazar" (bacalaureatul in 1911); in acelasi an se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti (absolvita in 1920). Izbucnirea razboiului il prinde in anul VI de facultate; pleaca pe front ca medic sublocotenent, se imbolnaveste de febra recurenta si tifos exantematic, dar refuza sa se reformeze si ramine in Moldova pina la demobilizare. Doctor in medicina (1920), isi incepe activitatea de cercetator la Institutul Cantacuzino, unde va functiona pina la moarte, Autor (in colab. cu sotia sa Alice, medic microbiolog) a numeroase lucrari de specialitate. Desi scrie versuri de la 14 ani, debuteaza tirziu, consacrindu-se creatiei literare dupa 1923, cind, bolnav, se retrage o vreme la Sinaia. Debut editorial cu drama Tudor Ardeleanu (1926), urmata de O legenda (1927), ambele formind ciclul Latinii la Dunare.
Primul volum de poezie Capricii (1929), cuprinde, dupa opinia lui Adrian Maniu, texte „interesante si antipoetice". Sugestia e fructificata polemic in titlul culegerii urmatoare, intitulata Poezii antipoetice (1933). Urmeaza Poeme in limba pasareasca (1936), Coarde vechi si noi (1936), Poeme balcanice (1936), apoi piesele Piele de cerb (1937), Domnul Decan (1939), Egoistul (dramatizare a romanului lui G. Meredith, 1939), Oglinda fermecata sau Divina re-creatiune (1944). George Magheru n-a propus nici unui teatru piesele sale; cu toate ca nu sint lipsite de virtuti scenice, de o viziune moderna in dramaturgie si avind reale calitati in dezbaterea unor probleme moral-filosofice. De altfel, scriitorul a dus o existenta retrasa fara a participa la miscarea literara a epocii interbelice. Izolat intre laborator si un cerc de prieteni din elita artistica a vremii (G. Enescu, pictorii Steriadi, Pallady, H. Catargi, Ghiata, Iser s.a.), el a continuat sa scrie si dupa 1944, fara a mai publica insa nimic. Opera lui postuma ramine inca a fi studiata si editata. Numai o parte din poemele inedite au fost publicate, prin grija lui George Magheru Sorescu, in 1982: Cintece la marginea noptii.
George Magheru a scris o poezie profund originala, moderna prin „bizarerie", rafinament estelic, balcanism si pitoresc verbal; poezia si teatrul lui dovedesc o preocupare permanenta, cu intensa implicare si gravitate filosofica, pentru problematica existentiala si morala a intelectualului - creator si savant. Partea cea mai interesanta a operei sale lirice, cea pentru care a fost considerat - formula lansata de Perpessicius, si care s-a impus - un „fantezist", se remarca prin modernitatea unei atitudini de detasare ironica, cu rol de demitizare si relativizare.
O poezie livresca adopta un ton putin declamator; in ea se intruchipeaza un principiu „balcanic" al proteismului: calamburul, jocul de cuvinte („Sintem Orient. Sa ne dezorientam!"), asociatiile contrastante, acumularile lexicale, alaturarea neologismului, in special termen stiintific, de arhaisme pitoresti, de cuvinte luate din toate straturile limbajului, parafraza - sint forme ale schimbarii permanente, ale experimentului continuu. Ciclul balcanic din Capricii (1929) si volumul Poeme balcanice (1936) contin grupaje de versuri ilustrind nu un pitoresc de suprafata, de culoare, ci o atitudine spirituala. Lungile inventare -enumeratii ingenioase, surprinzatoare prin contraste si afinitati - definesc perfect acest spatiu spiritual - refuzat in numele „ideii latine", dar asumat, implicit, prin voluptatile limbajului. Inventarele de obiecte, de case, de categorii umane („noctambulii, somnambulii, saturninii, cerealistii, realistii"), ca si multiplicarea rolurilor, a vocilor lirice („glasul" savantului, calatorului, tembelului etc), sint utilizate si pentru a defini o „Europa decadenta". Rima rara, formele extrem de variate de aliteratie, jocurile de cuvinte, mecanica exacta a distihului, cu subtilul ei efect de umor circumscriu o poezie a jocului, a inventivitatii si a gratuitatii. George Magheru avea insa obsesia ideilor, si punctul de rezistenta al poeziilor lui sta, de multe ori, in aliajul dintre libertatea limbajului si a tonului - si gravitatea temelor.
Lasind la o parte o mai banala serie de poeme - romante melancolice, limpezi madrigale, alegorii mitologice - merita luate in considerare meditatiile filosofice-cosmologice, romantice, uneori mai greoaie, dar cu momente de mare avint liric, foarte numeroase intre postume. Ele sint sustinute de o retea de obsesii: cunoasterea prin identificare, treptele initierii, creatia, legatura organica dintre ins si univers, corespondentele cosmice ale trupului (motivul repetat al unei harti stelare in forma femeii ideale), relatia spirit-materie, idee-realitate. De aceasta categorie de poeme se apropie cel mai mult teatrul lui George Magheru. Chiar in piesele realiste (Tudor Ardeleanu, 1926; O legenda, 1927), cu atit mai mult in feeriile-parabole, el urmareste ilustrarea unor teorii. Includerea primelor doua piese (Tudor Ardeleanu si O legenda) intr-un ciclu (Latinii la Dunare) lasa sa se vada, ca si organizarea volumelor de poezii, o tendinta de sistematizare si de generalizare. Teoria, prea evidenta uneori, subliniata de personaje simbolice (de pilda de „Un istoric"), urmareste aici fie mecanismul inlocuirii claselor degenerate, fie, mai ales, definirea unui specific etnic - tocmai din perspectiva balcanismului atit de des intilnit in poeme (interferentele dintre teatru si poeme sint, de altfel, multiple, dovedind caracterul acaparator al unor idei fundamentale deplin asumate). Instabilitatea, scepticismul, ironia si blazarea sint condamnate in numele principiului creator.
Domnul Decan (1939) e o bufonerie, o farsa - tratare in registru grotesc a unui aspect al aceluiasi sistem opozitiv: impostura sistematica si oficializata. in ultimele piese, dominanta devine tema creatiei - ca solutie existentiala. Se observa coerenta logica (dictata poate de implicarea personala) a ideilor: creatia, forma de actiune, e solutia depasirii balcanismului fatal. Piele de cerb (1937) si Oglinda fermecata (1944) cuprind motive de basm, personaje si situatii simbolice si sint structurale de repetarea unor situatii schematice ilustrative. Numeroase replici aforistice sau poetice nu au o valoare dramatica, dar prezinta avantajul ca amanuntesc si clarifica scheletul ideatic al poeziei lui George Magheru. in Piele de cerb implinirea destinului uman e aflata - dupa multiple incercari (in cunoastere stiintifica, arta, familie, natura, placere, reculegere filosofica etc.) si dupa oscilatii intre avint si dezgust (Vapaila si Gerila) - in creatie - ca mod de actiune si daruire.
Oglinda fermecata ilustreaza de la inceput dramele creatorului (scriitorul Luciu - dublat mitologic de Lucifer), caracterizat prin pasiunea cunoasterii si jertfa si ajungind la o solutie suprema: recrearea universului si a eului, entitati identificate; piesa contine si un mai concret, etic si estetic, „catehism de scriitor". E destul de evidenta consecventa ideilor si posibilitatea de a integra toate creatiile lui George Magheru intr-un sistem coerent; insusi umorul sau capata astfel valoarea unei atitudini filosofice asumate, in cadrul doritei sinteze dintre materie si spirit.
OPERA:
Tudor Ardeleana, drama in 4 acte, Bucuresti, 1926;
O legenda, drama in 4 acte. Bucuresti, 1927;
Capricii, versuri. Bucuresti, 1929;
Poezii antipoetice. Bucuresti, 1933;
Poeme in limba pasareasca. Bucuresti, 1936;
Coarde vechi si noi. Bucuresti, 1936;
Poeme balcanice. Bucuresti, 1936;
Piele de cerb, pretext dramatic pentru meditatiune. Bucuresti, 1937;
Domnul Decan, comedie in 4 acte, Bucuresti, 1939;
Egoistul, comedie in 4 acte dupa un roman de G. Meredith, Bucuresti, 1939;
Oglinda fermecata sau Divina re-creatiune, tragedie in 3 acte, Craiova, 1944;
Poezii antipoetice (antologie), cuvint inainte de Perpessicius, ed. ingrijita de R. Vulpescu, Bucuresti, 1966;
Teatru, pref. de B. Elvin. fisa biobibliografica de R. Vulpescu, Bucuresti, 1972;
Ctntece la marginea noptii, poeme inedite, ed. ingrijita si prefatata de M. Sorescu, Craiova, 1982.
|
REFERINTE CRITICE:
Perpessicius, Mentiuni, III;
Al. Piru. Panorama;
I. Rotaru, O istorie, II;
M. Muthu, in Echinox, nr. 8-9, 1972;
idem. Orientari cubice, 1972;
Ov.S. Croh-malniceanu. Literatura, II, III;
M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976;
Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pina azi, 1981;
S. Foarta, in Orizont, nr. 43, 1982;
FI. Miu, in Ramuri, nr. 11, 1982;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 12, 1983.
|
