George Macovescu biografia
George Macovescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MACOVESCU George, se naste la 28 mai 1913, comuna Joseni, judetul Buzau.
Publicist si prozator.
Fiul lui Nicolae Macovescu si al Mariei (n. Trestioreanu), invatatori.
Clasele primare in comuna natala; Liceul „Sf. Sava" din Bucuresti (1925-l932); urmeaza apoi Facultatea de Drept a Univ. din capitala, luindu-si licenta in . Dupa un debut timpuriu in Revista literara a Liceului „Sf. Sava" (1929), lucreaza alaturi de St. Roii in redactia ziarelor Adevarul si Dimineata.
Prieten din liceu cu Al. Sania, colaboreaza sustinut la presa de stinga: Cuvintul liber. Bluze albastre, Veac nou. Reporter, Era noua. Clopotul, Manifest.
Dupa 1944, cariera diplomatica, politica si universitara: secretar general al Ministerului Informatiilor (1945-l947); insarcinat cu afaceri ad-interim al Romaniei in Anglia (1947-l949); director in Ministerul de Externe (1949-l952); redactor-sef adjunct la Gazeta literara (1954-l955); director general al Cinematografiei (1955-l959); ministru plenipotentiar al Romaniei in SUA (1959-l961); adjunct al ministrului Afacerilor Externe (196l-l967); prim-adjunct al ministrului Afacerilor Externe (1967-l972); ministru al Afacerilor Externe (1972-l978); presedinte al Uniunii Scriitorilor (1977-l981); praf. la Facultatea de Limba si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1949-l980). Debut editorial cu lucrarea Contradictii in imperiul britanic (1950), sub pseudonimul Victor Duran. In domeniul literaturii, publica doua monografii despre Viata si opera lui Al. Sahia (1950) si Gheorghe Lazar (1954; ed. II, 1973), un studiu despre Unele probleme ale reportajului literar (1956) si mai multe volum de art., insemnari de calatorie, amintiri si reflectii: Oameni si fapte (1957), Virstele timpului (1971), Catargele inalte (1972), Farmecul pamintului (1977), Parfumul amar al pelinului verde (1982).
Desi George Macovescu este unul dintre participantii la miscarea publicistica de stinga dintre cele doua razboaie mondiale (secondindu-i in presa vremii pe Al. Sahia si pe St. Roii, de care il apropie afinitati elective si afective), vocatia sa literara se manifesta intermitent si, cu mai multa precizie, in deceniul sapte. Pina atunci, absorbit de diversele functii si insarcinari, George Macovescu publica doar „schite" monografice, consacrate lui Sahia si Gheorghe Lazar, tributare, in buna masura, opticii simplificatoare a epocii.
Sub aceeasi incidenta se plaseaza si incercarile de sistematizare didactica a disciplinei pe care a ilustrat-o intre 1949 si 1980 la Universitatea bucuresteana: teoria literaturii, sau „stiinta literaturii", dupa o sintagma consacrata in acei ani (vezi cele doua „cursuri" tiparite pentru uz universitar in 1956 si 1962). Abia o data cu Virstele timpului (1971, editie adaugita in 1977), vocea isi capata timbrul ei autentic, fibra publicistului impenitent si ispita naratorului memorialist afirmindu-si drepturile. Cele doua ipostaze vor ramine o constanta a scrisului lui George Macovescu in urmatoarele carti, unde materia ramine oarecum aceeasi, amplificata doar cu noi sondaje ale memoriei afective sau cu aglomerari de evocari portretistice: Farmecul pamintului (1977), Parfumul amar al pelinului verde (1982). Miscarea prozei lui George Macovescu e dubla: descoperire de noi privelisti, in peregrinarile prin diverse tari ale lumii, reintoarcere in spatiul amintirii si - mai ales -al anilor dintii. Din acel teritoriu-matca, al satului arhaic, departe de civilizatia veacului XX, dar vietuind in formele altei civilizatii, mai umane poate, naratorul porneste la descoperirea lumii: orasul cel mai apropiat, Buzaul, apoi Bucurestii, in anii de studii la prestigiosul colegiu „Sf. Sava", Occidentul, in fine, din epoca maturitatii, cu patrunderea in alte zone geografice si de arta, de la un cap la altul al parnintului. Ceea ce cauta George Macovescu pe toate aceste trasee (si mai cu seama in „lumile" suprapuse ale muzeelor) este o semnificatie umana si umanista. in fata pinzelor din galerii celebre, el se simte mai putin singur, comunicind cu alte solitudini, tulburatoare acestea, ale marilor maestri. Meditatia aluneca de la consideratii pur estetice, la aduceri-aminte despre oameni a caror prezenta secreta il urmareste pina la obsesie, pina la nevoia imperioasa a confesiunii.
Jurnal de calatorie si fragmente de memorii, aceasta e formula paginilor de proza, intersectate uneori de exercitii lirice (contrapunctind melancolic sau euforic textul de baza). Impresia generala e de „jurnal", unde jocul memoriei aduce in prim-plan figurile senine sau tragice ale prietenilor de altadata, mai cu seama ale celor cu care experienta tinarului George Macovescu s-a impletit in anii de studii, in presa antifascista, in febra vietii literare si, mai tirziu, in anii deplinelor afirmari. E inserata - la acest nivel al evocarii - o „carte a prietenilor" (in maniera lui Henry Miller): Al. Sahia, Mircea Grigorescu, Bob Bulgaru, Gh. Dinu, Brunea-Fox, George Macovescu Sadoveanu, Tudor Arghezi. N.D. Cocea. G.M. Zamfirescu, Tudor Vianu. George MacovescuR. Paraschivescu. Marin Preda. Radu Boureanu. Al. Rosetti, Titulescu, Ciucu-rencu. Harri Brauner, Geo Bogza. Zaharia Stancu s.a. formeaza nu doar o galerie tipologica, ci si un adevarat spatiu securizam al celui ce-i invoca. Fiecare e surprins in nota sa particulara, cu deplina intelegere a psihologiilor (asa de diverse!), dar cu egala participare sentimentala. Tacerile sadoveniene - spre pilda -, momentele privilegiate ale intilnirilor, treptele dificilei apropieri de acest geniu enigmatic, toate sint notate cu o delicatete a tuselor si o intensitate a privirii/trairii. Nu altfel se intimpla in cazul lui Zaharia Stancu, in marturisirea tardiva a unei admiratii-afectiuni fata de T. Vianu sau - mai ales - in apologia prieteniei, din paginile consacrate lui St. Roii.
OPERA:
Contradictii in imperiul britanic. Bucuresti, 1950;
Viata si opera lui Al. Sahia, Bucuresti, 1950;
Gheorghe Lazar, Bucuresti, 1954 (ed. II, 1973);
Material anexa la indrumarul pentru studiul disciplinei Introducere In stiinta literaturii. Bucuresti, 1956;
Unele probleme ale reportajului literar. Bucuresti, 1956;
Oameni si fapte. Bucuresti, 1957;
Introducere in stiinta literaturii, Bucuresti, 1962;
Virstele timpului. Bucuresti, 1971 (ed. adaugita, 1977);
Catargele inalte. Bucuresti, 1972;
Farmecul pamintului. Bucuresti, 1977;
Parfumul amar al pelinului verde. Bucuresti, 1982;
Semnul dintre ochi, nuvele. Bucuresti, 1983;
Undeva, cindva. Bucuresti, 1985;
Trecind anotimpuri, versuri, Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Rapeanu, in Gazeta literara, nr. 13, 1957;
E. Manu, in Luceafarul, nr. . 1968;
M. lorgulescu, in Luceafarul, nr. 6, 1973;
C. Stanescu, in Scinteia, nr. 10969, 1975;
M. Tomus, in Romania literara, nr. 32,1977;
M. Zaciu, in Tribuna, nr. 26, 1977;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 5, 22, 1978;
Alex. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 1, 1978;
Mircea Popa, in Steaua, nr. 6, 1978;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 39, 1982;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 41, 1982;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 38, 1982;
Radu Boureanu, in Contemporanul, nr. 24, 1983;
Titu Popescu, in Transilvania, nr. . 1983;
H. Zalis, in Steaua, nr. 5, 1983;
R. Ciobanu, in Orizont, nr. . 1984;
Ecaterina Taralunga, in Transilvania, nr. 9, 1984;
P. Pardau, in Contemporanul, nr. 9, 1984;
M. lorgulescu, in Romania literara, nr. 34, 1985;
I. Oarcasu, in Steaua, nr. 1, 1986.
|
