George Gregorian biografia
George Gregorian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GREGORIAN George (pseudonimul lui George Ionescu Bruciu), se naste la 23 mart. 1886, Sinaia - moare in 24 nov. 1962, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Grigore Negrea Bruciu. Liceul la Braila; Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, neterminata.
Debuteaza in 1919 la Convorbiri critice, apreciat in cercul lui Mihail Dragomirescu.
Colaboreaza la Flacara, Capitala, Luceafarul. Contemporanul, Universul, Brasovul literar si artistic. Porunca vremiietc. Director al cotidianului Rampa (194l-l944). A publicat volum de versuri Poezii (1921). La poarta din urma (1934), Saraca tara bogata (1936). Lumini de seara (1936), Doua fete dintr-un neam (1940). A sens texte pentru revistele lui Constantin Tanase. Premii pentru poezie patriotica (1913; 1925); Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1922; 1937).
Poezia lui George Gregorian este emanatia unei personalitati viguroase, fixate intr-o poza de cvasidamnare existentiala, clamind aspru categorii abisale.
Spatiul este dominat de „linistea inaltelor spitale", cu drumuri pustii si aspiratii evanghelice, tarimuri metafizice, reci, populate, cu amintiri innegrite, unde personajul liric pribegeste ,,fara drum, pe drumuri plecat". Timpul este aidoma - „inspre seara", „afara-n noapte", „imensa noapte", „un clopot.suna-n seara" -, mareind o insingurare deschisa sentimentelor religioase
(„M-aud in lungi ecouri subterane,
M-ating de dulci abise diafane
Si nu mai vad pe nimeni imprejur") |
, dar dublata de un fond „demonic" permanent
(„Cui sa ma rog in atita pamint
Pierdut in atita neant!") |
Se aude grandiosul nietzscheian
(„Sint omul! Pe culmile vietei
Ma-nalt din neant ca din negura
Visul luceafar
Si lumea cu toate ale sale
Se prafuie-n mine") |
, este asimilata conditia eristica (Omul, Pe Golgota) cu o retorica deopotriva moderna si vetusta:
„Eu biet, cu yisele-mi smintite
Stind oblic pe-al epocei uz.
Cu Timpul fac un unghi obtuz
Ce-alearga-n linii infinite". |
Acesta era debutul, volumul Poezii (1921). In timp, energia lirica se risipeste, parte si datorita orientarilor politic revendicative ale autorului, distribuite in tonalitati folclorice, emfatice sau pamfletare (Saraca tara bogata, 1936; Doua fete dintr-un neam, 1940), social-is-torice (Lumini de seara, 1936) sau minate de un limbaj mixt, in care aerul baudelairian si Weltsclmierz-u verbalizat chinuit si „haiducia" religiei se suprapun fondului nostalgic si celui parodic in tuse morbide. La poarta din urma (1934) este un volum elocvent in acest sens. Aici indecizia intre energetism si degradarea cosmica (Pe laturea zilei), oscilatia mis-tica a iconoclastiei (La poarta clin urma) si cea de ordin stilistic (Cei doi. Funduri de seara) converg spre o asemenea Autobiografie:
„Din mila Prea Sfintului
Patron de tingiri si de oale
Printre diverse animale
Fac umbra pamintului".
OPERA:
Poezii, Bucuresti, 1921;
Tarii mele. Doua ode, Bucuresti, 1925;
La poarta din urma, versuri, Bucuresti, 1934;
Saraca {ara bogata. Bucuresti, 1936;
Lumini de seara, Bucuresti, 1936;
Doua fete dintr-un neam, versuri. Bucuresti, 1940. |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Critice, IX. 1923;
M. Dragomirescu, De la misticism la rationalism, 1925;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
Ov. Papadima. Creatorii si lumea lor. 1943;
Perpessi-cius, Opere. II, 1967;
S. Cioculescu, Aspecte lirice .
|
