Gavril Matei biografia
Gavril Matei opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MATEI Gavril, se naste la oct. 1943, comuna Salistea Noua, judetul Cluj.
Poet si prozator.
Fiul lui loan Matei si al Irinei (n. Goga), tarani. Liceul la Cluj (absolvit in 1962); in anul absolvirii publica primele versuri in Tribuna.
Facultatea de Filologie, inceputa la Cluj si terminata la Bucuresti (1967). Din 1974, redactor la revista Luceafarul. A semnat si Matei Albastru.
Debuteaza cu versuri in maniera traditionalista, in care primeaza nostalgia copilariei si naturismul (Un copil loveste cerul, 1968).
Publica relativ putin, dar are ambitia propriilor metamorfoze (al doilea voi., Glorie, 1969, e semnat cu pseudonimul amintit). Alte volum de versuri: Pur (1971), Intre floare si fruct (1974), Patria libertatii (1979), Steaua nebunului (1982). incercarile in proza (romanele Imparatia, 1972, si Noaptea definitiva, 1978) au convins mai putin (ca si experimentele in poezia concreta).
Senzorial si solar, Gavril Matei este cintaretul firesc al elanurilor elementare, transcrise intr-o stare de reverie usor exaltata. Bucurii acvatice, inundatii solare, cimpii mlastinoase cu bivoli dormitind, puritatea si naivitatea copilariei, fecunditatea vegetalului - iata recuzita lirismului de inceput al poetului, in care vitalitatea, elogiata, ramine discreta, poetul fiind un sentimental delicat. Nu prea inventiv, limbajul este totusi crud si genuin adeseori.
Din naivele reprezentari antropomorfice, el va ajunge cu timpul intr-un cintec pur, de reale rezonante afective. Poetizeaza destul de cuminte teme mari: iubirea, moartea, viata; sau categorii abstracte: spatiul, timpul, libertatea.
Aceasta erotica proiectata intr-un rasarit de soare da masura posibilitatilor sale:
„Ah, cit de limpede, ce sarbatoare
E focu-n vesnic cring nemarginit.
Iubita mea mai pura ca o floare.
Eu m-am aprins, sublima lui chemare
Spre tine, ca un astru rasarit,
Iubita mea mai pura ca o floare.
Dar cin? stie soarele cit mai rasare
Si cii de multe-r. lume n-am iubit,
Iubita mea mai pura ca o floare". |
M. este adeptul unui lirism concentrat, realizat insa nu prin ermetism si intelectualizare, ci prin surprinderea unor stari afectiv-incantatorii sau, ulterior, precum in Patria libertatii (1979), printr-un fel de meditatii vecine cu banalitatea. El vrea sa readuca poezia la simplitate, dar, dincolo de citeva eufonii, limbajul, intr-adevar simplu, nu este sustinut de o sensibilitate reala. Gavril Matei vrea sa experimenteze intelectiv cu niste mijloace mult prea naturale. Nevoia de autenticitate evidenta si explicita, in romanul insolit Noaptea definitiva (1978), devine o transcriere a unui jurnal „autentic", apartinind unei femei oarecare: o drama nuda, neliteraturizata, substituire a fictiunii prin realitatea bruta. Avem de-a face cu autenticitatea inteleasa in sens camilpetrescian.
OPERA:
Un copil loveste cerul, versuri. Bucuresti, 1968;
Glorie, versuri, Bucuresti, 1969;
Pur, versuri. Bucuresti, 1971;
imparatia, roman. Bucuresti, 1972;
Intre floare si fruct, versuri. Bucuresti, 1974;
Noaptea definitiva, roman, Bucuresti, 1978;
Patria libertatii, versuri. Bucuresti, 1979;
Steaua nebunului, versuri, Bucuresti, 1982;
Povesti auzite de la bunicul meu. Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
P. Poanta, Modalitati, 1973;
A. Piru, Poezia;
M. lorgulescu. Al doilea rond, 1976;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 2, 1979;
C. Constantin, in transilvania, nr. 9, 1979;
P. Valureanu, in Tomis, nr. 5, 1982.
|
