Gabriela Negreanu biografia
Gabriela Negreanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NEGREANU Gabriela (numele la nastere Gabriela Vasilache; prin casatorie, Negreanu), se naste la 6 iul. 1947, Bucuresti - moare in 22 oct. 1995, Bucuresti.
Poeta si eseista.
Fiica lui Constantin Vasilache, tehnician confectii, si a Mariei (n. Manea Gheorghe-Belduganu), muncitoare. Liceul la Botosani si Calarasi (1960-l965). Licentiata a Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1970); studii de filosofie, intrerupte, la Univ. din Bucuresti (197l-l973). Din 1970 este lector la Editura Albatros.
Debuteaza in Luceafarul, cu poezia Dunare (1963), semnata Gabriela Vasilache. A folosit si pseudonimul Maria-Gabriela Vasilache.
Colaboreaza la Luceafarul, Ramuri, Romania literara. Echinox etc. Debut editorial cu volum Paul Valery si modelul Leonardo (1978), urmat de volum de versuri: Decorul si prezenta (1979), Elegii pentru sufletul inflorit (1981), Jurnal. Eul peregrin (1984), Partea omului (1987), Incinte (1988).
A scris romanul pentru copii, in „prozoversuri", Aventurile lui Mototol-Rostogol la prima lui iesire din ocol (1981).
A alcatuit o antologie din opera lui Paulin Joachim (1988).
Autoare a unei poezii cerebrale, de o luciditate extrema, dar si o buna eseista. Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor pe 1978.
Scris cu o vie pasiune analitica, cu o dozare convingatoare a argumentelor ce ne dau o originala imagine a actualitatii gindirii teoretice a lui Paul Val6ry, eseul critic al Gabrielei Gabriela Negreanu are in centrul interesului sau o perioada din care eseista exclude poezia si scrierile de maturitate ale autorului. Mefienta cu care Valery privea literatura, refuzul sau de a se cantona intr-un sigur domeniu de gindire sint explicate de eseista prin „atitudinea centrala" a operei valeVyene constind in obsesia omului integral, a „modelului Leonardo". Ardenta cu care Gabriela Negreanu cauta sa defineasca „centrul unic, consubstantial al lui Valery", prin care o personalitate proteica sa devina explicabila in esentialitatea sa, se regaseste si in ipostaza poetei ce intentioneaza efectuarea unei „sectiuni pe viu" a realitatii.
Decorul si prezenta (1979) aduce in scena o poezie cerebrala, apartinind unei sensibilitati dramatice care refuza mirajul calofiliei si al decorativului, dar si postura ludica, plina de subintelesuri. Subintitulate capricii, aceste poeme exprima in fond o disponibilitate a spiritului, mizind pe joc doar in aparenta, caci de sub spuza aparentei gratuitati tisneste o luciditate aproape brutala. Poezia Gabrielei Gabriela Negreanu se constituie ca discursul pasionat al unei sensibilitati asaltate de intrebari si nelinisti, de „demonii neputinciosi" ai simturilor (Ora barocului). Elegii pentru sufletul inflorit (1981) aduc in lirica poetei o mai apasata nota polemica, o ferma optiune morala pentru „miezul aprins, liber si pur si far' de amagire" al autenticitatii. Cu un real accent de dramatism, poeta proclama un program liric auster, din care sentimentalul si iluzia au fost alungate. Unei „armonii" a textului liric i se prefera sinceritatea taioasa, expresia abrupta si bolovanoasa apartinind unui „baroc crispat" al formelor, ce dezvaluie diagrama fidela a seismelor constiintei, intr-o confesiune fara false pudori, dar si fara frivolitati.
Unghiul viziunii sale poetice se deschide intr-un spatiu inregistrind deopotriva tumultul existential si aerul rece al ideilor. Aceste elegii sint impregnate cu o puternica energie denuntatoare a unui univers subminat de robotizare si standardizare, a nivelarii constiintelor, a unui alienant „bilci fardat", a „trairii in gol", a „jumatatilor-de-adevar", ceea ce face ca poemul sa devina adeseori un patetic strigat al unei fiinte ratacite prin acest straniu bestiariu. Volumele Jurnal. Eul peregrin (1984), Partea omului (1987), Incinte (1988) aduc o radicalizare a discursului liric, o expresie mai taioasa, cu o convulsionare expresionista a peisajelor interioare. Poeta are capacitatea de a judeca lucrurile cu o remarcabila ascutime a spiritului, fara ca discursul ei poetic sa tradeze o moralista aspra si neiertatoare. Versurile au caldura umana, asociata unei expresii rafinate indelung de cultura.
Poemele sint alcatuite dintr-o concentrare eterogena de cimpuri imagistice in care se instaureaza o tensiune lirica maxima, sugerind dramatismul existentei cotidiene, impasul, deruta.
OPERA:
Paul Valiry si modelul Leonardo, Bucuresti, 1978;
Decorul si prezenta, versuri. Bucuresti, 1979;
Aventurile lui Mototol-Rostogol la prima lui iesire din ocol, roman pentru copii. Bucuresti, 1981;
Elegii pentru sufletul inflorit. Bucuresti, 1981;
Jurnal. Eul peregrin, versuri. Bucuresti, 1984;
Partea omului, versuri. Bucuresti, 1987;
Incinte, versuri, Bucuresti, . Traduceri: P. Joachim, Oratie pentru o re-nastere, antologie, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
I. Maxim, in Orizont, nr. 6, 1979;
H. Candroveanu, in Saptamina, nr. 451,1979;
M. Vasile, in Luceafarul, nr. 8,1979;
Ai. Piru, ibidem, nr. 26, 1979;
R. Andrei, in Familia, nr. 4, 1980;
M. Mircea, in Familia, nr. 11,1981;
M. Santimbreanu, in Romania literara, nr. 5,1982;
Dana Dumitriu, ibidem, nr. 32,1982;
H. Candroveanu, Printre poeti, 1983;
Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 23, 1985;
R. G. Teposu, in Flacara, nr. 7, 1985;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 45, 1987.
|
