Florin Mugur biografia
Florin Mugur opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MUGUR Florin (pseudonimul lui Legrel Mugur), se naste la 7 febr. 1934, Bucuresti - moare in 9 febr. 1991, Bucuresti).
Poet si prozator.
Tatal, Leon Mugur, ziarist; mama. Rosa (n. Thau). Studiile gimnaziale si liceale la Scoala de la „Sf. Iosif' si la Colegiul „Sf. Sava" din orasul natal (1944-l954), cu o intrerupere de doi ani, cind este redactor la diferite publicatii si la Radiodifuziunea Romana.
Absolvent al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1960). Profesor in doua sate din judetul Arges, apoi in capitala (196l-l968). A fost redactor la Editura „Cartea romaneasca".
Debuteaza cu poezii in Brigadierul, supliment al ziarului Ttnarul muncitor (1948). Debut editorial cu placheta Cintecul lui Philipp Muller (1953). Voi. de versuri: Romantism (1956), Visele de dimineata (1961), Mituri (1967), Cartea regilor (1970), Cartea printului (1973), Roman (1975), Piatra palida (1977), Portretul unui necunoscut (1980), Dansul cu cartea (1981), Viata obligatorie (1983), Spectacol aminat (1985), Firea lucrurilor (1988). O selectie din creatia lirica a lui Florin Mugur apare in traduce germana in . Voi. de proza: Serile din sectorul Nord (1964), Aproape noiembrie (1972) si romanul Ultima vara a lui Antim (1979).
Autor al volum de interviuri Convorbiri cu Marin Preda (1973), Profesiunea de scriitor (1979), Virstele ratiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu (1982). Desi nu are verva, Florin Mugur este minat de o mare curiozitate, iscodindu-i pe cei intervievati si reusind sa obtina de la ei informatiile cele mai surprinzatoare. A colaborat cu poezie, comentariu literar, reportaj, tablete, interviu etc. la majoritatea revista literare din tara. Poezia lui Florin Mugur afirma cu obstinenta increderea in nobletea dramatica, uneori tragica, a creatiei spiritului, a libertatii acestuia mereu amenintate si agresate. Ea se constituie intr-o lirica autentica de vibratie afectiva dominata de sentimentul compasiunii si al participarii la destinul, deopotriva solitar si solidar, inocent si culpabil, al fiintei umane.
Patetismul si sentimentalismul sint contrapunctate de ironie si, uneori, de sarcasm, creatia lui Florin Mugur evoluind intr-un spatiu tensionat de dorinta si deziluzia implinirii launtrice. Marele premiu la Festivalul International de Poezie de la Sarajevo (1968); Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1973 si 1977.
Evolutia poeziei lui Florin Mugur releva o constiinta poetica in permanenta interferenta cu problematica specifica unei naturi nelinistite si interogative. Cronologia operei poetice, de la Cintecul lui Philipp Muller (1953) la Firea lucrurilor (1988), dezvaluie un lung si tenace proces de radicalizare si adincire a lirismului, vocea poetului fixindu-si limbrul propriu abia dupa ce au fost strabatute citeva cercuri ale cautarii de sine.
In Cintecul se face elogiul patetic si sentimental al jertfei in lupta pentru pace, dezvaluindu-se in subsidiar nevoia de mituri a poetului. Romantism (1956) e o placheta dedicata colegilor din generatia lui N. Labis. Poetul adopta, formal, tonul unui romantism manifest si militant, desi temperamental el e un melancolic si un introvertit. Citeva carti pentru copii se constituie ca o enclava a duiosiei si ingenuitatii. Poezia de imediata iradiere sociala si ideologica face obiectul volumului Visele de dimineata (1961), pentru ca Serile din sectorul Nord (1964) sa consemneze, sub forma unui jurnal, experienta de profesor de tara a autorului. Ulterior, in Aproape noiembrie (1972), Florin Mugur va relua acest episod biografic, cu o mai profunda implicare a meditatiei asupra datelor realului trait si cu o mai acuta constiinta a literaturii. Tot din aceasta perioada dateaza optiunea pentru o formula poetica in structura careia un eveniment real e preluat si transpus intr-o situatie poetica ale carei semnificatii debordeaza simpla confesiune. Ilustrative in acest sens sint poemele care au ca „erou" pe Valter nebunul. Mituri (1967) anunta intrarea intr-o zona lirica mult epurata de ingredientele retorice si, implicit, mai adecvata spatiului launtric al constiintei poetice. Miturile consemneaza stabilirea sentimentului intr-un univers al mitologiei fisurate sau alterate. Daca, initial, poezia lui Florin Mugur apela la mitul eroic ca la o conditie a implinirii fiintei, acum poetul tenteaza o dezalienare tocmai prin remiterea in poem a sentimentului de instrainare si a eroicului anamorfozat pina la caricatura.
Cartea are un cert, desi mascat, caracter polemic in raport cu poetica anterioara.
Ea initiaza o „tipologie" poetica -devenita, in timp, o marca a originalitatii liricii lui Florin Mugur - caracterizata prin degradare, mod de a sugera ca fiinta umana nu este ferita citusi de putin, ba dimpotriva, de agresiunea istoriei. In figuratia poemelor locul central il ocupa Jumatate-de-om sau, cu o alta sintagma revelatoare, „omul intrerupt". Confesiunea e disimulata sub masca acestor „personaje" pe chipul carora derizoriul, umilinta, frica, dar si gratia, inocenta si gravitatea pun o expresie ambigua. Destinele intermediare (1968) continua explorarea acestei lumi stigmatizate, aducind in poem scenariile dramatice ale unei sensibilitati in alerta si ale unei subiectivitati tensionate pina la grimasa. Confesiunea este, asadar, convertita intr-un spectacol cu masti, iar regia apartine unei voci traumatizate de varii forte malefice. Este momentul cind veghea poetului intrevede si apoi sustine cu obstinatie sansa eliberarii prin poezie de demonii launtrici. „Vine si ziua cind imperiul in care intri e propriul tau imperiu", observa poetul, si aceasta identificare coincide cu revelatia posibilitatii salvarii fiintei prin asumarea integrala a experientei singuratatii. „Printul", „regele Ioan", „Jumatate-de-om" (alter-ego-uri ale poetului) devin, astfel, ambasadorii unei glorii dificile si instabile, obtinute printr-un continuu tribut in angoasa existentiala. Tensiunea lirica rezulta acum din capacitatea lui Florin Mugur de a-si etala cu fervoare nelinistea si teroarea pe o cale a intermediaritatii.
Cartea numelor (1975) este o prelungire, o detaliere si o aprofundare pe cale poetic-eseistica a acestor „nume" care insumeaza, in fond, atributele unui autoportret. „Numele" vorbesc metaforic despre conditia fragmentara a umanului. Florin Mugur sondeaza cu pasiune si cu o inventivitate imagistica remarcabila universul basmului popular despre Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop, fiinta fabuloasa al carei „destin intermediar" e inca o data echivalat cu acela al poetului. In Cartea numelor autorul divagheaza inteligent pe marginea sluteniei, fortei, burlescului, comicului, grotescului acestui personaj, intr-o sustinuta reverie intelectuala. Volumele Cartea regilor (1970), Cartea printului (1973), Roman (1975) insumeaza poeme in care motivul „omului intrerupt", tema fiintei cu „destin intermediar" primesc accente inedite in contextul unei mai acuzate raportari ironice la crisparile si terorile ce ravasesc constiinta umana. Poemele uzeaza cu consecventa de aceeasi figuratie emblematica (regi, printul, fluturii, lacrimile, paloarea etc), realizind o atmosfera in care obsesiile nu se metamorfozeaza decit pentru a se regasi.
Solemnitatea si tonul enigmatic sint subminate de aplicarea lor unei perceptii acute a derizoriului si grotescului, tema dominanta fiind fragilitatea omului si forta paradoxala a acestei fragilitati. Desi structural confesiva, poezia lui Florin Mugur nu se nutreste din marturisirea directa, ci isi complica starea prin ironie si autoironie, prin deriziune si autoderiziune. Piatra palida (1977) si Portretul unui necunoscut (1980) marcheaza un nivel mai inalt al combustiei esentiale. Ele dezvolta, intr-un stil devenii personal, obsesia integritatii refuzate si a plenitudinii prin creatie spirituala. Simbolicul „Jumatate-de-om" reapare pentru a servi meditatiei asupra conditiei poetului. Viata obligatorie (1983). Spectacol aminat (1985) si Firea lucrurilor (1988) desavirsesc un portret al poetului in plina eclatanta lirica, un univers poetic si un stil de incontestabila originalitate. Constiinta dureros sensibila la ravagiile timpului ca istorie, definitiv marcata de gravitatea existentei, poetul este, in conceptia lui Florin Mugur, eroul timpurilor noastre, un erou intrucitva caraghios (prin inadecvare la realitatea concreta), dar nu mai putin exemplar prin incapatinarea de a-si cuceri o tragica libertate interioara.
Autor al romanului Ultima vara a lui Antim (1979), in care observatia, mai ales cea psihologica, dovedeste certe virtuti de analist, Florin Mugur este si un incitam colocutor in interviurile luate unor importanti scriitori romani contemporani: Convorbiri cu Marin Preda (1973), Profesiunea de scriitor (1979), Virstele ratiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu (1982).
OPERA:
Cinlecul lui Philipp Muller, versuri. Bucuresti, 1953;
Romantism, versuri. Bucuresti, 1956;
Casa cu ferestre argintii, versuri, Bucuresti, 1959;
Rila lepurila si carabusul cu aripioare de aur. Bucuresti, 1960;
Visele de dimineata, versuri, Bucuresti, 1961;
Serile din sectorul Nord, proza. Bucuresti, 1964;
Unde e orasul de argint?. Bucuresti, 1965;
Mituri, versuri. Bucuresti, 1967;
Destinele intermediare, versuri. Bucuresti, 1968;
Cartea regilor, versuri, Bucuresti, 1970;
Aproape noiembrie, proza. Bucuresti, 1972;
Cartea printului, versuri. Bucuresti, 1973;
Convorbiri cu Marin Preda, Bucuresti, 1973;
Cartea numelor, eseuri. Bucuresti, 1975;
Roman, versuri, Bucuresti, 1975;
Piatra palida, versuri. Bucuresti 1977;
Ultima vara a lui Antim, roman. Bucuresti, 1979;
Profesiunea de scriitor, interviuri. Bucuresti, 1979;
Portretul unui necunoscut, versuri. Bucuresti, 1980;
Dansul cu cartea, versuri. Bucuresti, 1981;
Vtrstele ratiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Bucuresti, 1982;
Viata obligatorie, versuri, Bucuresti, 1983;
Spectacol aminat, versuri, Bucuresti, 1985;
Firea lucrurilor, versuri. Bucuresti, 1988;
Pflichtleben, Gedichte (trad. de Helmut Britz), Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Stanescu, Poeti si critici, 1972;
P. Georgescu, Printre carti, 1973;
P. Poanta, Modalitati, 1973;
M. lorgulescu. Rondul de noapte, 1974;
M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
M. lorgulescu, Al doilea rond, 1976;
Al. Stefanescu, Preludiu, 1977;
N. Baltag, Polemos, I978;
P. Georgescu, Volume, 1978;
L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti;
D. Cristea, Faptul de a scrie, 1980;
L. Raicu, Printre contemporani, 1980;
L. Raicu, Calea de acces, 1982;
M. lorgulescu. Ceara si sigiliul, 1982;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
Al. Cistelecan, Poezie si livresc, 1987;
E. Simion, Scriitori, IV.
|
