Eugeniu Sperantia biografia
Eugeniu Sperantia opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SPERANTIA Eugenul, se naste la 18 mai 188», Bucuresti - moare in 11/12 ian. 1972, Bucuresti.
Poet, estetician si eseist.
Fiul folcloristului Theodor D. Sperantia si al Elenei (n. Cruceanu), ruda cu poetul Mihai Cruceanu . Scoala primara si studiile liceale la Bucuresti, absolvite in 1906, aiiul debutului publicistic in revista Vieata noua a lui Ovid. Densusianu .
Inainte frecventase cenaclul lui Al. Macedonski . Licentiat al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1910), apoi doctor in litere si filosofie cu teza Apriorismul pragmatic (1912), face cursuri de specializare in Germania (1913-l914). Profesor de liceu inca din vremea studentiei, Eugeniu Sperantia va fi numit Director al invatamintului superior pentru Cluj (1919-l921), prof. la Acad. de drept din Oradea (1929-l934) si prof. de filosof ia dreptului si de sociologie'la Univ. din Cluj (1934-l949). Colaboreaza la Flacara, Vieata noua. Cele trei Crisuri, Romanul literar, Revista celorlalti, Farul, Revue Roumaine, Luceafarul, Gind romanesc,. Gindirea, Steaua, Familia etc. cu poezii si art. semnate uneori cu pseudonimul ca Eugenius, Genica, Corina Lazzariny, Victor Olimp, Victor Spoiala, Victor Talpa sau Cerchez. Aderind de timpuriu la miscarea simbolista, apreciat de catre Al. Macedonski , O. Densusianu sau G. Bogdan-Duica , elogiat in acelasi timp de C. Radulescu-Motru pentru contributiile sale in materie de filosofie si sociologie, Eugeniu Sperantia a avut vocatie de prof. formal in spiritul scolii maioresciene. S-a manifestat in poezia de factura simbolista (Zvonuri din necunoscut, 1921; Pasul umbrelor si al veciei, 1930; Sus, 1939), roman (Casa cu nalba, 1916), estetica (Frumosul ca inalta suferinta, 1921; „Papillons" de Schumann, 1934); memorialistica (Figuri universitare, 1967; Amintiri din lumea literara, 1967), medalioane muzicale, dar si in eseul filosofic ori in studiul de psihologie (Psihologia gindirii, 1922) si de filosofia dreptului (Principii fundamentale de filosofie juridica, 1936). Membru al SSR din 1916, precum si al unor institute internationale de filosofie juridica si sociologie, Eugeniu Sperantia a participat la numeroase congrese internationale; a avut. de asemenea, o remarcabila activitate culturala in Transilvania primilor ani dupa Unire. Personalitate polivalenta, spirit enciclopedic, Eugeniu Sperantia se integreaza in umanismul romanesc; restituirea, critica si integrala, a literatului si filosofului ramine ca un deziderat intr-o viitoare istorie a culturii romanesti. Premiul SSR pentru volum Pasul umbrelor si al veciei (1930); Premiul Acad. pentru „Papillons" de Schumann (1934).
Poet si memorialist, estetician si sociolog, eseist remarcabil si autor de studii docte, Eugeniu Sperantia s-a cheltuit, uneori digresiv, in domenii ca literatura, muzica, filosofie juridica, psihologie ori sociologie. Ginditorul va fi marcat de atmosfera literar-artistica si de curentele de idei ce impregneaza inceputul secolului XX. Astfel, simbolismul cu recuzita de motive specifice si tenta impresionista, apoi ecouri din voluntarismul lui Wundt, din biologismul lui Barth sau din relationismul lui Georg Simmel sint receptate de o natura lirica prin excelenta, care nu si-a interzis insa efortul constructiv si aspiratia catre sinteza filosofica. La aceasta contribuie probabil si exemplul unor personalitati, pe care Eugeniu Sperantia a avut prilejul sa le cunoasca si apoi sa Ie evoce, adeseori memorabil, in Figuri universitare (1967) si Amintiri din lumea literara (1967). Amintirea, de pilda, a lui Titu Maiorescu la catedra e restituita antologic: „Tinindu-se perfect drept, el urca la catedra, scotea din buzunarul de la piept o batista alba, imaculata, usoara ca un atjur, o desfacea si o plasa la dreapta, pe marginea de sus a pupitrului. Privea drept inainte, o clipa, apoi enunta raspicat prima fraza cu o voce moderata destul de sonora. Elocutiunea decurgea in tempo rar, ca masurata cu metronomul. Era de remarcat cum fata lui pastra o anumita imobilitate in timpul cit vorbea.
Cu exceptia sprincenelor, care, din cind in cind, se ridicau printr-o usoara incruntare a fruntii, traducind oarecum numai procesul de sfortare intelectuala, nici una din miscarile expresiei afective nu-si facea vreodata aparitia in fizionomia lui". Rezultanta e portretul moral creionat la fel, narativ aproape in cazul lui B. P. Hasdeu , H. Furtuna , Al. Macedonski , D. Caracostea , L. Blaga , St. Bezdechi s.a. Memorialistul reinvie atmosfera conservata de altfel si in productia lirica, localizata mai ales in perioada cea mai fertila pentru poet, a colaborarii la Vieata noua a lui O. Densusianu (1906-l913). inclinarea spre meditatie are loc intr-un „cadru exotic si distins" (E. Lovinescu ), arta naturilor moarte (Cantec in cadru de lemn) coexistenta cu evocarea unei medievalitati mai mult ipotetice (Cetatea moarta) sau cu feeria-sentimen-talizata de „clavirul ce gindeste-o poema" - a scrisorii de dragoste (Si totusi). Volumele Zvonuri din necunoscut (1921), Sub nimbul familiar (1925) si Sus (1939) cuprind versuri redevabile simbolismului pe latura sa intimista, livresca si in acelasi timp reflexiva. Pasul umbrelor si al veciei (1930) revela in schimb fondul autentic al poetului, disciplinat prin utilizarea hexametrului ce aducea „foarte multa surpriza formala" (Perpessicius ). Fiorul elegiac este turnat in tiparul versului alb sau rimat, de o frumusete severa, ca in aceasta arta poetica veritabila: „Carti rasarite din vis si din valul fierbinte al gindirii,/ Voi sinteti stele ce vin sa reverse chemari si avinturi,/ Voi sinteti flori ce-alinati, luminindu-ne-ntreg viitorul,/ Fara de voi n-am fi decit hoarde minate de patimi" (Stele, Flori, Carti). Hexametrii bietului nimic, Hexametrii noptii sau Baladele virstei de aur, respectiv Pruncul, Copilandrul si Adolescentul ramin piese de antologie, introduse de catre I. Pillat si Perpessicius in Antologia poetilor de azi (1925).
Intelectualismul si tonul confesiv se aglutineaza intr-o poezie construita clasic dar si in poemul in proza, cel mai extins fiind falsul roman Casa cu nalba. 1915-l916 (1926). Idila intre sculptorul Vincent Straja si Lelia este grevata de digresiunea filosofica, iar firul epic e redus la schita amplificata liric. Dar amestecul de eruditie, de profunzime si de sensibilitate poetica caracterizeaza odobescianul eseu ^apillons" de Schumann (1934). Intre Frumosul ca inalta suferinta (1921) si Mic tratat despre valori (1942) sau Initiere in poetica (1968) breviarul sau de estetica, conceput ca o replica la cunoscutul Laokoon al lui Lessing, atesta in acelasi timp si prelungirea unei tehnici artistice mozaicale. Daca punctul de convergenta al istorioarelor si comentariilor din Pseudokinegheticos este vinatoarea, aici peregrinarea eseistului e determinata de o compozitie muzicala. Papillons-urile romanticului german constituie un pretext si un cadru pentru a se demonstra sentimentul apartenentei tuturor domeniilor de activitate spirituala la acelasi cosmos bio-social, unifiant. „Estetica e o biologie" - subliniaza Eugeniu Sperantia in virtutea legii pe care se cladesc ambele discipline: simetria, ca esenta a frumosului". Constitutiva organismului uman, proceselor vitale, de la liniile generale de evolutie ale umanitatii pina la zborul in aparenta dezordonat al micului fluture, simetria trece, sublimizata, in faptul de arta.
Iata de ce intreaga poezie este o exploatare tipica a simetriei: este urmarirea vicisitudinilor pe care le sufera fondul unitar si viu al unui continut mintal, care se substituie pe sine insusi, se prelungeste in forme proteice (ca specie organica asupra accidentelor filogenezei etc.) luptindu-se, si ea, ca si organismul viu, sa-si mentina cu orice pret unitatea sa biomorfica". Observatia de mai sus valideaza opozitia lui Eugeniu Sperantia fata de teoria lui Lessing, aceea privitoare la „divortul artelor". Astfel, in consonanta cu unitatea „biomorfica" a artei, procesul de percepere al acesteia „porneste de la o sinteza formala, preconceputa". Viata operei artistice face parte din universala „sfortare catre unificarea multiplicitatii"; ea traduce si fixeaza in egala masura actul de „afirmare" si „perseverare" a „unitatilor vii", bio-psihologice. in acest context, concluzia ca procesul de creatie artistica „e un proces vital care se realizeaza prin diferite mijloace organice si psihologice" este fireasca. in numitul „proces vital" descifram unitatea artei, precum si legitimitatea „monogeismului" estetic, prin care artele se reduc la una singura. Frumosul vitalist al lui Eugeniu Sperantia se intilneste cu „energetismul" filosofic, critic si estetic teoretizat de catre G. Ibraileanu , este aproape contemporan cu estetica „Einfuhlung"-ului a lui Theodor Lipps, precum si cu sistemele de morfologie si filosofie ale culturii (Worringer, pornind de la A. Riegl, la noi, Blaga ), toate aceste directii fiind centrate pe conceptul de vointa creatoare. Si pentru Eugeniu Sperantia opera de arta este fructul vointei formative, privita insa nu ca putere absoluta, ci integrata socialului.
Construit pe increderea in posibilitatile creatoare ale omului, acest virtual sistem de estetica generala ramine si ca un exemplu de abordare a unei problematici teoretice, cu rostul de a o face cit mai accesibila. Optiunea pentru simetrie, pentru universalitatea acesteia traduce cultul ginditorului pentru valorile clasice ale culturii. Dincolo de aspectul digresiv al multor pagini si in pofida fragmentarismului impus de varietatea domeniilor spre care se simtea chemat (psihologie, filosofie juridica etc), contributiile lui Eugeniu Sperantia merita un loc de cinste intr-o necesara istorie a esteticii romanesti.
OPERA:
Apriorismul pragmatic. Bucuresti, 1912;
Erorile utilitariste in pedagogia spenceriana, Bucuresti, 1914;
Contributiuni la filosofia magiei. Bucuresti, 1916;
Cartea omului practic. Bucuresti, 1916 (ed. U, 1926);
Zvonuri din necunoscut, versuri. Bucuresti, 1921;
Frumosul ca inalta suferinta. Oradea, 1921;
Psihologia gindirii, Oradea, 1922;
Mic tratat despre corelatiile psihice in viata copilului. Oradea, 1925;
Generalitati de psihologie individuala si sociala. Arad, 1925;
Sub nimbul familiar. Schite si privelisti launtrice. Bucuresti, 1925;
Traditia si rolul ei social, Oradea, 1926;
Casa cu nalba. 1915-l916, Bucuresti, 1926;
Conceptii si perspective in pedagogia actuala, Oradea, 1929;
Factorul ideal, studii sociologice. Oradea, 1929;
Pasul umbrelor si al veciei. Bucuresti, 1930;
Fenomenul social ca proces spiritual de educatie. Oradea, 1930;
Curs de sociologie generala, Oradea, 1930;
Sub nimbul familiar, Arad, 1925;
Curs rezumativ de filosofia dreptului, Oradea, 1932;
Problemele sociologiei contemporane, Bucuresti, 1933;
Perspectiva istorica, Bucuresti, 1934;
„Papillons" de Schumann. Sistem de estetica, Bucuresti, 1934 (ed. II, 1971);
Lectiuni de enciclopedie juridica. Cluj, 1935;
Principii fundamentale de filosofie juridica. Cluj, 1936;
Bentham, Hamilton, Mill in istoria filosofiei moderne, Bucuresti, 1938;
Suprematia credintei pure, Bucuresti, 1939;
Sus, versuri, Bucuresti, 1939;
Introducere in sociologie, I-II, Cluj,'1939 (ed. II, 1943);
Mic tratat despre valori. Cluj, 1942;
Systhime de metaphysique, Cluj-Sibiu, 1943;
Introducere in filosofia dreptului, Cluj-Sibiu, 1944;
Resorturile psihologice ale evolutiei umane. Cluj, 1947;
Medalioane muzicale. Bucuresti, 1966;
Poezii, cu o pref. de Perpessicius, Bucuresti, 1966;
Figuri universitare. Cluj, 1967;
Amintiri din lumea literara, Bucuresti, 1967;
Initiere in poetica. Bucuresti, 1968 (ed. II, 1972).'
|
REFERINTE CRITICE:
Luciliu (pseud. lui Al. Macedonski), in Liga conservatoare, nr. 6, 1905;
D. Caracostea, in Conferentele „Vietii noua", 1910;
R. Dianu, in Rampa, nr. 2537, 1926;
Perpessicius, in Universul, nr. 30,1926;
Const. Saineanu, in Adevarul, nr. 13070, 1926;
Perpessicius, Mentiuni, I;
Al. Dima, Gindirea romaneasca in estetica, 1943;
Mircea Popa, in Steaua, nr. 8, 1967;
Z. Sangeorzan, in lasul literar, nr. 3, 1967;
Perpessicius, Opere,ll, 1967;
VII, 1975;
VIII, 1978;
D. Micu, inceput;
C. Ciopraga, Literatura;
R. Ghircoiasu, in Steaua, nr. 5, 1971;
A. Rau, in Steaua, nr. 2, 1972;
M. Zaciu, in Tribuna, nr. 5, 1972;
M. Muthu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1972;
B. Solacolu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1972;
E. Lovinescu, Scrieri, IV, 1973;
Gh. Iancovici, in Steaua, nr. 1,1977;
A. Marino, in Tribuna, nr. 7, 1986.
|
