Eugen Lozovan biografia
Eugen Lozovan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
LOZOVAN Eugen, se naste la 2 mai 1929, Bucuresti - moare in 3 dec. 1977, Copenhaga (Danemarca).
Lingvist, istoric, filolog si istoric literar.
Provine dintr-o familie originara din Basarabia, improprietarita pe malul Bucovatului de Alexandru cel Bun sj Ilias Voievod la 1420, recunoscuta de rusi, dupa 1812, in cinul boieresc al odnod-vortilor. Bunicul, Nicolae Lozovan (1852-l941), a fost primar al Lozovei si capitan de mazili. Studii primare, gimnaziale si liceale la Bucuresti (Scoala „Polizu", Liceul „Gh. Lazar"); bacalaureatul in 1947, ca sef de promotie; urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1947-l950), unde ii are ca profesori pe Iorgu Iordan, Valeriu Papaha-gi, Umberto Cianciolo. in 1950 pleaca la Vie-na; cu ajutor francez iese din zona sovietica si ajunge la Innsbruck; pleaca ulterior in Franta.
Studiaza, in 1950 si 1951, la Sorbona (italiana cu H. B6darida) si la Strasbourg (italiana si filologie romanica cu P. Renucci si Em. La-roche). in anii parizieni este un apropiat al lui Basil Munteanu si al lui N. I. Herescu (in 1964 va da o contributie bibliografica decisiva la cunoasterea clasicistului roman). intre 1953 si 1957, studii de arheologie latina (cu R. Bloch), de slavistica (cu Andre Vaillant), de paleografie (cu R. Marichal) si dialectologie (cu A. Dauzat) la Fxole Pratique des Hautes Etudes; in paralel, este elevul lui Sever Pop la Louvain (studii de dialectologie). Din 1957, cariera universitara la Copenhaga (asistent, „lektor", prof.). intre 1954 si 1961, redactor pentru partea romaneasca la Bibliographie lin-guistique (Utrecht).
In 1968, la invitatia lui D. Gazdaru, tine cursuri la univ. din Argentina; in 1975 si 1976, prof. invitat de filologie romanica la Harvard. Conferinte in diverse univ. europene (Heidelberg, Oxford, Londra etc); participa la congrese si colocvii la Amsterdam, Florenta, Madrid, Paris, Roma, Salamanca, Sulmona, Venetia etc. Membru in Comitetul pentru Atlasul Lingvistic Mediteranean. Debutul literar al lui Eugen Lozovan are Ioc cu traduce din italiana in revista Universul copiilor (1942-l943), sub indrumarea lui N. Batzaria. Debut stiintific, nelipsit de o nuanta polemica, cu art. Le par-tage polilique de l'Europe et la scission lin-guistique. Les tendances actuelles de la langue roumaine, aparut in Buletinul Bibliotecii Romane din Freiburg (1954).
Contributii de bibliografie lingvistica, istoria lingvisticii, onomastica, toponomastica, lingvistica romanica, dialectologie, geografie, lingvistica, lexicologie, filologie clasica (Ovidiu) si studii despre istoria veche a spatiului romanesc (de la istoria Daciei la aceea a evului mediu timpuriu si a invaziilor barbare), despre cultura si literatura romana (D. Cantemir, B. P. Hasdeu , Emines-cu) si relatiile ei cu alte culturi (in special cu cele ale Scandinaviei), ca si numeroase recenzii, in Zeitschrift fiir romanische Philologie, History of Religions, Orbis, Onoma, Revue Internationale d'Onomastique, Societas dacoromana. Acta philologica, Revue des etudes roumaines, Bollcttino dell'AtlanteLinguistico Mediterraneo, Romance Philology, Revue des etudes latines, Oikoumene, Revue de litteratu-re comparee, Romanica (Buenos Aires), Revue romane, Kratylos, Annales etc, precum si in diverse volum de studii si acte.
A colaborat cu N. I. Herescu la editarea volum Ovidiana (1958), cu prilejul bimilenarului nasterii marelui exilat de la Tomis, si cu Holger Sten la aceea a studiilor de sintaxa a limba romane ale lui K. Sandfeld si Hedvig Olsen (1960-l963).
Colaborator la prestigioasele lucrari ale lui Franz Altheim, Gescbichte der Hunnen, (IV-V, 1962) si Die Araber in der alten Welt (1965). Eugen Lozovan este (asa cum a intuit D. Gazdaru"), prin varietatea intereselor stiintifice si prin multiplele sale competente in cimpul stiintelor 1b. si al istoriei, cel mai autentic continuator modern al exemplului hasdeian.
Modelul lui B. P. Hasdeu este acela care, fara indoiala, inspira activitatea stiintifica a lui Eugen Lozovan, ale carui contributii lingvistice, istorice si literare denota o formatie extinsa, ce imbratiseaza filologia clasica si cea romanica, germanica sau slava, istoria evului mediu timpuriu sau literatura comparata, lingvistica romaneasca (de la onomastica, toponomastica si dialectologie la lexicologie si stilistica) si istoria literara. Nu e, de aceea, nesemnificativ ca Eugen Lozovan s-a ocupat de B. P. Hasdeu insusi, a carui personalitate l-a fascinat de altminteri, dintre contemporani, si pe Mircea Eliade.
Pe acest fundal, in directa legatura cu aceia dintre savantii romani si straini care i-au fost maestri, se cuvin situate cercetarile si studiile sale mai apropiate de domeniul studiului literaturii, cu precizarea ca perspectiva interdisciplinara si eruditia sint cele ce domina, astfel incit a desprinde in aceasta opera un cimp literar propriu-zis ar fi de fapt o operatiune si inutila, si primejdioasa, intrucit ea ar saraci nejustificat un tablou mai complex si mai plin de culori si nuante. Ceea ce nu inseamna ca in opera variata de lingvist, filolog si istoric a lui Eugen Lozovan nu se pot circumscrie cercetari interesind si (sau mai cu seama) domeniul literar: studii clasice, mai ales asupra lui Ovidiu (Ovide et le bilinguisme, 1958; Rea-lites ponliques el necessites litteraires chez Ovide, 1959; Ovide, agonolhetc de Totnes, 1961), asupra relatiilor romano-scandinave (Lcs reiations culturelles roumano-scandi-naves au XIX1' siecle, 1965; Rome, Dacie et Scandinavie chez Eminescu, 1967; Doina et saga. Paralleles epiques roumano-scandinaves, 1967; Voyageurs nordiques dans Ies pays rou-mains, 1969; Rurik et Dragos, 1969; Un mede-cin danois en Moldavie: HansAndersen Slcov-gaard. 1600-l656, 1971) sau asupra lui D. Cantemir (D. Cantemir et l'expansion russe auCaucase (1722-l724), . Cantemir-panegy riste de Pierre le Graiul, 1975; La „le-ttre sur la conscience " de D. Cantemir, 1975; Une faillite diplomatique - l'alliance de D. Cantemir avec Pierre le Grand, 1979; D. Cantemir avant Ies Lumieres, 1980) si B. P. Hasdeu (L'eredita di B. P. Hasdeu, 1958; B. P. Hasdeu et Ies dieux nordiques, 1975). Multe au, desigur, caracterul unor contributii punctuale, dar din toate studiile lui Eugen Lozovan, indiferent de domeniul de referinta, se desprinde intii de toate o extraordinara forta intuitiva: asezate intr-o alta ordine decit cea data de hazardul aparitiei lor, acele minutioase investigatii partiale ar putea recompune, ca piese de mozaic ale unei ample sinteze despre limba, istoria si cultura romanilor, liniile de bolta ale unui vast ansamblu.
Avem astfel studii despre vechea Dacie si ipoteze indraznete asupra numelui locuitorilor ei ori despre limba si religia lor, pagini despre orase, sate, drumuri din Dacia ori despre importanta cailor de acces pentru romanizare, despre felul cum realitatile daco-getice si pontice s-au rasfrint in scrisul unuia dintre cei mai vechi si celebri martori ai lor, Ovidiu, sau despre inceputurile crestinismului in Dacia; gasim apoi cercetari despre relatiile spatiului pontic cu cel mediteranean, despre romani si barbari, despre relatiile Bizantului cu romanitatea scitica, despre valahi si scandinavi la Dunarea de Jos sau despre semnificatia satului romanesc. O nostalgie a originarului strabate din toate aceste contributii, ce compun, citite impreuna, un amplu cadru istorico-lingvistic si cultural al vechiului spatiu romanesc. Sint, apoi, de prim ordin contributiile sale referitoare la contactele ruso-scandinave si romano-scandinave, pagini de temelie ale unei istorii (ce va trebui sa fie scrisa cindva) a relatiilor noastre cu germanitatea. Eugen Lozovan s-a simtit atras de acele mari spirite (D. Cantemir, Eminescu", B. P. Hasdeu) la care setea de cunoastere si puterea vizionara de evocare a trecutului romanesc au fost predominante. Afinitatile elective si intilnirile cu o serie de savanti si carturari romani precum N. I. Herescu, Basil Muntea-nu, Sever Pop, D. Gazdaru", C. Noica, C. Marinescu, al caror sprijin sau indemn a fost esential pentru formarea si afirmarea lui Eugen Lozovan in lumea savanta, activitatea neobosita in viata culturala a romanilor din diaspora europeana si nu numai (legata in principal de Revue des etudes roumaines), prezenta la manifestarile stiintifice ale intelectualitatii romanesti din strainatate.
REFERINTE CRITICE:
D. Gazdaru, in Romanica, Buenos Aires, 1, 1968;
J. Dfas Velez, in Romanica, Buenos Aires, I. 1968: D. Gazdaru, in Romanica, Buenos Aires, II, 1970;
M. Zaciu, Teritorii, 1976. |
