Eugen Herovanu biografia
Eugen Herovanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
HEROVANU Eugen, se naste la 13 sept. 1874, Piatra Neamt - moare in 31 dec. 1956, Bucuresti.
Prozator, eseist si memorialist.
Fiul lui Nicolae Herovea-nu, functionar la Finante, si al Mariei (n. Champalbert), prof., descinzind dintr-o familie franceza naturalizata in Moldova in sec. al XlX-lea.
Scoala primara la Piatra Neamt; Liceul National din Iasi (bacalaureatul in 1896), unde e coleg cu M. Codreanu si Jean Bart. Studii de drept la Iasi (licenta in 1900).
Doctor in drept la Bruxelles (1904). De pe bancile scolii se apropie de miscarea socialista, frecventind clubul iesean; admirator al lui I. Nadejde, colaboreaza cu versuri la ziarele socialiste Munca si Lumea noua.
Debuteaza cu poemul dramatic Dragoste si razbunare, evocare a Moldovei sec. al XVI-lea, sub domnia lui Stefanita-voda; piesa s-a jucat in stagiunea 1900 la Nationalul iesean cu State Dragomir si Aglaie Pruteanu (reluata in 1920, cu Sorana Topa). Revine la poeziein 1901 colaborind la Miscarea literara si artistica, apoi abandoneaza.
Intra in presa, lucrind sau colaborind la ziarele Jurnalul, Evenimentul, Seara, Noutatea, Opinia, Dimineata, Adevarul etc. Publicistica lui dezbate problemele acute ale momentului istoric: framintarile social-politice, aspiratia spre Unire a tuturor romanilor, refuzul neutralitatii (colab. la Gloria cu art. de pledoarie pentru intrarea in razboi alaturi de Antanta), ulterior pentru apararea democratiei si lupta antifascista; o aduna in volum Spre anarhie (1899), Zile de zbucium (1916), Pe marginea epopeii (1919), incotro ne duce^destinul? (1926), Castele in Spania (1946). in 1937 ia apararea lui M. Sadoveanu, alaturi de N. Iorga, Tudor Arghezi s.a. Avocat si prof. de procedura civila la Univ. din Iasi (1920-l929), apoija Bucuresti (1929-l950). Autor al unor lucrari juridice apreciate (Tratat de procedura civila, 1914; Principiile procedurii judiciare, 1931; Teoria executiunii silite, 1941; Pagini de practica judiciara si extraju-decatoreasca, 1944).
Colaboreaza la revista Viata Romaneasca, Adevarul literar si artistic, Revista Fundatiilor Regale etc. Editeaza el insusi, in colab., revista Epigonii (1903-l904) si singur, publicatia sui-generis Caiete saptaminale (doua serii, 1936-l937). Dupa volum de nuvele Rani vechi (1902) si romanul Paria (1906), Eugen Herovanu se dedica memorialisticii (Orasul amintirilor, 1936), eseisticii (Calatorul romantic, 1938; Cartea prieteniei, 1939) si aforismelor, notelor intime (Confidente, 1940). A lasat in ms un interesant jurnal, continind perioada dintre 1940 si 1944.
Nuvelistica lui Eugen Herovanu, cuprinsa in Rani vechi (1902), nu depaseste (tematic si stilistic) modelele prozei poporaniste cultivate in mediul literar iesean de la rascrucea celor doua secole: tonul, pretextele epice, infuzia lirica amintesc de Spiridon Popescu, I. I. Mironescu, Jean Bart. In romanul Paria (1906), tema sociala abordeaza, pe urmele lui M. Sadoveanu din Haia Sanis, problema discriminarii rasiale; la Eugen Herovanu, mediul e intelectual si dezbaterea priveste conditia unui evreu cultivat, intr-o societate ostila, cazul-limita fiind integrat conflictului mai larg al celor revoltati impotriva societatii.
Adevarata vocatie scriitoriceasca a lui Eugen Herovanu (datorita unei reale culturi umaniste si a unei retorici tinind si de profesiunea de jurist) se realizeaza insa in suita memorialistica consacrata lasului, reunita in volum sub titlul Orasul a-mintirilor( 1936). Planurile narative alterneaza firul autobiografic (cu evocarea copilariei, a anilor de liceu, figurile familiale, prietenii a-propiati. tentatia jurnalismului, fervorile adolescente ale angajarii politice etc.) cu istoria Orasului: trecutul, vestigiile de istorie si arta, personalitatile lui celebre sau numai pitoresti, maretia si stingerea lenta. intr-un cuvint. o prelungire a frazei definitorii formulate de M. Ralea pentru Iasi: „Acest oras cu farmec straniu de cimitir, de muzeu si de fronda". Proza memorialistica a lui Eugen Herovanu e cursiva, alerta, pigmentata cu elemente anecdotice, fara a avea totusi suficienta culoare si forta evocativa. Mult mai personal e Eugen Herovanuin eseistica, unde amesteca si fragmente memorialistice, insemnari de lectura, note de calatorie, reflectii morale si filosofice, unele de buna calitate. Astfel, in ('alatorul romantic (1938). dupa un preambul asupra ideii de „calatorie", asociindu-i notiunile de „evaziune", „singuratate", „arta" etc, Eugen Herovanu insereaza in partea a doua fragmentele unui ..memorial" propriu, cu bune pagini despre Istanbul, Venetia, Bruxelles, Bruges, Dalmatia etc.
Si mai pronuntat eseistica este Cartea prieteniei (1939), pledoarie pentru ideea cicero-niana a „amicitiei" in sensul ei larg. de comprehensiune si afinitate sentimental-moralaintre oameni, opusa agresivitatii, violentei si ostilitatii ce caracterizeaza lumea contemporana. Adresa la fortele „intunericului si injosirii", care pregateau a doua conflagratie mondiala, nu lipseste: concomitent, de altfel, cu jurnalistica angajata din aceiasi ani, adunata in volumul Castele in Spania (1946), amestec de a-mintiri, note intime, cronici si articole. Spirit reflexiv, oscilind intre doua mari modele, N. lorga si G. Ibraileanu. II. e un cugetator format la scoala clasicismului francez, urmind insa indeaproape paradigma din Privind viata a lui Ibraileanu. Aforismele si moralitatile din Confidente(1940) sint „impresiuni si observasi fugare, lucruri marunte inregistrate pro memoria", unele sintetizind o experienta (morala, politica, estetica) remarcabila, in forme percutante si nu lipsite de spirit. Eugen Herovanu este si initiatorul unor Caiete saptaminale (1936-l937), publicatie inspirata din celebrele Cahiersde la quin-zainc ale lui Charles Peguy, al caror model a facut epoca in cultura franceza (Rolland. Sorel, Halevy. Benda l-au urmat, ca si Clemenceau. cu Blocs, sau Karl Kraus, in Germania, cu Die Fackel); formula era, potrivit definirii sale de catre A. Thibaudet, a unui eseu polemic „tinind mijlocia intre carte si ziar". La noi. G. Panu cu Saptamina si Const. Costaforu cu Parerile unui spectator mi procedasera altfel. Eugen Herovanu le urmeaza, redactindu-si singur aceste „caiete" sub semnul unui „jurnalism" inteles ca un fel de .jurnal intim" (Fr. Mauriac).
Temele sale sint „destinatia literaturii si raspunderea scriitorului", „arta si morala", „limba noastra cea de toate zilele", dar si problemele acut politice: „singele care curge in Spania", „despre libertate", sau morale: „legea lui Tartuffe", „despre amicitie" etc. O seama de Confidente sint inserate tot aici.
OPERA:
Dragoste si razbunare, poem dramatic, Iasi, 1896;
Spre anarhie. Iasi, 1899;
Rani vechi, nuvele, Iasi, 1902;
Paria, roman. Iasi, 1906 (ed. II, Bucuresti, 1927);
Zile de zbucium. Iasi, 1916;
Pe marginea epopeii. Iasi, 1919;
incotro ne duce destinul?, Iasi, 1926;
Orasul amintirilor, memorialistica. Bucuresti. 1936;
Caiete saptaminale. Bucuresti. 1937;
Calatorul romantic, eseuri, Bucuresti, 1938;
Cartea prieteniei, eseistica, Bucuresti, 1939;
Confidente, Bucuresti, 1940;
Despre arta de a citi si alte citeva lucruri in legatura cu aceasta tema, Bucuresti, 1940;
Castele in Spania, Bucuresti, 1946;
Orasul amintirilor, ed., studiu introductiv si note de I. Ardeleanu, Bucuresti, 1975.
|
REFERINTE CRITICE:
A. Bugariu, in Luceafarul, nr. 9, 1936;
S. Albu, in Gazeta literara, nr. 2, 1957;
J. Stoenescu, in Revista romana de drept, nr. 6, 1967;
I. Maftei, Personalitati iesene, II, 1975.
|
