Emilian Marcu biografia
Emilian Marcu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MARCU Emilian, se naste la 28 sept. 1950, comuna Helesteni, judetul Iasi.
Poet.
Fiul lui Ilie Marcu si al Ortansei (n. Fluieram), tarani. Urmeaza Liceul teoretic ,J. Neculce" din Tirgu Frumos.
Absolvent al Institutului de Biblioteconomie din Bucuresti (1973). Din 1973, bibliotecar si redactor la Casa de Cultura Studenteasca din Iasi. intre 1979 si 1982 a fost secretar general de redactie la Opinia studenteasca.
Debuteaza in revista scolara Miorita din Tirgu Frumos (1967).
In presa literara debuteaza in 1974, concomitent in Familia (prezentat de St. Aug. Doinas) si in Amfiteatru (prezentat de Constanta Buzea). Debut editorial in caseta Zece poeti tineri, cu placheta Nunta in simbure (1975). A mai publicat volum de versuri Amiaza cimpiei (1977), Nelinistea singuratatii (1982), Sigiliul toamnei (1987). Premiul „Nicolae Labis" (1975); Premiul Editurii Junimea (1975); Premiul Scinteii tineretului (1976) si Premiul CC. al U.T.C. (1980; 1985).
Daca in placheta de debut Nunta in simbure, din caseta Zece poeti tineri (1975) se puteau identifica urmele unui bucolism gen Fundoianu, Amiaza cimpiei (1977) avea sa sugereze o alta filiatie. Emilian Marcu este un poet traditionalist in posteritatea imediata a lui Ioan Alexandru.
Solemnitatea mitica a unor cuvinte-semne, aproape locuri comune intr-un vocabular agrest (gnu, lut, piine, saminta etc), este intrerupta doar de o respiratie inegala, sovaitoare, intr-o perspectiva frusta, de pictura naiva careia-i lipseste insa inocenta; o atmosfera duios-grava, incarcata de nostalgii aspre si laude inchinate rezistentei trudnice, semet supuse la rosturi eterne.
Metafore cu precadere solare, „morale", evoca taranii si stramosii intr-un sat de o puritate axiomatica, asumata livresc. „Taranii se intorc cu dealurile-n spate" in vreme ce
„Dorm casele ca niste ciini buimaci,
ca niste ciini cu unghiile roase
si-n somnul lor e-o liniste de parca
au capul sprijinit pe un morman de oase." |
M. recurge la un verb arhaic si arhaizant mai ales in cazul versurilor patriotice, in asa fel incit sentimentul ramine difuz, continut, ne-festivist. O tentativa de innoire are loc in Nelinistea singuratatii (1982). Primul dintre cele doua cicluri ale volumului. Privegherile vulturului orb, evoca Dacia si un Zamolxis „dac tinar cu iubire de griu" intr-un decor cinegetic. Agricultorul legat de glie si de saminta este inlocuit de vinator - a doua indeletnicire arhetipala -simbol cu sugestii si configuratii mistice.
Partial, versul s-a eliberat de canoane, desi ramine inca solemn si cu o semnificatie magic-absconsa. Tonul constatativ din Sigiliul toamnei (1987) esueaza treptat in vagi plutiri melancolice, de romanta si sentimentale fragilitati lirice.
OPERA:
Nunta in simbure, in caseta Zece poeti tineri, Iasi, 1975;
Amiaza cimpiei, versuri, Iasi, 1977;
Sub zodia Traciei, Iasi, 1978;
Nelinistea singuratatii, versuri, Iasi, 1982;
Sigiliul toamnei, versuri. Iasi, 1987.
|
REFERINTE CRITICE:
St. Aug. Doinas, in Familia, nr. 4, 1974;
Constanta Buzea, in Amfiteatru, nr. 5, 1974;
P. Grigore, in Convorbiri literare, nr. . 1983;
I. Holban, in Cronica, nr. 8, 1983;
idem, ibidem, nr. 31, 1987.
|
