Emil Vora biografia
Emil Vora opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VORA Emil (numele la nastere: Emil Maroiu), se naste la 14 sept. 1906, Meris, Mehedinti -m. 19 mart. 1979, Bucuresti.
Poet.
Fiul taranului Vasile Maroiu si al Anei (n. ?).
Urmeaza cursurile Liceului „Traian" (1920-l924) si aie Scolii comerciale superioare (1924-l928) din Tumu Severin, apoi pe cele ale Acad. de studii economice (193l-l936) din Bucuresti.
A fost functionar la Ministerul de Finante si la Grupul de santiere Bucuresti. Sub pseudonimul Liana Cedru debuteaza cu versuri in revista studenteasca Brazda literara (1931). Debut editorial cu volum Floarea amara (1936), urmat la scurte intervale de alte voi.: Fintinile tacerii, 1940; Cartea plecarilor, 1941; inalte vinturi, 1943; Poarta destinului, 1969; Nestinsa uimire, 1974 care il inscriu intr-o serie postsinrbolista a intimismului minor punctat cu vremelnice accente de revolta. Poarta destinului (1969), cu un cuvint inainte de P. Martinescu, este antologia reprezentativa a primei etape.
Debutul editorial al lui Emil Vora se produce in atmosfera unor Stolnicu sau Emil Botta , „copiii mizeriei" porniti in cautarea „legii supreme“ si a „absolutuluiO poezie a dezmostenitilor receptata ca „noua" si de Lovinescu , desi cu prudenta, inceput de revolta antiburgheza si antifilistina, esuind in amaraciune si citeodata in sarcasm. Fire mai contemplativa si mai retractila, Emil Vora are si mai putine date ca sa imagineze tablouri sociale, asa ca sentimentul inadaptabilitatii va talmaci doar inconfort intelectual intr-o lume aptera, potentat cu jelania dezradacinarii de sat. Regasirea in natura si in geografia obirsiilor devine o solutie asimilata de poet; „Pentru mine apele Motrului", declara el, „Sint mai sfinte ca revarsarile Nilului". Cu un ton blind meditativ se produc reflectii despre viata, deznadejde, visuri pierdute. Melancolia este generala, dar peisajele dezolarii sint somptuoase, chiar vitale, prin contrast.
Retine o evidenta delicatete a compozitiei prin care sensibilitatea razbeste uneori deasupra cliseelor:
„Eu tac cum tace creanga fara soare,
Si cint cu frunza versuri necintate,
Maninc o piine plina de pacate
Cind feriga din mine nu mai moare". |
Bun cunoscator al vietii stilurilor traditionale, suplu versificator, Emil Vora este unul din acei numerosi poeti pentru care interioritatea (simtirea) este o institutie in sine, vaga insa si misterioasa. Stilul se perfectioneaza neincetat aproape in absenta obiectului. De exemplu, un intreg grupaj de tertine in Cartea plecarilor, 1941 (dupa modelul pillatian al poemelor intr-un vers) este maiestrie impovarata doar de probleme formale. Sigur ca evanescenta lor poate parea gratioasa, insa absenta concentrarii metaforice, abia suplinita de cea aforistica, face sa rasune golul de fond Din aceasta perioada cea mai buna carte este inalte vinturi, premiata in 1945 de Academia Romana. Sint poezii trase direct din experienta razboiului. Poetul evita obisnuitul reportaj. Razbate in schimb drama conditiei umane din tablouri schitate cu nerv expresionist:
„Peste trupuri, peste flacara trupurilor,
Fintinile vietii inca mai gilgiie
Unii respira greu. Altii in somn se framinta —
Si pe toti, pe toti deopotriva, ingerul mortii ne mingiie". |
Ciudata, desi nu cu totul imprevizibila, este ultima parte a creatiei lui Emil Vora Poezia isi asuma aproape exclusiv un regim solar, prevaleaza tonurile imnice, se exalta viata, puritatea. Este filosofia unei „eterne reveniri" in „mirifica lume", sint glorificate nasterea, germinatia, frumosul natural. Poetul traieste „in simplitatea mare, a bucuriei".
vechile cadente clasice fac loc sinuozitatii versului alb, poezia are o noua prospetime. Marea curgere (1981) este parca a unui fluid ce impaca toate lucrurile cu ele insele si deopotriva cu vechile regrete ale poetului. Poezia are tinuta unui extaz lucid, nicidecum supralicitat. Temperatura elogiului vine dinlauntrul cuvintelor. Ramine insa acelasi Emil Vora neprecizat de imagini mai percutante, poetul increzator doar in virtutile discretiei.
OPERA:
Floarea amara, versuri, Bucuresti, 1936;
Fintinile tacerii, versuri, Bucuresti, 1940;
Cartea plecarilor, versuri, Bucuresti, 1941;
inalte vtnturi, versuri, Bucuresti, 1943;
Poarta destinului, versuri, cuvint inainte de P. Martinescu, Bucuresti, 1969;
Nestinsa uimire, versuri, Bucuresti, 1974;
Marea curgere, versuri, ed. ingrijita de Al. Maroiu, Bucuresti, 1981.
|
REFERINTE CRITICE:
F. Firan, De la Macedonski la Tudor Arghezi, 1975.
|
