Emil Fagure biografia
Emil Fagure opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FAGURE Emil (numele Ia nastere: Samuel Honigman), se naste la 1875, Iasi - moare in 1946, Bucuresti.
Publicist si prozator.
Frate cu ziaristul socialist Alben Honigman. Liceul la Iasi; Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti. Debut in Evenimentul literar, sub pseudonimul M. Dobrin (1893).
A colaborat sustinut la Evenimentul din Iasi, Munca, Lumea noua, Adevarul ele joi, Pagini literare, Teatrul Am Bucuresti. Secretar de redactie la Evenimentul literar; prim-redactor la Adevarul (1920-l921); director la Adevarul literar si artistic (1920); codirector, alaturi de C. Miile si B. Branisteanu, la Lupta (192l-l937) si Presa (192l-l923) (codirector impreuna cu C. Miile). Autor al volum Schite. 30 de zile la Paris (1915).
Publicistica vioaie si avizata, animata de idealuri umanitare si democratice, l-a impus peF. in primul rindca militant social si cultural dupa primul razboi mondial. impreuna cu fratele sau, Albert Honigman, in 1917 e trimis de ziarul Adevarul cu atasat de presa la Paris, unde desfasoara o meritorie propaganda proroma-neasca.
Este codirector al ziarului La Roumanie, care in perioada 1918-l919 apare la Paris, ca organ al revendicarilor si intereselor romanesti. Atras de scena, a sustinui cronica dramatica a ziarului Adevarul (incepind din 1920), a colaborat cu articole despre teatru, opera, opereta la revista Teatrul si la alte publicatii. Aceleiasi pasiuni i se datoreaza traducerile din Fr. Hebbel (tragedia Judita si Holofern) si P. Her-vieu. Ca prozator, este autorul volumului Schite. 30 de zile la Paris (1915). Schitele propriu-zise s-ar putea clasa tematic si stilistic in trei categorii: psihologia erotica feminina, profiluri de oameni marginalizati, fragili si inadaptabili, si evocari de calatorie. Daca primele doua sint grevate de lirism melodramatic si sentimentalism umanitarist, celelalte se dovedesc viabile.
Observatorul moralist, iubitorul de natura si ironistul fin (pince sans rire) isi dau aici mina, cenzurind lirismul prin detasare usor umoristica. Scrisori de la munte pledeaza cauza intoarcerii la natura, insa fara tezism si exaltari facile, memorialistul cautind locurile unde, „vorba aia, mina omului n-a pus inca piciorul", descoperind oameni ai muntelui pe linga care „Les Rougons-Macquart sint un fleac", dar si deconspirind, cu tenta parodica, idilismul. Memorialistica pare a fi domeniul reusitelor lui Emil Fagure , spirit mobil, cu ochi proaspat, nedogmatic.
O demonstreaza partea a doua a volumului 30 de zile la Paris, jurnalul de drum al unui intelectual ce-si noteaza cu luciditate si spirit impresiile, convins fiind ca numai prin contactul direct cu Occidentul „vom iesi din perioada admiratiunei sau fricei" fata de acesta si „nu ne vom mai simti sau prea atrasi, sau prea tematori de acel Paris romantic".
Calatorul denunta clisee de perceptie fie explicit, fie indirect, prin autenticitatea impresiilor lui. Gama acestora penduleaza, dupa caz, de la gravitate la umor. Gradina Luxemburg, Palatul Burbonilor, Piata Teatrului, Cimitirul Pere La-chaise („prescurtare a istoriei Frantei de la 1600 incoace"), marile magazine (vizitate cu mirari disimulate, de oriental), Cartierul Latin, Luvrul, metropolitanul etc. sint pretexte pentru observatii acute si comentarii delectabile. Pasiunea voiajorului ramine insa tot scena. Memorialul e, in parte, o cronica a spectacolelor de la Odeon, Comedia Franceza si Opera Mare, unde asculta Tannhauser noteaza cu umorul iubitorului de calambur: „Niciodata n-as fi crezut ca se poate «executa» in asa chip o lucrare muzicala.
A fost, intr-adevar, o «executie capitala»!" in timp ce la Comedia Franceza straluceste in admiratia unanima Marioara Ventura, „frumoasa ca pacatul", „arta se degajeaza din intreaga ei fiinta".
OPERA:
Schite. 30 de zile Ia Paris, Bucuresti, 1905.
|
REFERINTE CRITICE:
O. Tafrali, Propaganda in strainatate, in Adevarul, XXXIII, nr. 11004, 1920;
Amintiri literare despre vechea miscare socialista (1870-l900), ed. si pref. de Tiberiu Avramescu, 1975;
Tiberiu Avramescu, „Adevarul", miscarea democratica si socialista (1895-l920), 1982.
|
