Elena Voronca Niculita biografia
Elena Voronca Niculita opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICULITA-VORONCA Elena, se naste la 15 mai 1862, Biriad, judetul Vaslui - moare in 1939, la Siret.
Folclorista, poeta si prozatoare.
Fiica lui Gheorghe Niculita si a Ruxandrei (n. Schipor). Tatal, de origine aromana, a carui familie a venit la Suceava pe la 1777, a functionat ca administrator de mosii, inspector financiar, subprefect de Siret si, respectiv, primar de Hirlau, unde este si amfitrionul unui cerc literar, frecventat si de catre Elena Voronca Niculita
Pe linie materna, este tot de origine aromana, mama sa apartinind unei vechi familii, Pantazi, stabilita in Moldova pe vremea lui Vasile Lupu. Studii primare la Botosani (1869-l873), iar cele secundare la Institutul liceal de domnisoare „Humpel" din Iasi, condus de Emilia Maiorescu-Humpel, iar apoi, dupa imbolnavirea tatalui, la pensionul particular al doamnei Zilinschi din Botosani (1873-l878).
Studii superioare n-a urmat, Elena Voronca Niculita Fiind o autodidacta in adevaratul sens al cuvintului. Dupa casatoria cu preotul Zaharia Voronca (1880), se stabileste la Siret (1883), locuind in chiar casa parintelui S. FI. Marian, mutat la Suceava, a carui activitate folclorica si etnografica o va continua.
Debuteaza insa cu poezii orig., publicate in revista Familia, a lui Iosif Vulcan.
Colaboreaza la Calendarul copiilor, Calendarul „Ion Creanga", Convorbiri literare, Dreptatea, Familia, Ghilusul, Junimea literara, Rindunica, Romanul. Dupa stabilirea in satul Mihalcea de linga Cernauti (1888), militeaza, impreuna cu sotul ei, secretar si vicepresedinte al Soc. politice „Concordia", pentru redesteptarea nationala a romanilor din Bucovina, fiind ea insasi presedinta a Soc. culturale „Romania Tinara", infiintata la initiativa lui G. Bogdan-Duica, redactor al Gazetei Bucovinei, interimatul dintre plecarea de la revista a istoricului literar si venirea, in redactie, a lui Valeriu Braniste fiind asigurat de Elena Voronca Niculita
Preocuparilor sale politice si culturale li se subsumeaza activitatea din domeniul folclorului si etnografiei, constind din publicarea, cu grele sacrificii financiare, a impunatoarei lucrari Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica (1903), dar si a altora de mitologie populara, ca: Studii in folclor (I, 1908; II, 1912-l913), Sarbatoarea Mosilor in Bucuresti (1915), si, respectiv, a unui mic studiu etnografic, Industria casnica in Bucovina (1922). Folclorist si etnograf in primul rind, Elena Voronca Niculita se manifesta, ocazional, si in planul creatiei orig., publicind volum Poezii (I, 1935), cu toate ca, marturisea in prefata, „nu am cultivat in special poezia".
Din aceeasi prestigioasa familie de folcloristi moldoveni si bucovineni, ilustata de S. FI. Marian, Artur Gorovei, Elena Sevastos si Tudor Pamfile, Elena Voronca Niculita isi datoreaza interesul pentru cultura populara mai multor factori generatori, un prim imbold venindu-i din partea tatalui ei, versificator, dupa obiceiul timpului, al unor teme si motive folclorice. Hotaritoare avea sa fie insa influenta lui S. FI. Marian, pe ai carui informatori i-a si preluat, si caruia ii va trimite pretioase informatii de botanica populara. Nu trebuie neglijate, in categoria acelorasi factori, nici lecturile de specialitate ale autoarei, Elena Voronca Niculita citind tot ceea ce-i cade in mina din mitologia altor popoare, inceputul fiind facut cu lucrarea Kulturgeschichte a lui Cari Faulman. Manifestind o atractie funciara pentru fenomenele de cultura populara, Elena Voronca Niculita culege si publica, in revistele timpului, povesti, credinte si datini bucovinene, care au darul de a prefigura aparitia operei sale de capatii.
Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica (1903). Dat fiind faptul ca disciplinele etnologice nu erau, pe atunci, deplin consolidate, Elena Voronca Niculita n-a avut prea multe modele de urmat, astfel ca si-a croit un drum propriu „in pamintul intelenit al mitologiei romanesti", lasindu-se condusa de insesi materialele culese: „Eu nu mi-am lucrat cartea dupa nici un model, m-am povatuit numai de ceea ce singur s-a aratat". De aici si putin obisnuita si intru totul originala sistematizare a materialului folcloric in functie de cele patru elemente fundamentale ale universului: pamintul, aerul, apa si focul, subordonat soarelui, „punctul principal de plecare la toate" si, respectiv, „motivul tuturor sarbatorilor, credintelor si miturilor". Noutatea acestui criteriu ordonator, care, in treacat fie spus, n-avea sa se impuna in folcloristica romaneasca, dar si complexitatea fenomenelor de cultura populara, care le face adesea greu incadrabile in sistem, explica unele inconsecvente ale autoarei, inerente si previzibile, de altfel, intr-o lucrare de asemenea proportii (peste 1000 de pagini). Astfel, „dracul e situat la capitolul aerian, cind de omenii il confrunta in ipostazele lui telurice, dupa cum tunetul apare la aer, cind mai nimerit ar fi fost la foc etc." (Ov. Barlea).
Dincolo de aceste inconsecvente, pentru care Elena Voronca Niculita gaseste scuzele de rigoare: „asa m-a condus materialul", valoarea lucrarii consta in marea cantitate de informatii folclorice si etnografice autentice („Am scris fidel ceea ce am auzit, nu am adaugit si nu am omis nimica, chiar daca mi-a aparut ceva naiv"), nu o data unice sau foarte rare (a se vedea legendele despre facerea lumii, ca si acelea despre participarea vietuitoarelor la procesul cosmogonic), culese exclusiv de catre autoare, adesea din localitati aflate in afara teritoriului de azi al Romaniei, ceea ce le sporeste, indiscutabil, valoarea. Urmind maniera enciclopedica a lui B. P. Hasdeu. Elena Voronca Niculita reproduce, la fiecare din elementele mitologice, toate informatiile de care dispune, adunind laolalta, intr-un veritabil corpus, credinte, legende, basme, snoave, balade, cintece, ghicitori, proverbe si zicatori, jocuri de copii etc, astfel incit, „prin bogatia lor uluitoare, colectia se impune drept cea mai reprezentativa pentru acest colt al Moldovei de Sus" (Ov. Barlea).
In dorinta „de a arata, in totalitatea sa, viata si caracterul romanilor", Elena Voronca Niculita adauga chiar si „lucruri ce nu sint in cadrul mitologiei", precum „mincarea la romani, imbracamintea etc". Din cauza stufozitatii ei neobisnuite, colectia este insa greu utilizabila, mai ales ca Elena Voronca Niculita n-a apucat s-o prevada cu atit de necesarul indice de materii, planuit, foarte probabil, pentru sfirsitul lucrarii, dar volumele II-III, care urmau sa cuprinda elemente despre om si, respectiv, despre natura, n-au mai aparut, desi erau „aproape gata pentru tipar" (1903). De vina pare a fi fost atitudinea rezervata a Academiei Romane fata de primul volum, respins de la premiere in baza raportului nefavorabil al lui Ioan Bogdan, care, nesocotind intentiile autoarei de a realiza un corpus regional, ii reprosa acesteia, cu totul nejustificat, absenta referirilor la folclorul altor popoare. in replica, Elena Voronca Niculita avea sa-si dovedeasca, curind dupa aceea, disponibilitatile ei teoretice si comparative in ale sale Studii in folclor (I, 1908; II, 1912-l913), prin care se manifesta ca o reprezentanta impatimita a directiei mitologice din cultura romaneasca, alaturi de N. Densusianu, AL M. Marienescu, Th. D. Sperantia. T. T. Burada etc Ca si acestia, Elena Voronca Niculita ajunge sa sustina, in chip unilateral si aproape exclusivist, originea latina a mai tuturor formelor de cultura populara romaneasca, filiatiile pe care le stabileste fiind, adeseori, neverosimile, fanteziste.
Astfel, „batalia noastra de la nunti pentru cetate e batalia lui Enea cu Turnus pentru Lavinia", iar „descalicarea lui Enea (e) conservata in descalicarea lui Dragos" etc. Prezente peste tot in Studii in folclor, cu corectivul ca, in volumul al II-lea, autoarea face unele concesii mitologiei tracice, „mai veche decit insasi cea greaca", ca si influentelor venite din partea unor erezii religioase, ca bogomilismul, mai putin supralicitat insa decit o facusera, anterior, B. P. Hasdeu si M. Gaster, atare naivitati si asocieri fortuite ii contrariaza pe contemporani, inclusiv pe aceia din sinul Academiei Romane, care resping volumul I de la premiere, in baza raportului nefavorabil al lui Andrei Barseanu. Admitind, in continuare, mostenirea tracica („Sarbatoarea mosilor, asa cum se petrec in Bucuresti, vor fi avind poate si un substrat tracic")' Elena Voronca Niculita nu va renunta la supraestimarea mostenirii latine din mitologia romaneasca („Legendele care circula asupra originei sarbatoarei Mosilor nu sint decit niste localizari dupa vechile traditii romane"), dupa cum o atesta lucrarea Sarbatoarea Mosilor in Bucuresti (1915), importanta pentru atentia acordata cultului mortilor la romani, in care autoarea punea semnul egalitatii intre Oborul bucurestean si Forumul roman, intre „girlita" Tei si riul Tibru, in vreme ce piriul Colentina o „reprezinta pe Atena-Minerva, numele Tina fiind o prescurtare din Atina, zeita razboiului". Paralele romano-latine stabileste Elena Voronca Niculita si in brosura etnografica Industria casnica in Bucovina (1922).
In care Joimarita, fiinta demonica romaneasca, este pusa in relatie cu Parcele romane. Cu toate aceste exagerari, contributia teoretica adusa de Elena Voronca Niculita la folcloristica romaneasca ramine una notabila, „daca afirmatiile ei sint curatate de crusta latinizanta" (Ov. Barlea), lucrarile sale, multa vreme uitate, constituind o sursa inepuizabila, „de mina intii", in perspectiva reconstituirii unei mitologii nationale, alaturi de mai norocoasele monografii ale lui S. FI. Marian, Elena Sevastos, T. Pamfile. Prin comparat' cu bogata sa activitate folclorica si etnografi, .i, prestatia scriitoriceasca desfasurata de Elena Voronca Niculita este una modesta, con-juncturala. „Parte din sufletul meu, care, traind o viata simpla si curata, s-a manifestat totdeauna artistic", versurile scrise de Elena Voronca Niculita, reunite, tirziu („anacronic"), in volumul Poezii (1935), sint un reflex al activitatii sale politice si folclorico-etnografice. Cele mai multe dintre ele cultiva, fara virtuti poetice deosebite, tema patriotica si nationala (ciclul Patriotice), cu unele titluri si sonoritati care amintesc de Vasile Alecsandri. Alteori, Elena Voronca Niculita poetizeaza subiecte din domeniul, atit de familiar ei, al mitologiei populare (Credintele etc), punctate, pe alocuri, de ecouri ale originii aromane a autoarei (Macedoneanca, Din tara mea departata. Macedonia).
Incidental, Elena Voronca Niculita a cultivat si proza, scriind nuvela Zamfira (1904) si manifestindu-se in domeniul memorialisticii, cu ale sale Impresii de calatorie, si al genului epistolar, prin scrisorile adresate lui Artur Gorovei. A lasat in manuscris studiul Animalele in povesti, respins de la publicare de Academia Romana, in urma raportului prezentat de Ion Muslea (1930).
OPERA:
Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica, I, Cernauti, 1903;
Studii in folclor, I-II, Bucuresti, Cernauti, 1908;
1912-l913;
Sarbatoarea Mosilor in Bucuresti. Studiu comparativ. Bucuresti, 1915;
Industria casnica in Bucovina, Cernauti, 1922;
Poezii, I, Botosani, 1935;
Scrisori catre Artur Gorovei, ed. ingrijita si introducere de Maria Luiza (Jngureanu, Bucuresti, 1970;
Scrisori catre G. Ibraileanu, III, ed. ingrijita de M. Bordeianu, Viorica Botez, Gr. Botez, I. Lazarescu si Al. Teodorescu. pref. de N. I. Popa, Bucuresti, 1973. |
REFERINTE CRITICE:
I. Bogdan, in Analele Acad. Romane, tom. XXVI, 1903-l904;
A. Barseanu, ibidem, tom. XXXIII, 1910-l911;
T. P.[amfile], in Ion Creanga, nr. 2, 1914;
Const. Loghin, Istoria literaturii romane din Bucovina (1775-l918), 1926;
Margareta Miller-Verghi, Ecaterina Sandulescu, Evolutia scrisului feminin in Romania, 1935;
G. T. Niculescu-Varone, in Izvorasul, nr. 5, 1940;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
. Datcu, Sabina C. Stroescu, Dictionarul folcloristilor, I, 1979;
N. Moscaliuc, in Pagini bucovinene, nr. 2, 1987.
|
