Dumitru Tepeneag biografia
Dumitru Tepeneag opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TEPENEAG Dumitru, se naste la 14 febr. 1937, Bucuresti.
Prozator.
Fiul lui Dumitru Tepeneag, contabil, si al Niculinei (n. Badicioiu), licentiata in litere. Clasele primare intre 1943 si 1947 la Scoala „Iancului", din Bucuresti. Liceul „Mihai Viteazul" si (in urma unei mutari disciplinare) Liceul „Matei Basarab" din orasul natal. Coleg de clasa cu S. Marculescu, din scoala primara, si cu S. Alexandrescu, in liceu.
Dupa ce in 1955 este respins la Facultatea de Medicina, devine student pentru trei ani la Facultatea de Drept, apoi abandoneaza. in 1956, participa la manifestatiile studentesti si scapa de arestare. Absolva Institutul Pedagogic si e un an prof. de limba romana in comuna Radovanu, de linga Oltenita. in anii 1957-l963 scrie pentru sertar si isi prefigureaza, impreuna cu Leonid Dimov, teoria onirismului. Joaca sah in concursuri, pasiune ce va ramine statornica si-l va conduce spre unele performante. in 1964, debuteaza cu proza in Gazeta literara, cu sprijinul lui S. Damian , pe care il cunoscuse la un club de sah. Dupa numai citeva luni, devine membru al Uniunii Scriitorilor, la recomandarea lui Fanus Neagu .
Debuteaza editorial cu volum de proze scurte Exercitii (1966), urmat de Frig (1967). la nastere grupul oniric, animat de Dumitru Tepeneag si L. Dimov , carora li se alatura Virgil Mazilescu , Daniel Turcea , Vintila Ivanceanu , Florin Gabrea, Iulian Neacsu , Emil Brumaru , Virgil Tanase , Sorin Titel , activ si coerent pina in 1971, cind se destrama. in 1968, pleaca pentru citeva luni la Paris si se intoarce pe fondul „Primaverii de la Praga"; atitudinea devine politica si se radicalizeaza; publica in Luceafarul o serie de patru articole despre onirism, intrerupta de cenzura. in 1969, e redactor pentru scurta vreme la Romania literara, iar apoi lector la Editura Cartea Romaneasca, unde sprijina, fara succes, romanul Ostinato al lui Paul Goma .in 1971, e din nou la Paris, vorbeste la „Europa libera", publica art. despre Goma , iar dupa „tezele din iulie" il sustine si stimuleaza sa-si radicalizeze protestul. in 1972, apare volum Asteptare, dar e retras din librarii dupa o saptamina (simultan apare in traduce lui Alain Paruit volum de nuvele Exercices d'attente); i se retrage autorului dreptul de a mai publica; obtine repede pasaportul decisiv pentru Paris. in 1973, ii apare tot in traduce lui Alain Paruit volum Arpiages; in 1974, calatoreste in SUA. In 1975, coordoneaza Cahiers de l'Est. E exclus din Uniunea Scriitorilor. I se retrage cetatenia romana prin decret prezidential. in 1977, trimite un „dosar Goma" la Casa Alba.
Publica Les Noces necessaires (1977). 1 se refuza cererea de naturalizare; un an cu o bursa la Berlin, cu pasaport de apatrid. Resemnat, obosit, suparat rupe legaturile cu exilul si se refugiaza in sah; publica o carte de specialitate La deferise Alekhine, traduce alte doua din ruseste, cistiga campionatul Parisului; intrerupe orice activitate literara in intervalul 1978-. Reincepe sa scrie, de asta data direct in franceza: publica Le Mot sablier (19&5) si Roman de gare (1986). in istoria literaturii contemporane, grupul oniric de la mijlocul anilor '60 a participat fertil la atit de dificilul proces de diversificare stilistica a orientarilor estetice.
Din orice unghi de vedere ar fi fost privit, onirismul estetic nu se putea sa nu fie considerat eretic. Mai intii, insasi constituirea unui grup ce face opinie separata era inacceptabila in optica oficiala a momentului. Dintre toti, Dumitru Tepeneag era cel mai rebel: „Spre deosebire de reactionarii paseisti si bucolici, eu sint un reactionar apocaliptic, nihilist si exhibitionist" - se definea, in 1970, autorul in paginile de jurnal din Un roman la Paris. Inconformismul sau - social in prima tinerete (1957-l963), estetic in perioada de afirmare a onirismului (1966-l971) - se va radicaliza politic (dupa 1971), culminind cu exilarea si asocierea la „miscarea Goma", aflata in punctul ei de virf in 1977-.
Cind onirismul se expiiciteaza teoretic, in perioada lui tezista si militanta (1967-l969), cu „sotroanele" din Luceafarul si masa rotunda din Amfiteatru (decembrie 1968), el afirma nu doar o alternativa, o alta ideologie estetica, ci pur si simplu o atitudine considerata subversiva la adresa realismului socialist. Desi se desparte vehement de suprarealism, caruia nu-i poate accepta ca principiu de creatie dicteul automat, onirismul presupune reconsiderarea avangardismului. Scopul sau declarat era „sa construiasca o realitate analoaga visului", sub controlul luciditatii si al ratiunii, refuzind confuzia si arbitrariul care domnesc in nebuloasa freudista a suprarealismului. Onirismul estetic nu transcrie vise, ci creeaza vise, pentru ca el adopta - conform unei sintagme care a facut cariera in exegeza - „modelul legislativ al visului". Practica narativa nu poate insa echivala intrutotul proiectul teoretic: „Ideal vorbind - explica Dumitru Tepeneag - noi am fi vrut sa facem un fel de muzica pictata in care timpul sa fie neincetat convertit in spatiu".
rimele proze scurte, cele din Exercitii (1966) sint mai ancorate in real, debuseul oniric fiind ingust: in paginile din La vizita medicala totul decurge normal intr-un control de rutina la o scoala, pina cind, in final, se detaseaza un caz in care „din buricul copilului crestea un trandafir alb". Nu e greu de dedus ca sub acest metaforism surprinzator sint sugerate transformarile pubertatii si ale adolescentei. In prozele din volumul Frig (1967) predispozitia halucinatorie se accentueaza: personajul din instantaneul Cu tramvaiul adoarme in calatoria lui urbana si se trezeste intr-un peisaj cu totul schimbat, de pe alta lume: pe o cimpie albastra alearga un cal alb, printre lesurile arse ale altor cai, gonit de pasari amenintatoare, in timp ce de sub un scaun al vagonului pustiu de tramvai isi face aparitia un purcelus roz. In astfel de tablouri. Fictiunea onirica isi vadeste filiatia cu pictura suprarealista, indeosebi aceea a lui Victor Brauner. „Obiectualizarea materiei onirice" printr-o tehnica vizuala si o compozitie descriptiva, excluzind narativitatea in favoarea valorilor plastice, o indreptateste pe Dana Dumitriu sa denumeasca aceasta tendinta „realism optic", datorita unui proces estetic in urma caruia „literatura devine un cinematograf interior". In prozele din Asteptare (1972) teritoriul visului se amplifica, o data cu nelinistea, stigmatizarea realului si accentuarea terifiantului. Am putea spune ca fantasticul se esentializeaza in sensul unei focalizari pe tema alienarii.
Inca dintr-o proza ca Specialistul (din volumul Frig) vizionarismul se deschisese spre absurd, spre un „idealism grotesc si o aspiratie fara nadejde", cum constatase I. Negoitescu , pentru ca jonctiunea cu Kafka sa fie si mai evidenta in Din cosmarurile copilariei mele, Plinsul sau Pe gaura cheii (toate trei din volumul Asteptare, ultimele doua prezente, alaturi de Specialistul, si in versiunea franceza din Exercices d'attente, 1972). Strategiile de insolitare si demistificare fac parte din arsenalul sfidarii puse la cale de un regizor preocupat de • efectele lecturii sau ale spectacolului. inscenare (1966, in Gazeta literara) mizeaza pe un raport teatral, pirandellian, intre personajul-actor si autorul care distribuie roluri biblice (Iosif, Maria) intr-un perimetru de scoala medie; se anunta pe parcurs o reprezentare neconventionala a nuntii din Galilea, apoi „Maria de la scoala medie" (care incheia volumul Frig, intr-o varianta cenzurata) naste o papusa de cauciuc, iar epilogul ni-l infatieaza pe autor in totala deriva. Pe linga tratarea grotesca a unei teme clasice, interesul exegetic fata de aceasta proza poate fi retinut si de un alt aspect: este primul loc unde se semnaleaza experienta textualista, cu mult inainte ca ea sa fie etalata de Mircea Nedelciu , Gheorghe Craciun sau Gheorghe Iova din generatia optzecista. E cu adevarat, in perimetrul romanesc, inceputul unei literaturi experimentale, cautind noi moduri de scriitura. E o cale pe care se va pastra in permanenta proza lui Dumitru Tepeneag : aceea a riscului maxim, naratiune pe muchie de cutit, de virtuozitate tehnica, in deplin acord cu mentalitatea postmoderna. Sub acest semn se reunesc toate romanele ulterioare. Zadarnica e arta fugii a aparut prima data in franceza.cu titlul Arpiiges (1973), un cuvint-valiza combinind savant si ironic pe arpeges (arpegii), ca simbol muzical al scriiturii, si pieges (capcane), ca un indiciu pentru sireteniile in relatia dintre autor si autoritatea externa sau din autor si cititor. Personajul e mereu in pragul plecarii (cu autobuzul, pe jos, pe strada, cu trenul), dar ceva (memoria) il trage, il absoarbe mereu inapoi, facindu-i zadarnice fugile si transformindu-i-le in iluzie.
Totul pare o artistica perindare de imagini disparate carora le putem insa inventa o coerenta. Nuntile necesare (1977, in franceza), tot un roman, rescrie intr-un mod iconoclast alegoria Mioritei, intrerupta staruitor si sfidator de cele mai diverse scene de copulatie. Le Mot sablier (1985) transcrie in mod concret experienta trecerii scriitorului insusi de la exprimarea in romana la cea in franceza; textul romanesc se' varsa, pur si simplu, ca intr-o clepsidra, in textul francez, printr-o tranzitie lingvistica dramatica, in fond, tot un experiment al scriiturii. Urmele viziunii onirice s-au sters, insa nu au disparut cu totul. Roman de gare (1985) dezvolta sugestii din textul de tinerete inscenare, inlocuind teatrul cu filmul. Aici se reiau obsedant scene in vederea turnarii unui film, toml petrecindu-se pe un fond ludic amar, pigmentat urmuzian; poate ca acum se realizeaza ceva din „cinematograful interior" despre care vorbea Dana Dumitriu la debutul prozatorului. Natura secventiala a desfasurarii persista si in Pigeon vc/e(1989), un fel de reverie a dedublarii autorului sub masca unui posibil reprezentant al sau Ed. Pastenague, figurind pe coperta ca adevaratul autor al cartii. in perimetrul delimitat de onirism, noul roman francez, textualism si experimentalism, aventura scriitorului din proza lui Dumitru Tepeneag isi poate desfasura in voie intelectualismul tehnic, sfidind conventiile, intinzind capcane si promitind dezlegarea misterului din lumea paralela a visului.
OPERA:
Exercitii, Bucuresti, 1966;
Frig, Bucuresti, 1967;
Asteptare, Bucuresti, 1972;
Exercices d'attente, trad. de Alain Paruit, Paris, 1972;
Arpieges, trad. de Alain Paruit, Paris, 1973;
Les Noces necessaires, trad. de Alain Paruit, Paris, 1977;
La Deferise Alekhine, Paris, 1982;
Le mot sablier, trad. partiala de Alain Paruit, Paris, 1985;
Roman de gare, Paris, 1985;
Pigeon voie (sub pseud. Ed. Pastenague), Paris, . Traduceri: Alain Robbe-Grillet, Gumele, pref. de Lidia Bote, Bucuresti, 1967;
idem. In labirint, trad. si postfata de ~, Bucuresti, 1968;
Albert B6guin, Sufletul romantic si visul, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1970;
Robert Pinget, Graal-Pirat, pref. si trad. de ~, Bucuresti, 1972. |
REFERINTE CRITICE:
M.' Martin, in Amfiteatru, nr. 1, 1968;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 4, 1968;
Marian Popa, in Luceafarul, nr. 9, 1968;
Al. Piru, in Luceafarul, nr. 12, 1968;
I. Negoitescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1968;
Guy de Bosschere, in La Quinzaine litteraire, 16-31 oct. 1971;
Claude Bonnefoy, in La Quinzaine litteraire, 16-31 mai 1972 si l-l5 martie 1973;
Jean Ricardou, in Le Monde, 20 sept. 1973;
Ilina Gregori, in Cahiers de l'Est, nr. 30,1979;
Michele Bernstein, in Liberation, 5-l2 oct. 1989;
Patrick K6chichian, in Le Monde, 27 oct. 1989.
|
