Dumitru Popescu biografia
Dumitru Popescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
POPESCU Dumitru, se naste la 18 apr. 1928, Tumu Magurele, judetul Teleorman.
Prozator, poet si eseist.
Provine dintr-o familie de mici meseriasi. Scoala primara in orasul natal (1935-l939); liceul, tot acolo (1939-l947).
Studii superioare la Facultatea de Economie Generala a Institutului de Stiinte Economice din Bucuresti (1947-l951), unde isi ia licenta in stiinte economice. Intra in ziaristica in 1950, ca redactor la Contemporanul (1950-l955), unde e - rind pe rind - redactor, sef de sectie, secretar general adjunct.
In 1956, urmeaza Scoala Superioara de Partid „A. Jdanov" de perfectionare a ziaristilor.
Redactor-sef al cotidianului Sctnteia tineretului (1956-l960). Director general al Agentiei Romane de Presa („Agerpres"), 1960-. Adjunct al ministrului Culturii (1962-l965); redactor-sef al ziarului Sctnteia (1965-l968); presedinte al Consiliului National al Radioteleviziunii (1969-l971; 1976-l981); presedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (197l-l976); din 1981, rector al Acad. „Stefan Gheorghiu". Debut absolut cu versuri si proza scurta in saptaminalul Teleormanul liber (1949). Debut editorial cu Impresii de calator (1962).
Colaboreaza la Contemporanul, Lupta de clasa. Era socialista, Romania literara s.a. A publicat volum de impresii Drumuri europene (1965), de publicistica si eseuri pe teme moral-civice: Biletul la control! (1968), Iesirea din labirint (1973), poezie: Pentru cel ales (1968), Un om in Agora (1972), Gustul stmburelui (1974), Raza de cobalt (1979), Insomnia dragonului (1989). Trilogia Pumnul si palma, inaugurata in 1980, il consacra intre prozatorii care abordeaza polemic realitatile „obsedantului deceniu", cu accentul pus pe dezbaterea ideologica si pe angajarea social-politica (Muzeul de ceara, 1984; Vitralii incolore, 1985; Cenusa din ornic, 1988).
Intrat in literatura pe poarta publicisticii, scrisul lui Dumitru Popescu reuseste sa dovedeasca inca de la debut citeva calitati care anuntau de pe atunci pe viitorul scriitor. Capacitatea de cuprindere narativa, tensiunea ideatica a dezbaterii, simtul nuantelor in perceperea realitatii, acuratetea stilistica a tratarii temelor abordate erau numai citeva din trasaturile care atrageau atentia asupra virtutilor artistice ale unui posibil scriitor. In nuce, ele pot fi depistate si in cele doua volume de impresii de calatorie Impresii de calator (1962) si Drumuri europene (1965), care marcheaza cel dintii spatiu de manifestare al scriitorului. Un observator lucid, cu o retorica ponderata, dar persuasiva, un colocviu cordial dus in jurul marilor probleme dintotdeauna ale umanitatii, cu suficienta putere de evocare a unor vechi leagane de civilizatie si cultura, precum Egiptul si Irakul.
Gasirea unui punct mai adecvat de interioritate si de strategie a comunicarii pare sa-l preocupe si in cele doua volume de eseuri (Biletul la control!, 1968, si Iesirea din labirint, 1973), caracterizate printr-o tendinta moralizatoare evidenta. Materia e stapinita prinlr-o raportare continua la registre culturale (si stilistice) diverse, printr-o observatie vie, privirea mobila cautind sa surprinda si sa fixeze detaliul caracteristic, sa focalizeze ideile centrale si sa le investeasca cu aura credibilitatii. Jocul dialectic propus nu poate fi inteles in afara unor semnificatii si implicatii etico-ideologice, obositoare chiar daca este etalat cu frenezia si pasiunea militantului politic. Reluind problematica din Imposibila intoarcere a lui Marin Preda, Iesirea din labirint (1973) se vrea o carte a cunoasterii de sine, cartea asumarii unui destin. Nu altceva ni se propune si in poezia oraculara din volumele Pentru cel ales (1968), Un om in Agora (1972) si Raza de cobalt (1979), poezie dominata tematic si discursiv de temele si motivele politice la moda.
Versurile sint, de altfel, prima forma de militantism ideologic si de slujire partinica a idealurilor colective. „Am hotarit sa ma dau judetului multimilor", marturiseste poetul in deschiderea volumului Un om in Agora, condamnind „plictisitorul solilocviu" si „poema decadenta, de salon", parasita in favoarea „poemei dialectice", presupunind atitudinea activa, demitizanta si demistificatoare
„Nu raiul l-a gonit pe om
Adam l-a parasit".
Ne aflam, cu alte cuvinte, in fata unei poezii de viziune cu mari rezerve combative si de candoare, chiar daca cerebralizate, supuse unor aspre determinari rigoriste. Sint de relevat accentele de cosmar si apocalipsa alaturi de sentimentul irepresibil al prabusirii si zadarniciei, sugerat plastic de citeva metafore ale stingerii, dintre care cea mai frecventa este aceea a „cenusei". Deosebit de bine primita de catre critica momentului s-a dovedit a fi si ampla sa constructie romanesca Pumnul si palma, trilogie elaborata intr-un timp record, de numai patru ani, 1980-l983, si consacrata unei minutioase analize a intregii vieti social-politice de la noi din ultimele palm decenii comuniste.
Aici constructia este ciclica, urmind de aproape fazele de crestere ale protagonistilor. De la revelatorul roman al formatiei eroilor din O dimineata inselatoare, cind cei doi prieteni, elevi ai unei scoli de partid, invata primele lectii ale abecedarului revolutiei, la primele ciocniri cu realitatile aspre ale vietii din Ochiul ciclopului, cind furtuna schimbarilor, dezlantuita in plina etapa stalinista, lasa inca numeroase nedumeriri si „blocaje" in sufletul si mintea celor doi martori ai evenimentelor, pina la rolul de prima vioara in viata politica si sociala ce le revine in anii din urma ai constructiei societatii socialiste, cind cei doi isi ingroapa realmente tineretea, intreaga existenta, la temelia unei vieti ale carei roade le vor culege doar generatiile viitoare (Marsul cariatidelor), lungul si sinuosul drum spre limpezirea interioara parcurs de eroi capata semnificatiile unei adevarate „batalii in mars", proprie si specifica revolutiei romanesti. Nici una din problemele constructiei societatii noastre socialiste din perioada ultimelor decenii nu este eludata sau ignorata, fiind supusa unei analize critice minutioase si documentate, lucru care problematizeaza excesiv romanul, eseizindu-l pe alocuri, desi nu e mai putin adevarat ca unghiul de vedere sub care autorul isi aseaza disputa ideologica are o marcanta si pregnanta individualitate, atil prin formula romanesca adoptata -rememorarea tip memorialistic -, cit si prin solutiile artistice propuse. Sinteza oferita are in vedere nu numai problemele acute ridicate de „obsedantul deceniu", dar si pe acelea ale unui timp aflat in campanie.
Cartea este structurata in jurul mitului puterii si a cailor de acces catre ea. Una va fi calea omului de actiune, adica, de cele mai multe ori a executantului orb, cealalta, a tacticianului si ginditorului, a aceluia care construieste „modele", a aceluia care ofera o strategie a dezvoltarii pe termen lung. Planul lor de evolutie se intersecteaza adesea, dar nu se suprapune niciodata. De unde vizibilele deosebiri de viziune si atitudine dintre cei doi protagonisti, Manole Suru si Vladimir Cernea. Relatia dintre ei este aceea dintre oglinda si imaginea reflectata, caci Vladimir Cernea constituie oglinda in care este pus sa se confrunte in permanenta navalnicul si impetuosul Suru, pornit sa elimine din drumul sau pe oricine si orice i s-ar impotrivi cit de cit sau ar avea o alta parere decit a sa. inchistat insa in vointa sa pontificala, Suru nu mai este capabil de obiectivitate si autoanaliza, nici de a privi in oglinda intinsa de Cernea sau de propriul sau fiu, Virgil, urmindu-si obstinat destinul de executant orb al „comenzii sociale" imediate, chiar daca ea se dovedeste, in perspectiva timpului, gresita fata de ideal si chiar fata de mase, fata de cei care il slujesc.
In acest fel, dintr-o meditatie asupra puterii, cartea se transforma intr-o meditatie asupra adevarului, asupra confruntarii dintre schema si realitate, dintre greseala si institutio-nalizarea ei. Meritul cartii consta in analiza fina, subtila, a acelor resorturi intime a comandamentelor politico-sociale care fac ca uneori principiile socialismului sa fie denaturate in chiar numele lor. intrebarea fundamentala a cartii, aceea care se insinueaza tacit pe tot parcursul ei este aceasta: „E posibil sa condamni un lucru si in acelasi timp sa-l si justifici?" Evitind sa condamne direct si sa-si coloreze de la inceput personajele in chip simplist, in alb-negru, discursul epic serpuieste uneori meandric intre da si nu, intre acuzare si aparare, evitind abil sarja, caricatura, si pledind pentru verosimilitatea caracterelor, ceea ce-l face nu numai credibil in plan artistic, dar il si impune ca un punct de reper al asa-zisei literaturi partinice, nascuta din respectarea fidela a canoanelor propagate si directionate de o clasa politica atasata principiilor si valorilor moralei comuniste.
OPERA:
Impresii de calator. Prin Egipt, Irak si Cuba, Bucuresti, 1962;
Drumuri europene. Bucuresti, 1965;
Biletul la control!, eseuri, Bucuresti, 1968;
Pentru cel ales, versuri, Bucuresti, 1968;
Un om In Agora, versuri, Bucuresti, 1972;
Iesirea din labirint, eseuri, Bucuresti, 1973;
Gustul simburelui, versuri. Bucuresti, 1974;
Raza de cobalt, poem, Bucuresti, 1979;
Pumnul si palma, I. O dimineata inselatoare, roman, Bucuresti, 1980;
II. Ochiul ciclopului, roman. Bucuresti, 1981;
III. Marsul cariatidelor, roman, Bucuresti, 1982;
Muzeul de ceara, roman, Bucuresti, 1984;
Vitralii incolore, roman. Bucuresti, 1985;
Cenusa din ornic, roman. Bucuresti, 1988;
Insomnia dragonului, poem. Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
I. Biberi, in Contemporanul, nr. 18, 1968;
A. Martin, in Gazeta literara, nr. 22, 1968;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 7, 1969;
C. Calin, in Ateneu, nr. 4, 1969;
N. Balota, in Luceafarul, nr. 47, 1973;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 2, 1973;
V. Felea, in Tribuna, nr. 49, 1973;
Edgar Papu, in Luceafarul, nr. 3, 1973;
AI. Piru, in Contemporanul, nr. 4, 1973;
M. Tomus, in Transilvania, nr. 4, 1973;
I.D. Balan, in Convorbiri literare, nr. 3, 1975;
E. Barbu, in Luceafarul, nr. 1, 1975;
V. Bugariu, in Ramuri, nr. 4, 1975;
S. Cioculescu, in Scinteia, nr. 10;
112, 1975;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 2,1975;
P. Poanta, in Steaua, nr. 3, 1975;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1980;
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 35, 1980;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 48, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 3, 1980;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 42, 1980;
Mircea Popa, in Steaua, nr. 3, 1983;
G. Arion, in Flacara, nr. 37;
38;
39, 1984;
C. Moraru, Textul si realitatea, 1984;
M. Odangiu, Romanul politic, 1984;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 12, 1985;
Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1985;
Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989;
I. Simut, in Familia, nr. 1, 1989;
V. Silvestru, in Romania literara, nr.21;
28, 1989.
|
