Dumitru Nanu biografia
Dumitru Nanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NANU Dumitru G., se naste la 26 oct. 1873, Cimpulung-Muscel - moare in 12 febr. 1943, Bucuresti.
Poet si traducator.
Fiul lui Gheorghe Nanu si al Zoiei (n. Hristodos). Scoala primara la Cimpulung, studii liceale la Bucuresti (la „Matei Basarab" si „Sf. Sava").
Licentiat al Facultatii de Drept a Univ. din Bucuresti. A urmat si cursurile Scolii veterinare.
Profesor secundar de franceza la Bacau si Birlad, bibliotecar.
Debuteaza in Lumea ilustrata (1891). Debut editorial cu volum Nocturne (1900).
Colaboreaza intens la revista literare ale epocii. La Birlad scoate in 1904 (ian.-dec.) revista samanatorista Paloda literara. Laureat al Premiului National de poezie pe . Contemporanii ii apreciau, mai mult decit opera, personalitatea - caracterizata prin discretie, modestie, demnitate. Poet traditionalist, puternic influentat de Eminescu (Nocturne, 1900; Poezii, 1934), a cultivat indeosebi lirica de meditatie religioasa si filosofica.
A tradus (singur sau in colab.) din Shakespeare, P. Corneille, J. Racine, Maupassant, P. Bourget, A. de Musset s.a.
Doar patru dintre poemele din volumul de debut. Nocturne (1900), vor fi alese de Dumitru Nanu pentru a figura in volumul de Poezii din 1934: operei de tinerete autorul ii reprosa totala subordonare fata de modelul eminescian. Judecata era dreapta: in Nocturne lexicul, imagistica, atmosfera generala sint de un epigonism evident. Monotonia versurilor nu e insa doar un efect al lipsei de originalitate: ceea ce le lipseste, nivelindu-le, e mai ales tensiunea interioara. Elementele cosmice, nostalgia infinitului, imaginarul romantic grandios sint anulate de prezenta, mai puternica, a sentimentelor de liniste, securitate, impacare, a panteismului si a imnului optimist. Poemele, cu un mare deficit de profunzime (lipsa nelinistii si a indoielii demonstreaza, intr-o poezie in care se merge pina la veritabile citari si totul „suna" eminescian, posibilitatea neasumarii reale a unui model), nu se incheaga in viziuni coerente.
„Eterna framintare a valurilor marii", „haosul etern", „vastul imperiu de ape" ramin simple asociatii verbale, reminiscente de lectura, imagini decorative in poeme lipsite de dramatism. O „emancipare literara", determinata de „simtirea atitudinii de diferentiere" fata de Eminescu va duce, in poeziile de mai tirziu ale lui Dumitru Nanu, la consolidarea caracteristicilor structurii lirice proprii; va rezulta un surplus de discursivitate, de ariditate, o utilizare sistematica a alegoriei si a simbolisticii transparente - dar si dorita nota personala. In poezii se repeta acum nu un cadru anume, un peisaj constant, ci un „eveniment" cosmic, cu corespondente interioare limpezi: domolirea furtunilor, aparitia linistii si a luminii.
Finalul, intotdeauna apoteotic, e precedat de o desfasurare de argumente, de cugetari banale, consumate in opozitii de suprafata (in versuri ample, retorice si monotone), uneori dramatizate prin alegorizare (apar Cugetarea, Noaptea, Zorii. Taina, Cuvintul etc.) - sau, in cazul cel mai fericit, substituite de un scenariu simbolic unde in locul abstractiunilor apar imagini romantice ale dezlantuirii fortelor naturale.
E interesant ca o astfel de poezie, programat conceptuala, filosofica, reuseste sa existe cu adevarat doar in momentele cind, negindu-se, lasa sa se intrevada ceea ce constituie poate fondul ei real - un disimulat vitalism: in finalurile euforice, de topire in omenire si in natura - „armonioase valuri / De suflete fecunde, ca lanuri largi de grine", in metaforele foarte concrete, fizice, pentru aspiratia celesta, in elogiul catre „puteri latente mii", „misterioase fortele Naturii". O serie de imagini grandioase, de o reala forta, construite pe opozitia intuneric/lumina si proiectind la scara cosmica ploi, furtuni, innegurari („trimbe de-ntuneric"), se impun independent de functia lor ilustrativa, si chiar impotriva ei si a decodarilor explicite. Mai rare sint imaginile care sa surprinda prin subtilitate, nuante, vag; o realizare de exceptie e, in aceasta directie, poemul Scafandrierii. Pina la urma, singura neliniste autentica, singura oscilatie de care poate fi banuit Dumitru Nanu este aceea intre acceptarea conditiei sale de poet minor, desuet, izolat in epoca si revendicarea unui destin liric grandios.
Pozitia din urma transpare in titlurile ambitioase ale ciclurilor lirice (Natura - Patria - Umanitatea -Dumnezeu), in subterana polemica cu Eminescu, in conceptia romantica a poetului profet etc. Prefata volumului Poezii (1934) este o luare de pozitie justificativa: pledoarie pentru solutia estetica proprie, pentru valorile etice ale poeziei „sincere", „vii", clasice - si iritare fata de lirismul contemporan (interbelic), acuzat de „haosul ideilor", ermetism, dizarmonie si incultura.
OPERA:
Adoptiunea, teza. Bucuresti, 1900;
Nocturne, versuri, Bucuresti, 1900;
La focul Rampei, Bucuresti, 1906;
Ispitirea de pe munte. Bucuresti, 1914;
Isus va cheama. Bucuresti, 1923;
Miscarea de la Biserica Sf. Stefan, Bucuresti, 1924;
La „Mielul alb" (in colab. cu Ch. Le'brun), Arad, 1925;
Poezii, Bucuresti, . Traduceri: Francois Coppee, Pentru sceptru, drama in cinci acte in versuri, trad. de ~ si G. Orleanu, Bucuresti, 1908;
Corneille, Poliect, tad. de C. Moldovanu si ~, Bucuresti, 1921;
Selma Lagerlof, Pacatul Astridei, trad. de ~ si Paul Valy, Bucuresti, 1925;
Maurice Renard, inttlnirea sinistra, in romaneste de ~, Bucuresti, 1926;
Villiers de PIsle Adam, Misterul esafodului, in romaneste de ~, Bucuresti, 1928;
Guy de Maupassant, Intre dragoste si moarte, trad. de ~, Bucuresti, 1929;
Racine, Fedra, trad. de ~, Bucuresti, 1929 (alta ed., 1931);
J. Kessel, Copilul care se intoarce, trad. de ~, Bucuresti, 1930;
J. Kessel, Spaima, trad. de ~, Bucuresti, 1930;
Guy de Maupassant, Doi prieteni, trad. de ~, Bucuresti, 1930;
Guy de Maupassant, Yvetta, trad. de ~, Bucuresti, 1931;
Racine, Andromaca, trad. de ~, Bucuresti, f.a. |
REFERINTE CRITICE:
H. Sanielevici, incercari critice, 1903;
M. Dragomirescu, De la misticism la rationalism, 1924;
E. Lovinescu, Memorii, 1, 1930;
idem. Istoria, III;
F. Aderca, Marturia;
G. Calinescu, Istoria;
P. Constantinescu, Scrieri, IV;
I. Valerian, Cu scriitori prin veac, 1967;
D. Micu, inceput;
C. Ciopraga, Literatura;
Ov. Densusianu, Opere. III, 1977;
F. Aderca, Contributii, I.
|
