Dumitru Ignea biografia
Dumitru Ignea opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IGNEA Dumitru, se naste la 22 mai 1919, Iasi.
Prozator.
Fiul lui Gheorghe Ignea, muncitor CFR, si al Catrinei (n. Vechiu).
Clasele primare la Scoala „Gheorghe Marzescu" din Iasi (1916-l920); Scoala de Perfectionare in Artele Grafice din Bucuresti (1937-l940); in 1946 frecventeaza, tot la Bucuresti, un curs de ziaristica de sase luni; ucenic-librar (193l-l932); uce-nic-tipograf (1933-l937). Combatant pe frontul de Est si prizonier (1941 -l945).
Secretar de redactie la ziarul Lupta Moldovei din Iasi (1946-l948); redactor-sef la ziarul Opinia din acelasi oras (1948-l950); redactor-sef la ziarul Canalul Dunare-Marea Neagra din Constanta (1950-l952); redactor la Viata Romaneasca (1952-l955); redactor-sef la lasul literar (1957-l959); redactor-sef la Convorbiri literare (1970-l972); secretar al Filialei Iasi a Uniunij Scriitorilor (1959-l969).
Debuteaza cu doua poeme in stil maiakovskian.
A noastra este pacea si Dictatura proletara, in almanahul literar Pentru pace si cultura luptam! (1969); debut editorial cu volum Povestiri, aparut in colectia „Ogoare noi" (1955), caruia ii urmeaza romanele Strada primaverii (1956), Condamnat la moarte (1971) si Sub aripa timpului (1988), precum si culegerile de povestiri Taina celor cincisprezece litere (1960) si Omul cu parul carunt (1961). Autor al piesei de teatru Prietena mea, noaptea, adaptata si difuzata la Radio Iasi (1974). A ingrijit o ed. din versurile lui George Lesnea". Colaboreaza cu schite, povestiri, reportaje, art. la Viata Romaneasca, Gazeta literara, lasul nou, lasul literar, Convorbiri literare, Cronica, Steaua, Contemporanul etc.
Temele preferate ale prozei lui Dumitru Ignea sint - conform unei marturii proprii - „mediul muncitoresc, activitatea comunistilor in ilegalitate si razboiul", aceasta orientare tematica fiind vizibila de la prima pina la ultima sa carte. Cea dintii povestire care intrain sumarul volumului de debut, Povestiri (1955), se inspira din lupta comunistilor tipografi (Taina celor cincisprezece litere), pentru ca in a doua (Primii pasi) sa asistam la devenirea „revolutionara" a tina-rului Alexandru Trandafir, din satul Vladeni. Angajindu-se ca ucenic tipograf, el are ocazia de a afla „cum traiesc tinerii in Uniunea Sovietica", de a citi literatura marxist-leninista ori beletristica sovietica. intors in satul natal, imparte manifeste taranilor si ii indeamna „sa lupte impotriva mosierilor pentru o viata omeneasca si pentru asta sa se stringa in jurul Partidului Comunist".
Sloganuri asemanatoare gasim si in romanul Strada primaverii (1956) si in povestirile din volumul Taina celor cincisprezece litere (1960), acestea din urma prefatate de un citat din Ilie Pintilie. Protagonistii condamna imperialismul german care a inceput razboiul de cotropire a URSS, „patria muncitorilor si a taranilor, patria socialismului, luptatoare neobosita pentru pace si pentru apararea popoarelor mici si slabe". Alteori, elanurile muncii dinlr-o gospodarie colectiva alterneaza cu evocarea unor imagini de cosmar, ca aceea in care taranii din Husi maninca radacini de papura tocate sau sug „un pamint dulceag, bun la gust". Aproape toate povestirile anterioare sint „topite" in romanul Omul cu parul carunt (1961), scriitorul facind modificari minore si schimbind numele personajelor (Hulpache Romulus - Romulus Stati, Falticea-nu - Mandolin). Un alt roman. Condamnat la moarte (1971), este dedicat tot comunistilor, care „in viltoarea activitatii ilegale au stat la post si au luptat, cistigind pentru ei si pentru semenii lor dreptul nemasurat al demnitatii si al cugetarii".
Tinarul Mitru Dorneanu, prototipul comunistului tinar, a dobindit, inainte si in timpul razboiului, „o inalta constiinta de clasa", de pe pozitiile careia condamna, in paginile Scinteii ilegale ori ale ziarului Moldova rosie, razboiul antisovietic, dictatura antones-ciana, „orinduirea burgheza" etc. Ar fi fost de asteptat ca macar in romanul Sub aripa timpului, aparut in anul 1988, scriitorul sa renunte la imperativele politice si ideologice, asa cum au procedat unii campioni ai proletcultismului (Dan Desliu, Maria Banus, Nina Cassian, V. Em. Galan, Eugen Frunza s.a.), care, in incercarea de a-si salva o parte a creatiei, au abandonat „metoda realismului socialist". Or, in acest roman Dumitru Ignea doar adapteaza sloganurile politice pe fundalul unei experiente de pe front si din prizonierat. Realizat prin juxtapunerea multor pagini din cartile anterioare (Omul cu parul carunt, Condamnat la moarte), romanul aduce in prim-plan „drama" inginerului Emil Caratasu, care se zbate sa obtina, simultan, doua rezultate: indeplinirea planului cincinal si ridicarea constiintei revolutionare. Ca si celebrul Anton Filip din Baragan al lui V. Em. Galan, inginerul Caratasu isi gaseste linistea launtrica si viata de familie abia dupa indeplinirea misiunii incredintate (in cazul de fata, „punerea pe roate a combinatului").
Primite cu destule rezerve si la data aparitiei lor, scrierile lui Dumitru Ignea , desi elaborate si cu o anumita sfatosenie specifica povestitorilor moldoveni asociata u-neori cu accente lirice, sufera de lipsa analizei psihologice, avind personaje maniheiste si dialoguri conventionale. De aceea, ele au o valoare strict documentara: aceea de a oferi exemplul unei literaturi de maxima obedienta.
OPERA:
Povestiri, Bucuresti, 1955;
Strada primaverii, roman, Bucuresti, 1956: Taina celor cincisprezece litere, povestiri. Iasi, 1960;
Omul cu parul carunt, povesiri, 1961;
Condamnat la moarte, roman, 1971;
Sub aripa timpului, roman, lasi, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
T. Vargolici, in Luceafarul, ta. 15, 1964;
C. Coroiu, in Cronica, nr. 20, 1971: L. Dumbrava, in Convorbiri literare, nr. 9, 1971;
V. Sorianu, Contrapunct critic, 1971;
N. Barbu, in Cronica, nr. 22, 1979;
L. Dumbrava, in Convorbiri literare, nr. 5, 1979;
L. Papuc, ibidem, nr.2, 1989.
|
