Dumitru Dinulescu biografia
Dumitru Dinulescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DINULESCU Dumitru, se naste la 27 aug. 1942, Bucuresti. Prozator.
Fiul lui Dumitru Dinules-cu, inginer, si al Elenei (n. Butunoiu).
Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1965) si al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale", sectia regie de film si televiziune (1973). Redactor si regizor la Televiziune (1966-l977). Debut in Amfiteatru (1966).
A colaborat la Romania literara, Viata Romaneasca, Luceafarul, Vatra, Tribuna. Numele lui este legat strins de afirmarea prozei scurte satirice in ultimele decenii. Voi.: Robert Calul (1968), Linda Belinda (1979), Eu si Robert Calul (1982). Galaxia Burlacilor (1980), roman parodic si autobiografic, se inspira din acelasi „trecut ratat" descris fragmentarin schite si povestiri. Mult mai ambitios este celalalt roman, ingerul contabil (1985). Inteligente si inconformiste, prozele lui Dumitru Dinulescu oscileaza intre satira si blazare, intre fantezie ingenua si sentimentul coplesitor al absurdului.
Tendinta sa ultima este mai ales catre dramaturgie (premiera, in 1982, a piesei Casa cu toape). Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1979).
La Dumitru Dinulescu impresioneaza de la inceput schematismul voit al naratiunn, mai ales replica scurta si rapiditatea notatiei. In general, efectul este de concizie maxima cu mijloace bine dozate, minime. Dinamismul acestor proze seci si ironice e dat de multimea personajelor - unele simple siluete sau nume doar amintite - si comprimarea subiectului. Fiecare proza are aspect de montaj epic discontinuu: o insiruire fugara de secvente si insemnari, ca un jurnal neglijent (dar totodata inteligent) redactat si care poate fi parcurs in orice sens - pina la nonsens. Totul e riguros si in acelasi timp foarte liberin povestirile si romanele lui Dumitru Dinulescu Autorul insusi nu e strain, ca personaj, de cele relatate sau scrise, uneori chiar cu constiinta (marturisita) ca face literatura. Ironia nu cruta, pina la urma, nici conditia scrisului. intimplarile din cotidianul umil, din viata, sint puse pe seama unor eroi obisnuiti, benigni, de extractie caragialiana.
Acestia se exprima conventional fata de limbaj; de fapt, ei sint cei exprimati de cliseele vorbirii comune. Aproape nimic nu-i individualizeaza. Fireste, nu-si dau seama de ridicolul situatiei, actioneaza ca niste papusi mecanice. Autorul ii manevreaza cu usurinta, brus-cind la tot pasul conventiile - si nu s-ar zice c-o face cu rabdare, si nici cu intelepciunea prozatorului clasic. Dar si subiectul, oricit de comprimat, excedeaza personajele, nu numai limbajul. Poveste cu Monica, bunaoara, ar putea fi o poveste despre oricine altcineva. Galaxia Burlacilor (1980) dezvolta o varianta mai complexa si mai sentimentala a aceluiasi arhetip epic potential. Avantajul in astfel de compuneri, lagranitadintre rememorare si ponciful absurd urmuzian, e ca se poate spune orice. O data stabilita conventia, inventivitatea scriitorului se poate exersa in voie pe orice „concept" de subiect. Propriu-zis, fixeaza prin intuitie numai scenariul, schema - materia epica -, „poantele" si anecdoticul le ia direct din boema cotidiana. De unde mai ales voluptatea si cruzimea relatarii (nu a intimplarilor in sine). Totusi dezvaluirile cele mai „cumplite" nu jignesc si nu afecteaza pe nimeni. indeosebi refuzul literaturizarii face ca ironia sa minimalizeze si sa violenteze realul.
Nu e un abuz. Personajele prozelor lui Dumitru Dinulescu sint intr-adevar fara prejudecati si fisuri morale, fiindca n-au o constiinta. Au numai reflexe sociale si de limbaj sigure. Dar o lume fara tabuuri e totusi o lume a violentei. Autorul insusi, ca personaj, ii apartine. Mai toate povestirile si, bineinteles, romanele evidentiaza o maniera autobiografica a fictiunii. Satira nu atinge virulenta: sint semne ale indreptarii spre o literatura umoristica, in linia Ion Baiesu - Teodor Mazilu. Investigarea „trecutului ratat" se face cu nostalgie si implicare autoironica, in timp ce formele de naratiune, oricare ar fi acestea, sint usor parodiate. Nu cu viata polemizeaza autorul, ci cu literatura - mai bine zis, cu literaturizarea vietii, in ciuda unor excese si ingrosari mai ales stilistice, romanul ingerulcontabil (1985) confirma toate calitatile prozei lui Dumitru Dinulescu
Cu aceasta scriere autorul da o proba de virtuozitate intr-un gen mai pretentios, parodiind cu inteligenta si o surprinzatoare finete ideatica schemele literaturii de anticipatie utopica si, in alt plan, cliseele cotidianului de linga noi: visul grotesc al lui Costica Mardare, personaj insolit si credibil totodata, are in permanenta ca revers intoarcerea la o realitate si mai grotesca. La sfirsit nu mai ramine nici o ambiguitate. in derularea naucitoare a unei actiuni epice fara limite de timp si spatiu, structurata parca pe principiul schimbarii instantanee de canale si programe pe un ecran cosmic, nu e greu sa identificam chipul caricaturizat al unei lumi reduse complet la slogan si kitsch. Dupa cum universul complet cibernetizat prin care se misca dezinvolt personajele pare a nu fi altceva decit parabola (in negativ) a infernului societatii organizarii totale, prin care am trecut cu totii in ultimele decenii.
Si de asta data autorul se complace din cind in cind in naratiune. Raceala, detasarea si indiferenta sint doar de suprafata, in subtext e neliniste, disperare, haz nebun. Schita sau povestire, fabula sau jurnal comprimat, „roman scurt" sau roman pur si simplu, proza lui Dumitru Dinulescu, nelipsita de unele indrazneli excentrice ale eului narator, se remarca prin autenticitatea scriiturii si originalitatea formulei realist-ironice.
OPERA:
Robert Calul, povestiri, Bucuresti, 1968;
Linda Belinda, povestiri, Bucuresti, 1979;
Galaxia Burlacilor, roman, Bucuresti, 1980;
Eu si Robert Calul, proze scurte si un roman scurt. Bucuresti, 1982;
ingerul contabil, roman, Bucuresti, 1985. |
REFERINTE CRITICE:
G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 17, 1979;
M. Mihaies, in ibidem, nr. 51, 1980;
I. Hol-ban, in Cronica, nr. 51,1980;
M. Iorgulescu, Critica si angajare, 1981;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 2, 1981;
R.G. Teposu, ibidem, nr. 28, 1982;
Gh. Perian, in Vatra, nr. 12, 1984;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 11, 1986;
P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 38, 1986.
|
