Dorin Tudoran biografia
Dorin Tudoran opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TUDORAN Dorin, se naste la 30 iun. 1945, Timisoara.
Poet si prozator.
Absolvent al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1968). Redactor la revista Flacara si Luceafarul (din 1974; concediat in 1980). intre 1979 si 1980 beneficiaza de trei burse de studii in Franta si R.F.G. Expatriat in S.U.A. din .
Debuteaza in 1973 cu volum de poeme Mic tratat de glorie (Premiul Uniunii Scriitorilor), urma, la intervale mici, de: Cintec de trecut Akheronul (1915), Uneori, plutirea (1977), O zi in natura (1977; Premiul Uniunii Scriitorilor), Respiratie artificiala (1978), Pasaj de pietoni (1979) si antologia Semne particulare (1979). In ipostaza de reporter polemic si iscoditor, publica voi.: Martori oculari (1976, in colab. cu E. Seceleanu), Nostalgii intacte (1982) si Adaptarea la realitate (1984). Se adauga acestora culegerea de interviuri cu personalitati literare despre climatul formativ, Biografia debuturilor (1978).
T. debuteaza cu Mic tratat de glorie (1973) intr-un moment de virf al liricii contemporane, marcat de manifestarea spontana a ^promotiei '70", care se impune pe fondul epuizarii unor teme si stiluri specifice generatiei saizeciste. Cautind alte resurse, el si congenerii sai (M. Dinescu , A. Popescu , I. Mircea , D. Turcea , M. Cordun s.a.) evolueaza in directia lirismului grav-ceremonios si enigmatic-crepuscular. Efortul creator al acestora se indreapta spre realitatea biografica si recuperarea cuvintului aseptic, conceptual. Elaborindu-si tratatul de glorie, tinarul poet isi intemeiaza „sceptica (mea) viziune" pe rigoarea autoimpusa si aspiratia concettista intru atingerea unei limpiditati austere. Pe deplin format la ora debutului, autorul „micului tratat" a fost considerat fie „neoromantic, iubitor de clar-obscur" (L. Ulici ), fie „fantast si critic, plin de prospetimea senzatiilor si totodata capabil de rafinament" (N. Manolescu ). Cert este ca jubilatia virstei este aproape inexistenta in primele poeme ale lui Dorin Tudoran intrucit e preferata conditia unui „martor" ce contempla universul cu luciditate, fara a se lasa fascinat de tainele acestuia. Este o constiinta nelinistita pentru care spatiul paradisiac al copilariei nu mai constituie un refugiu. „Eu vin catre voi tulbure si bolnav" - suna un vers definitoriu. Starea de incordare perpetua sau de tulburare metafizica apare decantata in cea mai buna carte a poetului, Cintec de trecut Akhemnul (1975). S-ar spune ca trecerea la versul amplu determina amploarea si profunzimea viziunii poetice. Proiectata unitar, in jurul motivului mitologic al fluviului infernal, Cintec de trecut corespunde, pe alte coordonate, cu In marea trecere a lui Blaga . Fara sa devina agasanta, obsesia mortii reprezinta un prilej de evaluare a existentei si de autodefinire a creatorului. Cintecele, cu ajutorul carora se pregateste sa treaca in lumea umbrelor, alcatuiesc o melodie funebra intonata de-a lungul calatoriei care devine experienta de cunoastere. Cu expresia poetului: „calatoria cintaretului fara frica si fara prihana" constituie un „ultim exil" sau o „vinatoare" initiatica. Poezia inteleasa astfel seamana cu o tentativa mereu reluata de a depasi limitele umanului in cautarea adevarului absolut.
Pregatindu-se sa treaca fluviul suferintei din Hades, poetul redescopera puterea mintuitoare a cintecului orfic. Dialogul interogativ cu Akheronul personificat se transforma intr-un dialog tensionat cu sinele.
„Cintecele neprihanite" nu il ajuta sa depaseasca limita cunoasterii sensurilor existentiale. Iar „orbul cintaret", aedul, strabate din nou drumul vietii („ma intorc fara de drum") cu sentimentul ratarii experientei fundamentale. Dar perspectiva nu devine eschatologica, intrucit si-a invins spaimele atavice, vecinatatea mortii devenind un factor stimulator pentru creatie. Poezia-cintec isi probeaza astfel forta purificatoare. Iar solitudinea devine starea perfecta a initiatului „calator fara prihana". Motivul calatoriei initiatice este preluat in Uneori, plutirea (1977), volum ce reuneste si o serie de hermetice poeme de dragoste. „Cintecele" devin in acest cadru „ceremonii" si „transparente". Poetul apeleaza adesea la elemente de balada sau de mitologie. Ulise, Penelopa, Cassandra sau enigmatica pasare Emanuelle il ajuta sa construiasca simboluri pentru conditia tragica a poetului insetat de absolut, dar incapabil sa se desprinda din mrejele realului. Dorin Tudoran se manifesta slructural ca un poeta artifex tinzind sa asimileze datele unui proiect artistic personal in sfera creativitatii impersonale. Discursul rational, productul unei perspective carteziene nu atenueaza, insa, intensitatea trairilor interioare. Lucrind metodic la configurarea constructiei lirice ideale, autorul Respiratiei artificiale (1978) atinge, la nivelul discursului, gradul maxim al instrainarii, deposedat de „cintece" si implicit de perceptia misterului:
„Trupul meu istovit de ultimele cintece care-l paraseau / si despre nici unul nu puteam spune: e taina mea". Biografia transferata simbolic in domeniul imaginarului stabileste statutul eului poetic ca „semn" literar dincolo de contingent. Ipostaza „printului de fum" patrunzind in „imparatia umbrei" apare fireasca in limitele viziunii care ignora formele corporale, intemeindu-se pe „miscarea imperceptibila" ce permite substituirea vietii tiranice cu productele fanteziei si mitologiei. Motivul „umbrei", de altfel, derivat din motivul fluviului infernal, ca substitut al fiintei, ramine constant in lirica lui Dorin Tudoran intrucit fiinta devenita umbra reveleaza insasi conditia poetului care-si procura imaginile prin iluminare. Se genereaza, insa, un discurs cerebral in cadrul caruia motivul „timplei" pare sa declanseze mecanismele gindirii poetice ca atare. Evitind discursivitatea prin pathos si trairi paroxistice, Dorin Tudoran se vadeste un neintrecut creator de atmosfera. O serie de poeme in proza din O zi in natura (1977), concepute in maniera Saint-John Perse, culmineaza cu Fragmente dintr-un jurnal apocrif, unde confesiunea serveste refacerii unui climat misterios si crepuscular.
Imagistica trimite deopotriva la universul enigmatic conturat cu rafinament din Echinoxul nebunilor de A. E. Baconsky sau din Thalassa macedonskiana. Din hatisul reminiscentelor livresti iese totusi la lumina un poet cu timbru inconfundabil. Dorin Tudoran este, in fond, un anti-romantic, intrucit registrul elegiac nu-i poate defini partitura, chiar daca se declara atins de „boala poetilor melancolici". Se poate vorbi, mai degraba, de un gen de orfism derivat din poetica eminesciana, precum in Repaos. Intr-alia parte, tema orfica, de transparente blagiene, se pliaza pe ideea degradarii miturilor care accentueaza sentimentul insingurarii. In aerul de sera al unui lirism care propaga „convalescenta imaginarului", verbul poetic devine taios ca un diamant. Fiindca autorul Semnelor particulare (1979) traieste aievea vesnica neliniste de pe malul Akheronului de netrecut.
OPERA:
Mic tratat de glorie, versuri. Bucuresti, 1973;
Cintec de trecut Akheronul, versuri. Bucuresti, 1975;
Martori oculari, reportaje, in colab. cu E. Seceleanu, Iasi, 1976;
Uneori, plutirea, versuri, Bucuresti, 1977;
O zi in natura, versuri, Bucuresti, 1977;
Biografia debuturilor, interviuri, Iasi, 1978;
Respiratie artificiala, versuri, Cluj-Napoca, 1978;
Pasaj de pietoni, versuri, Bucuresti, 1979;
Semne particulare, antologie de versuri, Bucuresti, 1979;
Adaptarea la realitate, eseuri, Cluj-Napoca, 1982;
Nostalgii intacte, interviuri, Bucuresti, 1982. |
REFERINTE CRITICE:
I. Negoitescu, in Arges, nr. 2, 1972;
A. Popescu, in Steaua, nr. 23, 1973;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 38, 1973;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 43, 1975;
L. Ulici, Prima verba, 1975;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 5, 1976;
idem, in Romania literara, nr. 10, 1980;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 51, 1976;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 10, 1978;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 52, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti;
Al. Cistelecan, in Familia, ta. 2, 1979;
P. Poanta, in Steaua, nr. 5, 1980;
M. Zaciu, Lancea luiAhile, 1980;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 7, 1980;
M. Iorgulescu, Critica si angajare, 1981;
I. Simut, Diferenta specifica, 1982.
|
