Dorel Dorian biografia
Dorel Dorian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DORIAN Dorel, se naste la 6 mai 1930, Piatra Neamt. Dramaturg, prozator si eseist.
Fiul lui Mendel Iancovici, functionar, si al Toniei-Margareta (n. Dorian). Liceul „Matei Basarab" din Bucuresti (absolvit in 1948).
Debut publicistic in Tineretea (1946). Facultatea de Electrotehnica, specialitatea energetica, a Institutului Politehnic din Kiev (absolvita in 1953). Inginer pe santierul termocentralei de la Paroseni (1953-l956), va fructifica aceasta experienta in povestirile, mai mult reportaje, din volum de debut, N-au inflorit inca merii (1955), urmat, la numai un an, de stabilirea autorului in Capitala, ca redactor la Viata studenteasca, apoi la Stiinta si tehnica (1956-l959).
A mai lucrat la revista Tehnium si Magazin. Dupa un debut editorial lipsit de rasunet, cu proze in care experienta nemijlocita se exprima mijlocit, turnata in tipare si sabloane prefabricate, brevetate anterior de altii si utilizate pe scara larga in epoca, Dorel Dorian obtine un rasunator succes conjunc-tural cu piesa Daca vei fi intrebat (1959), urmata la scurt timp de Secunda 58 (1960), scrisa de fapt inaintea celeilalte, si ajungincl astfel, pentru un interval de citiva ani (1959-l965), in prim-planul vietii literare si teatrale.
Piesele urmatoare marcheaza la fel de rapid o curba descendenta a interesului pentru autor, interes diminuat pina la totala stingere in alti numai citiva ani.
Succesul prompt, dar pasager al primelor doua piese se va fi datorat, pina la un punct, si faptului ca autorul reuseste performanta de-a oferi proletcultismului in declin -prin aparenta noului, prin „modernizare"-iluziaunui salvator remediu, restaurind mai vechi clisee si con-ferindu-le o glazura de atractiozitate, gratie artificiului scenic, tehnicii suspansului si unei incontestabile abilitati combinatorii in dispunerea personajelor si situatiilor. Astfel, in Daca vei fi intrebat (1959), vechiul canon al „pozitivului" apare agrementat modern prin recursul la incipienta moda literara a „anchetei", profitabila si ca sursa de oarecare suspans, ca si prin tehnica - impinsa insa in exces si stereotipie - aflash-back-ului, proaspat importat pe scena de pe ecran, procedeu laborios si costisitor in teatru, realizabil tehnic prin impartirea in doua jumatati, alternativ luminate, a spatiului scenic. Nu se neglijeaza, bineinteles, atuul tematic, dar prin excesul tehnicii amintite, reconstituirea judiciara aimprejurari-lor in care comunistul Panait Vancea a fost asasinat in noaptea de 23 spre 24 august 1944 este inutil alambicata si farimitata, deplasata din prim-planul actiunii, ocupat acum de ancheta, pe un plan secund, pe un fundal al rememorarilor fragmentare.
Alaturi de pedalarea pe suspans (un accident la reteaua electrica, reme-diabil in maximum saizeci de secunde si remediat, in extremis, in „secunda 58"), principalul atu ramine cel tematic si in Secunda 58 (1960), unde mult invocata experienta directa in productie il ajuta pe autor sa abordeze in cunostinta de cauza viata unui mare combinat industrial, dar nu si sa evite cliseele si conventiona-lismele gata brevetate. Reteta este repetata, dar fara acelasi succes, si in De n-ar fi iubirile (1961), unde suspansul este scontat prin anuntarea periodica in scena (exista un personaj care nu face decit acest lucru) a „cresterii presiunii in spatele coloanei de extractie" a unei sonde de petrol, de la treizeci si sapte la nouazeci si trei de atmosfere, eruptia distrugatoare urmind a se produce la o suta de atmosfere, fiind evitata, iarasi in extremis, de data aceasta- printr-un samavolnic act de sadism aucto-rial - personajul principal, o prea gratioasa inginera petrolista, „ingenua" piesei, fiind pusa sa plateasca, gratuit, cu viata, spre prezumtiva dezolare unanima a spectatorilor.
Ca in lipsa atuului tematic teatrul lui Dorel Dorian se vede lipsit de principalul sau pilon de sustinere devine evident o data cu Oricit ar parea de ciudat (1964), Corigenta la dragoste (1967), Joc dublu (1968), Teatru cu bile (1970), unde, mizindcu precadere pe problematizari etice abstracte, pe complexitatea sau complicatia psihologica a personajelor, dramaturgul nu mai gaseste nici un ecou. La fel de artificioasa ramine si ideea de a relua aceleasi personaje „dupa cincisprezece ani", imbatrinite fictional, pe cele din Secunda 58 in Cu toata dragostea (1986) si pe cele di n Ninge la Ecuator (1963) in Confesiune tirzie (1986).
Cel mai bun plasament pentru constanta sa inclinatie spre enigma, suspans si ancheta il gaseste Dorel Dorian in povestirile politisto-stiintifico-fantastice din volumul Fictiuni pentru revolver si orchestra (1970), unde imagineaza insolite si sofisticate crime, comise si descoperite prin mijloace puse la dispozitie de un viitor indepartat, mult evoluat tehnologic, daca nu si moral sau social, fata de prezent. Ca in romanele lui I. Asimov, imbatabil in detectia criminalistica se dovedeste a fi tandemul om-ro-bot, in care detectivul-om Teo Celan (avind si functia de narator) este secondat eficient si pitoresc de un infailibil detectiv-robot, botezat S.H. (initialele de la Sherlock Holmes, evident!).
Volumul Mileniul II, ultimul sfert de ora (1988) cuprinde eseuri de futurologie si stiinta popularizata bine ideologizate, mimind sprinten modernitatea, deschiderea si mobilitatea intelectuala, spre a face, poate, astfel uitat compactul plafon al liniei ideologice oficiale, atent, chiar daca inaparent respectata.
OPERA:
N-au inflorit inca merii, povestiri. Bucuresti, 1955;
Daca vei fi intrebat, Bucuresti, 1959;
Secunda 58, Bucuresti, 1960 (ed. II, 1963);
De n-ar fi iubirile, Bucuresti, 1961;
Ninge la Ecuator, Bucuresti, 1963;
Oricit ar parea de ciudat, Bucuresti, 1964;
Corigenta la dragoste. Bucuresti, 1967;
Joc dublu. Bucuresti, 1968;
Minciuni adevarate. Bucuresti, 1969;
Teatru, Bucuresti, 1969;
Teatrucu bile. Bucuresti, 1970;
Fictiuni pentru revolver si orchestra, povestiri, Bucuresti, 1970;
Daca vei fi intrebat . Joc dublu. Teatru cu bile. Bucuresti, . Cu toata dragostea. Confesiune tirzie. Bucuresti, 1986;
Mileniul II, ultimul sfert de ora. Stiinta si educatie in aventura cunoasterii, Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
R. Popescu, Cronici dramatice, 1974;
V. Bradateanu, Viziune si univers in noua dramaturgie romaneasca, 1977;
F. Faifer, Dramaturgia intre clipa si durata, 1983;
M. Ghitu-lescu, O panorama;
Adriana Popescu, in Teatrul, nr. 4, 1986;
M. Constantinescu, in Romania literara, nr. 12, 1987.
|
