Doina Modola biografia
Doina Modola opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MODOLA Doina, se naste la 7 ian. 1947, Cluj.
Critic de teatru si teatrolog. Fiica lui loan Modola si a Doinei (n. Giurgiu), avocati.
Scoala primara „Bob" din Cluj (1953-l957); Liceul „Nicolae Balcescu" din Cluj (1957-l964); Facultatea de Filologie a Univ. „Babes-Bolyai" (1965-l969), sectia romana. Corector la Editura Dacia, Cluj (1970-l974), asistenta la Catedra de limba romana pentru straini a Facultatii de Filologie din Cluj (1974-l981), cercetator stiintific la Institutul de Lingvistica si Istorie Literara, din . Doctor in litere (1981) cu o teza despre Modalitati si forme in dramaturgia romaneasca.
Membra a Asoc. Oamenilor de Teatru si Muzica (ATM) din 1974, a Soc. de Stiinte Filologice, a Soc. Romane de Lingvistica Romanica (din 1976), a Grupului Roman de Lingvistica Aplicata, din 1977.
Debuteaza in 1971 cu cronici teatrale.
Colaboreaza cu studii si ari. la Steaua, Tribuna, Teatrul, Romania literara. Ramuri, Cronica, Transilvania, Tomis etc. Semneaza ed. din opera lui Adrian Maniu (Lupii de arama, 1975), Barbu Stefanescu-Delavran-cea (Teatru), Hortensia Papadat-Bengescu. Prezenta in volum colective: Studii de stilistica, poetica si semiotica (1980), Semiotica si poetica, I, (1984).
Coautoare la manuale de limba romana pentru straini editate de Univ. „Babes-Bolyai".
Debut editorial in 1983 cu volum Dramaturgia romaneasca intre 1900-l918.
Prezenta expresiva si transanta in peisajul vietii teatrale romanesti, Doina Modola a secondat, inca de la debutul in presa, fenomenul dramaturgie, adaugindu-i, prin comentariul sau incitam, nonconformist si subtil nuantat, un plus de dramatism si de culoare. in volumul Dramaturgia romaneasca intre 1900-l918 (1983), autoarea alege inceputul ambiguu de secol in temeiul faptului ca „mutatiile literaturii dramatice interbelice" isi au izvorul in acest interval de aproape doua decenii, cind valoarea si nonvaloarea coexista in contrapuneri stridente si simptomatice, iar eclectismul nu e semnul incapacitatii de a depasi tipare verificate, ci al efervescentei pregatitoare de innoiri si rasturnari.
Demersul este de la inceput declarat polemic: „Contrar parerilor acreditate de istoria literara, epoca nu ni s-a prezentat, din punctul de vedere al dramaturgiei, ca o prelungire a secolului al XlX-lea, ci ca o etapa a delimitarii de modalitatile acelei perioade, a afirmarii innoirilor, autonomiei, disponibilitatilor teoretice si stilistice multiple".
Conceputa ca o „morfologie a formelor dramaturgice", cartea urmareste functionarea specifica a categoriilor estetice - tragicul, comicul, tragicomicul, seriosul, pateticul -, structurale - spatiul, timpul, personajul, conflictul -, si tematice -subiecte, teme, motive. Subtitlul cartii („Acumulari, valori, perspective") este acoperit convingator, ba chiar cu o risipa de argumente si conexiuni, de fiecare capitol al cartii. Timp al tuturor posibilitatilor, amestec efervescent de profunzime si inteligenta, pe de-o parte, dar si de disponibilitate si frivolitate, pe de alta parte, primele doua decenii sint supuse unei radiografii in care detaliul se aglomereaza pentru a scoate in evidenta pattern-u ascuns, de fond. Doina Modola urmareste exclusiv textul dramatic (nu si destinul scenic al pieselor comentate, receptarea lor, viata teatrala etc, acestea fiind aspecte de care se ocupa, dezinvolt si aplicat, cronicarul dramatic Doina Modola)- in abordarea autoarei, piesa de teatru inceteaza sa mai fie o Cenusareasa. Drama istorica, drama idealista, feeria, drama sociala si cea psihologica, farsa si comedia, specii si subspecii sint luate in discutie fiecare in parte cu un suport teoretic schitat fin si exact, cu un subton „didactic" (in sensul preciziei, al proprietatii, al sistematizarii detaliilor) necesar situarii convingatoare a realizarilor epocii, dar si a insucceselor ei. in viziunea autoarei, cele doua decenii reprezinta, indiscutabil, „momentul modernizarii", cind formele dramaturgice isi modifica structura - comedia se lasa contaminata de drama, drama istorica - marcata de mimare si eseism - se lasa in/adata de problematica sociala, drama psihologica tatoneaza promitator. Paralel cu capodoperele epocii -proteice, ancorate in realitate, eseistice, in sensul propensiunii spre comentariu, continut si argumentare teoretica, mai mult ori mai putin vizibila, cu disponibilitati tematice atent inventariate, se dezvolta o subproductie teatrala si ea luata in discutie, ca realitate greu de ignorat. Inovatiile epocii sint adesea invocate: simbolismul, care aduce cu sine reorganizarea poetica a discursului dramaturgie, deschiderea spre integrare cosmica, si expresionismul, cu primele sale semne identificate in „amplificarea elementului social, simbolic, prin subiectivizarea discursului si prin utilizarea expresiei sintetice, aforistice".
Amestecul de tonuri, slujirea unor proiecte estetice duale („Secolul al XX-lea pare sa se nasca cu o inaptitudine simptomatica pentru veselia fara griji. Comedia se agraveaza din ce in ce mai mult, iar drama ajunge la adevar prin deriziune") fac din literatura destinata scenei „oglinda insasi a secolului, intr-o faza in care acumularile au declansat mutatiile estetice si se afla inaintea disocierilor hotaritoare, a limpezirilor care duc la o constiinta teoretica". Bogatia informatiei si arta conexiunilor surprinzatoare, dar mereu legitime fac din cartea de debut a Doinei Doina Modola un „compendiu" de teatru romanesc, de neindoielnica utilitate.
OPERA:
Dramaturgia romaneasca intre 1900-. Acumulari, valori, perspective, CIuj-Napoca, 1983.
|
REFERINTE CRITICE:
M. Popescu, in Romania literara, nr. 4, 1984;
V. Dumitrescu. in Luceafarul, nr. 8,1984;
E. Onu, in Transilvania, nr. 3, 1984;
C. Cublesan, in Tribuna, nr. 14, 1984;
I. Istrate, in Steaua, nr. . 1984;
S. Duicu, in Ramuri, nr. 5,1984;
N. Barbu, in Cronica, nr. 20, 1984;
M. Ghitulescu, in Contemporanul, nr. 24, 1984;
Corina Suteu, in Teatrul, nr. 1, 1985;
Carmen Mihalache Popa, in Ateneu, nr. 5, 1985. |
