Dinu Sararu biografia
Dinu Sararu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SARARU Dinu, se naste la 30 ian. 1932, Ramicu Vilcea.
Prozator si cronicar teatral.
Fiul lui Constantin Sararu, invatator, si al Corneliei (n. Morarescu). Copilaria petrecuta in comuna Slatioara, unde urmeaza clasele primare. Gimnaziul si liceul urmate la Rimnicu Vilcea (1943-l947) si Bucuresti; bacalaureat in . In 1950, paraseste liceul si devine reporter cultural la Radiodifuziunea Romana. Prezinta la radio reportaje, recenzii, cronici literare si teatrale si debuteaza publicistic in revista Tinarul scriitor (1950).
Functioneaza in Redactia Culturala Radio pina in . Apoi: secretar general de redactie la revista Secolul 20 (1960-l963) si Luceafarul (1964-l968); redactor la Scinteia tineretului (1963); secretar general de redactie, redactor-sef adjunct, redactor-sef al Redactiei Culturale Radio-TV (1969-l977); director al Teatrului Mic din Bucuresti (1977-l989), iar din 1979, si al Teatrului Foarte Mic. Urmeaza Facultatea de Ziaristica din Bucuresti (1973-l978). Membru supleant al CC. alP.C.R. din . Debut editorial in 1966 cu o culegere de cronici si art. despre teatru, Teatru romanesc si interpreti contemporani, prezentat elogios de V. Rapeanu. Al doilea volum de cronici teatrale, Al treilea gong (1973) este prefatat de E. Barbu si postfatat de A. Baranga . in 1974, dupa ce fusese publicat in foileton in revista Saptamina, apare romanul consacrarii prozatorului, Niste tarani, ecranizat sub titlul Vinatoarea de vulpi (in regia lui M. Danieliuc) si pus in scena cu titlul In sapte anotimpuri la Teatrul Mic (1981). Al doilea roman, cu tenta activista, Clipa (1976), va fi ecranizat in 1979 si dramatizat pe scena Teatrului de Stat din Constanta in . Trilogia romanesca Dragostea si revolutia, al carei protagonist este un activist de partid umanizat, apare in 1981 (voi. I, Toamna rosie), 1986 (voi. II, Cei care platesc cu viata) si 1989 (voi. III, Speranta). Premiul revista Luceafarul pentru cronica teatrala; Premiul „Ion Creanga" al Acad. (1974); Premiul revista Saptamina (1974); Premiul „Cintarea Romaniei" (1977); Premiul A.T.M. (1981).
Dupa o activitate prodigioasa de publicist si cronicar teatral, Dinu Sararu isi descopera, la peste 40 de ani, vocatia de prozator. Universul romanului Niste tarani (1974) era totusi schitat in povestirea Silvica publicata in 1961 in Gazeta literara. Descins in literatura din gazetarie, cum marturiseste, „pentru ca nu-mi mai ajungeau spatiul gazetaresc si mijlocele gazetariei pentru a spune ce credeam eu ca trebuie spus despre procesul revolutionar care a determinat schimbarea unei mentalitati milenare intr-un univers atit de tragic", prozatorul nu renunta cu totul la procedeele gazetarului. Fiindca tine cu dinadinsul sa certifice existenta reala a taranilor-modele din Slatioara. Caracterul documentar al romanului este accentuat prin evocarea obstinata a protagonistului in articolele de mai tirziu reunite in volumul Adevaruri de toata ziua (1987): Cintece noi, Naita Lucean, Taranul Naita Lucean a ramas chior. La acestea se adauga postfata autorului la editia a 11l-a si dedicatia fara echivoc: „Numele majoritatii eroilor sint autentice si reprezinta omagiul adus de autor taranilor in mijlocul carora a copilarit".
Romanul este conceput in spirit polemic (marturisit) fata de romanele idilice din perioada proletcultista care prezentau „tarani fericiti" in contextul colectivizarii, dar reprezinta si o replica subinteleasa la Morometii lui M. Preda . Oricum, o replica tirzie in ambele cazuri. Cert este ca protagonistul romanului, Naita Lucean, imprumuta citeva din trasaturile lui Ilie Moromete: disimularea, reflexivitatea, predispozitia batjocoritoare, viclenia probata in strategia aminarii in raport cu timpul.
Si lectura ziarelor se face dupa acelasi protocol, dar poiana lui locan se muta in casa protagonistului. Autoritatea modelului este pusa in evidenta de perceptia timpului la un moment dat: „timpul se dovedise foarte grabit si mai ales nesimtitor la zbaterile taranilor de la Cornul Caprei". in plus, Dinu Sararu reliefeaza donquijotismul eroului sau anexindu-i un Sancho Panza pe masura in persoana lui Patru cel scurt, taranul umil si mai sarac ce il insotea pretutindeni.
Deosebirea dintre cei doi romancieri - ambii eyocind lumea originilor cunoscuta nemijlocit - consta in „modalitatea privirii" (M. Iorgulescu): privirea candida morometiana, insetata de spectacolul lumii, este inlocuita cu o privire „nemiloasa" si „biciuitoare". Dar nu numai atit; deosebirea esentiala tine de viziunea auctoriala. Daca autorul Morometilor adopta perspectiva personajului sau pina la identificare si procedeaza in maniera comportamentista, Dinu Sararu recompune lumea operei sale in spiritul realismului crud, impins pina la limita naturalismului. Taranii din Cornul Caprei, un sat oltenesc de pe valea Cernei, alcatuiesc o colectivitate coplesita de urit si tristete, resemnata in fata sistemului coercitiv care isi recruteaza tortionarii din rindurile lor.
Satenii adunati la primarie „erau negri la fata, nerasi, cu priviri vinete, erau toti uriti sau urititi de munca si de nevoi si de o inacreala muta". Viziunea demistificatoare a prozatorului conduce la o exagerare antiidilica in sens falsificator. Taranii sai sint cu totul lipsiti de credinta si scosi in afara traditiei. Pomana -cum se intituleaza capitolul X -, praznicul de cinstire a mortilor, isi pierde elementul sacru si seamana cu o scena de carnaval. Un motiv narativ cu semnificatie aparte este motivul intemeierii iluzorii, ca forma de conservare, intr-un univers rural pe cale de destramare. Naita Lucean construieste trei temelii de case pentru numeroasa lui familie, dar stratagema de pastrare a proprietatii nu-i reuseste pina la urma. impacat cu soarta, eroul reapare in romanele urmatoare. Clipa (1976) si ciclul Dragostea si revolutia, dar rolul de protagonist al actiunii este preluat de Dumitru Dumitru, personaj episodic in Niste tarani. Orientindu-se spre romanul pe teme de actualitate, Dinu Sararu urmareste destinul acestuia -ajuns secretar al raionului - intr-un context ideologic bine determinat. Prin Dumitru Dumitru, prozatorul introduce in literatura tipologia activistului de partid, ilustrativa doar pentru perioada comunista.
OPERA:
Teatru romanesc si interpreti contemporani. Bucuresti, 1966;
Al treilea gong, pref. de E. Barbu, postfata de A. Baranga, Bucuresti, 1973;
Niste tarani, roman, Bucuresti, 1974 (ed. III, postfata de autor, 1978;
alta ed., pref. de V. Rapeanu, 1983);
Clipa, roman, Bucuresti, 1976 (ed. II, 1977;
ed. III, 1978);
Dragostea si revolutia, roman, I, Toamna rosie, Bucuresti, 1981;
II, Cei care platesc cu viata. Bucuresti, 1986;
III, Speranta (in acelasi voi. cu primele doua). Bucuresti, 1989;
Adevaruri de toata ziua. Bucuresti, 1987.
|
REFERINTE CRITICE:
L. Ulici, Prima verba 1973-l974, 1975;
Al. Piru, Debuturi, 1981;
E. Vasilescu, in Era socialista, nr. 21, 1981;
M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982;
C. Galben, in Contemporanul, nr. 52, 1983;
M. Micu, in Flacara, nr. 27, 1983;
M. Odangiu, Romanul politic, 1984;
C. Ungureanu, Proza romaneasca de azi, I, 1985;
V. Bibicioiu, in Teatrul, nr. 1l-l2,1986;
I. Rotaru, 0 istorie, III;
Smaranda Cosmin, in Astru, nr. 6, 1988.
|
