Dinu Regman biografia
Dinu Regman opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
REGMAN DINU
Poet.
S-a nascut la 16 martie 1957 in Bucuresti, intr-o familie de intelectuali, si a decedat intr-un accident pe o autostrada din Germania la 1 ianuarie .
A fost nepot de frate al criticului literar Cornel Regman.
Dupa terminarea liceului, a urmat cursurile Facultatii de Limbi straine din Universitatea Bucuresti (sectia Germana - Engleza), absolvita in .
In 1984 a emigrat in Republica Federala Germania, unde a urmat cursuri de drept la Universitatea din Giessen, apoi la cea din Bonn.
In perioada studentiei bucurestene a frecventat Cenaclul "Prospero" al Facultatii de Limbi straine si, pina in 1983, "Cenaclul de Luni" condus de criticul si profesorul Nicolae Manolescu.
Debutul editorial s-a produs in 1984 in Caietul debutantilor 1982 aparut la Editura Albatros din Bucuresti, in care este inclus cu trei poeme.
A colaborat cu versuri la revistele: "Amfiteatru", "Echinox", "Opinia studenteasca" s.a. A prezentat in revista "Viata studenteasca" Festivalul de jazz de la Sibiu, pe care l-a frecventat sistematic.
Postum au aparut un grupaj de versuri in revista "Contrapunct" (nr. 27/iul. 1990) si volumul Stop cadru (Ed. Litera, 1990), selectie de poeme ramase in arhiva familiei. in sumar este inclusa si o proza scurta. Despre poezia autorului au formulat opinii critice: Ion Bogdan Lefter - In amintirea unui poet ("Contrapunct", nr. 27/iul. 1990) si postafata volum Stop cadru (Ed. Litera, 1990); Romulus Bucur ("Arca", 1990, reluat in Poeti optzecisti (si nu numai), Ed. Paralela 45, 2000); Gheorghe Grigurcu s.a.
Referinte critice:
"Nota principala o da atmosfera densa, acumulata din fine tuseuri, imbibata de o sentimentalitate intensa. Existenta cotidiana e trecuta printr-un filtru melancolic, sustinut - pe de o parte - de acel aer invaluitor-misterios care era al omului si - pe de alta - de o anume gravitate a meditatiei, dusa pina pina in pragul viziunii (). Decupata cu un aer vag-absent, realitatea se inconjoara de un halou aparte, care «moaie» contururile si dizolva intr-o anumita masura concretetea obiectelor, supraimprimindu-le amprenta starii interioare, ca si cind lumea din jur ar juca rolul tainic de «senzor» al subiectivitatii. () in sfirsit, un aer daca nu mai senin, in orice caz mai sprintar ne intimpina in majoritatea textelor din ciclul al treilea, «poeme de amor» (inclusiv in sensul cartarescian al sintagmei!). Rimele de aici, ca si cele care mai apar presarate in unele locuri din celelalte cicluri, sint usoare, lipsite de ostentatie, punctind discret «muzica» secreta a poeziei."
(Ion Bogdan Lefter, prefata voi. Stop cadru, Ed. Litera, 1990)
|
