Dimitrie Patrascanu biografia
Dimitrie Patrascanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PATRASCANU Dimitrie D., se naste la 8 oct., 1872, Tomesti, judetul Iasi - moare in 4 nov. 1937, Bucuresti.
Prozator si dramaturg.
Fiul lui Dimitrie Patrascanu, agricultor, si al Mariei (n. Vicol). Scoala primara la Tomesti si la Iasi, apoi Liceul National din Iasi.
Din 1893, urmeaza Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Iasi, paralel cu Scoala Normala Superioara. Profesor de istorie la Focsani, Bacau, Bucuresti; autor a numeroase manuale, carora le dedica in exclusivitate ultimii ani din viata.
De mai multe ori, deputat (liberal).
Debuteaza cu art. la gazeta Crainicul din Bacau.
Face parte din cercul Vietii Romanesti, la care incepe sa colaboreze in iun. 1906, cu un art. despre povestile populare. Codirector al editurii si al librariei „Viata Romaneasca", a avut un rol hotaritor in reaparitia revista dupa primul razboi (in 1920).
A colaborat si la Luceafarul, Flacara, Lumina, Adevarul literar si artistic. Proza sa umoristica (Schite si amintiri, ! 909; Ce cere publicul de la un deputat si alte schite, 1912; Timothei mucenicul, 1913; Candidat fara noroc si alte povestiri folositoare, 1916; inzapaditi!, 1916; Domnul Nae - Scene din vremea ocupatiei, 1921; Decoratia lui Vartolomei, 1924; Un prlnz de gala, 1928) uzeaza in mare masura de comicul de situatie, cu efecte de bufonerie. Premiul Acad. Romane petru volum Timothei mucenicul (1913).
Materia epica a schitelor lui Dimitrie Patrascanu se constituie in general, din mici intimplari neplacute, de putina importanta in sine - nimicuri zilnice care iau proportii prin acumulare ori prin izolare, intr-o situatie de exacerbare a perceptiei.
Cazul din urma s-a fixat ca tip caracteristic al umorului sau: biziitul unei muste (Decoratia lui Vartolomei) produce urmari imprevizibile si catastrofale: eroul isi devasteaza camera, e gata sa-si dea foc la casa si sa treaca in ochii concetatenilor sai drept nebun. Ducerea la ultimele consecinte ale cite unui incident minor e sustinuta de o observatie psihologica justa, care surprinde, in mic, o nota universala. Tehnica de dilatare a amanuntului urmareste inregistrarea reactiilor mentale ale personajului pus in dificultate: acesta trece prin chinuri impresionante, in contrast cu micimea faptului care le determina, privit in mod absolut, duce lupte grele cu sine, e „in prada unei nelinisti exasperante" pentru ca nu-si aminteste numele insului cu care converseaza cordial (Un caz special), e cuprins de furii teribile la auzul oricarui cuvint care ii evoca suferintele casnice (Un martir al higienii), ajunge la disperari comice pentru ca a uitat numele ducelui de Wellington (invingatorul lui Napoleon).
Comicul psihologic e realizat cu subtilitate si efectele burlesti, atent pregatite, il continua foarte firesc: nu sint fortari ale notei in gesticulatiile nebunesti sau in distrugerile provocate de furia personajelor. Eroul acestor schite nu e ridicol in sine si trezeste zimbetul ingaduitor in calitate de victima - a capriciilor femeii (in primul rind), ori a propriei memorii.
Preocuparea autorului pentru banalitatea cotidiana - definind, in fond, universul si orizontul acestor schite - ia forme demitizante: un poet are gindurile cele mai terestre si isi face socoteala banilor, pe cind tinerii admiratori considera ca asista la un sublim act de creatie. Ceea ce il desparte pe Dimitrie Patrascanu in mod hotaritor de Caragiale (la care se raporteaza, in mod fatal, orice judecata asupra unui umorist roman) e absenta aproape totala a comicului de limbaj. Rar, debilul verbal al unei persoane, impleticeala limbii bautorilor sau intorsaturile arhaice, moldovenesti ale unei povestiri (Timothei mucenicul) instituie o variatie de niveluri stilistice. in general, oricit ar uza de dialog, tehnica umoristica a lui Dimitrie Patrascanu nu este de tip teatral: replicile nu ii sint suficiente si are nevoie de un comentariu (uneori reia si chiar analizeaza afirmatiile interlocutorului); efectul comic e generat de contrastul dintre cele doua planuri: al conversatiei reale si al comentariilor interioare; cind nu e aplicata aceasta metoda, reproducerea simpla a unui dialog nu reuseste sa convinga, raminind destul de terna si nesemnificativa (de pilda, in conversatia vida de sens despre moda, agricultura, politica, vreme etc. a femeilor din schita In tren). O oarecare elementaritate a acestui tip de umor deriva din rolul neambiguu atribuit naratorului, creditabil, detinind monopolul judecatii limpezi asupra personajelor. Micile interese (Ce cere publicul de la un deputat, Staruinti),^ micile manii, placerea de a petrece (Inzapaditi!) -caracterizeaza lumea, in fond de o simpatica inocenta, a personajelor lui Dimitrie Patrascanu
Cuplul sau comic predilect e alcatuit dintr-un Domn si o Doamna - primul, in calitate de victima posomorita. Aventurile mentale ale individului, scenele de familie si cele din viata politica (propaganda electorala, actiunea micilor interese, discursuri parlamentare) acopera aproape toata aria tematica a prozei sale. O categorie interesanta de schite atinge efecte de umor absurd, prin contrastul extrem de violent dintre realitate si discursul care o neaga (Condica doamnei Pompiliu, Un prim de gala). Deductiile aberante, interpretarea extravaganta produc o desprindere totala de realitate (Telegrama). Comentariul isi are aici hazul sau - marcind stupoarea martorului incapabil sa reactioneze. In volumul Domnu Nae, influenta lui Caragiale este cel mai puternic marcata: teza politica din subtext (atitudine antirazboinica si progermana) e uneori prea evidenta, totusi, schitele demonstreaza eficacitatea unei formule umoristice (afectarea naivitatii ascultatorului, cu regizarea uimirilor sale si acceptarea enormitatilor) aplicate la alte conditii; se creeaza chiar corespondente valabile, varietati actualizate ale personajelor caragialiene.
Citeva povestiri nostalgice, sentimentale, in special Amintirile lui Constantin Casian (viata de licean, farsele, prima dragoste), care i-au adus notorietatea in epoca, sint in general lipsite de relief. Dintre comedii se retine Actul al saselea, cu o viziune parodica si un pronuntat comic de limbaj, rezultat din contrastul intre stilul pretios si cel mitocanesc autohton, descins direct din Caragiale. O serie de articole politice sint strinse in volumele Vinovatii (1916-l918) (1918) si in fata natiunii (1924).
OPERA:
Schite si amintiri, Iasi, 1909;
Ce cere publicul de la un deputat si alte schite, Bucuresti, 1912;
Timothei mucenicul, povestiri. Iasi, 1913;
Candidat fara noroc si alte povestiri folositoare. Bucuresti, 1916;
inzapaditi!, povestiri, Bucuresti, 1916;
Vinovatii (1916-l918), publicistica. Bucuresti, 1918;
Strategie si 0 excursie de placere. Iasi, 1920;
Domnu Nae -Scene din vremea ocupatiei. Bucuresti, 1921;
Decoratia lui Vartolomei, povestiri. Bucuresti, 1924;
Din vietile sfintilor, I. Spre Emaus (in colab. cu M. Sadoveanu), Bucuresti, 1924;
in fata natiunii, publicistica, Bucuresti, 1924;
Trei comedii, Bucuresti, 1924;
Din vietile sfintilor, II. Sfintele amintiri (in colab. cu M. Sadoveanu), Bucuresti, 1926;
Un prlnz de gala, povestiri, Bucuresti, 1928;
Un prinz de gala, nuvele si povestiri, cu o pref. de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1958;
invingatorul lui Napoleon, pref. de I. Roman, Bucuresti, 1967;
Opere alese, I-II, ed. ingrijita si prefatata de Viorica Farcasiu, Iasi, 197l-l972;
Povestiri, ed. si pref. de Valentina Marin-Curticeanu, Bucuresti, 1972;
Candidat fara noroc, ed., studiu introductiv si note de I. Dan, Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
I. Trivale, Cronici literare, 1914;
R Locusteanu, Umorul romanesc, 1915;
H. Sanielevici, Cercetari critice si filosofice, 1916;
N. Davidescu, Aspecte si directii literare, 1921;
II. Chendi, Schite de critica literara, 1924;
E. Lovinescu, Istoria, IV;
Perpessicius, Mentiuni, I, II;
C. Saineanu, Noi recenzii (1926-l929), 1930;
M. 6ragomirescu, Semanatorism, poporanism, criticism, 1934;
G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta;
S. losifescu. Proza umoristica romana, I, 1965;
D. Micu, Istoria;
M. Sevastos, Amintiri de la „Viata romaneasca", 1966;
G. Ibraileanu. Scriitori romani si straini, 1968;
P. Constantinescu, Scrieri, IV;
D. Botez, Memorii, 1970;
I. Rotaru, O istorie, II;
S. Cioculescu, Itinerar critic, 1973;
M. Ralea, Scrieri, 11, 1977;
Gala Galaction, Opinii literare, 1979, Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput ptna azi, 1981;
I. Dan, in Convorbiri literare, nr. 11, 1987.
|
