Dimitrie Neculuta biografia
Dimitrie Neculuta opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NECULUTA Dimitrie Th.. se naste la 20 sept. 13 oct 1859, Tirgu Frumos - moare in 17 oct. 1904, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Toader Neculuta si al Zamfirei a Ciubotaritii.
Provine dintr-o familie de tarani saraci.
Incepind de la virsta de zece ani a fost silit sa-si cistige singur existenta, invatind mestesugul cizmariei, N-a urmat decit doua clase primare, dar, cititor pasionat si indragostit de muzica, si-a format o frumoasa cultura de autodidact. Militant socialist, dupa „tradarea generosilor" a ramas credincios gruparii marxiste condusa de I. C. Frimu.
A debutat in 1894 in revista Icoana vremii, sub semnatura D. Niculescu. A mai colaborat la Lumea noua. Romania muncitoare. Viitorul social. Lumea noua literara si stiintifica s. a. Singurul sau volum apare postum, in 1907, sub titlul Spre tarmul dreptatii. In Icoana vremii a publicat si doua scrieri in proza, fara vreo valoare artistica deosebita, precum si citeva art. cu privire la literatura, exprimind crezul sau de poet militant. Poeziile, in parte inspirate de G. Cosbuc si M. Eminescu, se ridica cel putin la valoarea productiei medii a vremii, aducind, pe linga temele curente (suferinta din dragoste, melancolia, vibratia in fata naturii), citeva elemente sau accente noi: Dimitrie Neculuta se simte tovaras cu toti cei in suferinta si indeamna la revolta si credinta in viitor.
Teoreticeste convins, dupa cum arata articolele din Icoana vremii, ca artistul este o alcatuire intelectuala de exceptie si, deci, mai sensibil la toate problemele epocii si ale semenilor sai, Dimitrie Neculuta ilustreaza acest crez si prin creatia sa, nu foarte ampla, dar avind o fizionomie proprie in peisajul poeziei romanesti din epoca de tranzitie dintre cele doua veacuri. inrudit spiritualiceste cu Vlahuta, prin romantismul epigonic si in intentia didactic-moralizatoare, el nu se incadreaza insa „curentului eminescian", desi ecouri ale marelui poet pot fi recunoscute in tonalitatea satirelor (prin acumularea epitetelor- invectiva si chiar prin unele rime. Lor tradeaza influenta Scrisorii III), sau unele poezii de dragoste (Si totusi reproduce structura metrica si muzicalitatea versurilor din 5-a dus amorul sau Pe linga plopii fara sot). Influentele cele mai numeroase si mai vizibile Dimitrie Neculuta le-a primit insa din partea lui Cosbuc si a creatiei populare.
Structura strofica si metrica, sententiozitatea autorului lui Noi vrem pamint si In oppressores se potriveau revoltei cu greu continute si intentiilor agitatorice ale poetului proletar, iar muzicalitatea si firescul versului popular ii ofereau cadrele propice pentru exprimarea jalei instrainatului (Catana, Cintece), si a amarului saraciei (Doina), sau furnizau formule autohton-madrigalesti sectiunii senine a eroticii sale (Ochii, Cu ce ma legara?). Desi inclinat uneori spre o anume lungime, determinata mai ales de forta de nestavilit a indignarii patetice, Dimitrie Neculuta isi supune adesea muza si disciplinei riguroase a sonetului, realizind texte de o reala acuratete si nu lipsite de forta de convingere. Poeziile de dragoste, cinlind in tonalitate minora o poveste de iubire nefericita, evita in genere banalitatea prin discretie si romantiozitatea facila prin concizie si tonul stapinit. Ele nu sint, totusi, de natura sa impuna personalitatea unui poet original si impresioneaza mai curind ca niste file de jurnal transfigurat, decit ca documente poetice propriu-zise.
Mai personale, in sensul ca izvorite dintr-o sensibilitatea artistica reala, sint poeziile care denota capacitatea scriitorului de a surprinde imagini revelatoare, in care starea sufleteasca se reflecta in mod firesc, iar versul, de multe ori amplu, inchide strafulgerari metaforice demne de retinut. Nostalgie, In amurg, Farmec de vara se numara, dintre acestea, printre cele mai reusite. Mai putin inspirate sint compunerile alegorice, unde se stravad sugestii din legendele naturiste ale lui Alecsandri si Cosbuc, dar care dau prea mult impresia utilizarii la rece a unei formule de transpunere imagistica devenita simplu procedeu. Personalitatea poetului Dimitrie Neculuta e definita, insa, mai ales prin poeziile de compasiune si revolta sociala, de atitudine fata de aspectele intunecate ale vremii. Rareori plingindu-se de propria soarta, el e indurerai de suferintele semenilor, nedreptatiti de prejudecati etnice (Tiganii, Tu, Moise!, La un vandalism antisemit) sau de structura sociala si politica (Sortarii, Prigonitul, Cusatoreasa, Bordei si mormant etc.) si denunta in tonuri virulente de pamflet conceptia celor cu putere (Lor, Satira, Pesimistii fatarnici, Bogatilor s.a.).
Concluzia fireasca o constituie poeziile agitatorice, in care poetul se adreseaza napastuitilor, aratindu-le ca razvratirea e dreapta (Moment de revolta), revolutia inerenta (Cor de robi. Poporul), iar calitatile principale cerute de epoca sint curajul si increderea in viitorul luptei ce se va dezlantui (Unei proletare, inainte, Spre tarmul dreptatii). Atitudinea vaticinara si increderea pasionata in dreptatea idealurilor justitiare insufletesc versul si-i imprima o sincera si directa comunicativitate.
OPERA:
Spre tarmul dreptatii, cu o pref. de Al. Constantinescu, Bucuresti, 1907;
Spre tarmul dreptatii, ed. II, Bucuresti, f.a. (cu o nota biobibliografica de B. Lazareanu);
Spre tarmul dreptatii. Poeziile unui muncitor, ed. III, cu o pref.-prezentare, noute critice si bibliografice de N. . Lazu, Bucuresti, 1945;
Spre tarmul dreptatii, cu un studiu introductiv de Maria Banus, Bucuresti, 1950;
Spre tarmul dreptatii. Bucuresti, 1953 (ed. II, cu o pref. de Ion Roman, 1957);
Spre tarmul dreptatii, ed. ingrijita de Mihu Dragomir, cu o pref. de Maria Banus, Bucuresti, 1954 (ed. II, revazuta, 1959);
Poetii ..Contemporanului", ed. ingrijita de Gh. Varzaru, Bucuresti, 1956;
Spre tarmul dreptatii, culegere, pref. si note de V. Moglescu, Bucuresti, 1960 (ed. II, 1965);
Spre tarmul dreptatii, pref. si note de I. Mihut, Bucuresti, 1962.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Vitner, Viata si opera lui D. Th'. Neculuta, 1950;
D. Th. Neculuta (1859-l904), 1959;
C. Ciopraga, Literatura;
D. Micu, inceput
|
