Dimitrie Danciu biografia
Dimitrie Danciu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DANCIU Dimitrie, se naste la 6 oct. 1912, comuna Sacel, judetul Maramures. Poet.
Fiul lui Vasile Danciu si al Nastacai (n. Peter), tarani.
Scoala primara in Sacel (192l-l925); liceul la Viseu de Sus (1925-l930) si Iasi (1930-l933); Scoala de Arte si Meserii la Bucuresti (1933-l936).
In 1951 obtine diploma de inginer la Institutul de Cai Ferate din Bucuresti.
Debuteaza in revista Scinteia din Iasi, cu schita Lidia (1934). In acelasi an, la Bucuresti, publica in Revista tinerimii poeziile Plutasul si Gind hain.
Debut editorial cu volum Solitudinii, 1939). Colaboreaza la Raza literara, Prometeu, Tara Birsei, Gind romanesc, Sympozion, Viata ilustrata. Convorbiri literare. Lanuri, Curentul literar. Familia, Luceafarul, Gindirea, Pagini literare. Tribuna, Steaua, Orizont. Redacteaza la Brasov, impreuna cu V. Spiridonica, Front literar, revista a „scriitorilor tineri" (1936-l939). Face parte din gruparea revista Lanuri din Medias, editata de George Popa si Mihail Axente. A ingrijit ed. din scrierile lui Ion Moldoveanu, George A. Petre si - impreuna cu Nae Antonescu - Romulus Demetrescu.
D. scrie o poezie de aventuri interioare, muzicala si elegiaca in buna traditie eminesciana, fara dramatism, dar nu lipsita de acele nuante care pot defini prin ele insele o pura stare sufleteasca. Poetul e un solitar, iubitor al calatoriilor in vis, pierdut in anonimatul peisajului vegetal, in noapte, in necunoscut, de unde se imagineaza cu staruinta o pura realitate a cuvintului. Uniforme ca sunet, repetate cu aceeasi melancolie retinuta, versurile tradeaza o discreta, dar hotarita vointa de expansiune a eului liric in spatiile de siguranta ale somnului, ale umbrei si ale tacerii. Miscarea spre tarimul de dincolo nu e insotita de sentimentul cosmic, insa nelinistea si singuratatea sint, cum spune Perpessicius, „marturisiri ale inimii".
Realul n-are un contur precis, lumea e mai degraba un spectacol de culori si soapte, o stare de melancolie a materiei spre care se aspira dintr-o excesiva constiinta a fragilitatii fiintei. Drumetia e o obsesie, o poveste, monotonia orchestratiei din Solitudini (1939) insotind nu atit un sentiment al destramarii, cit unul al damnarii; in ireversibilitatea timpului si in repetitia elementelor naturii (amurg, vint, zapada, ploi) se descopera, in final, o conditie a instrainarii.
Trecerea prin lumini ramine un ideal. Din toata aceasta geografie spirituala Dimitrie Danciu nu va inregistra decit tirziul, umilinta si uitarea. Tristetea interioara isi descopera tinuturile in acest cadru de psihologie reprimata; restul e un decor menit a ascunde, prin contemplatia elementelor fizice, adevarata stare a unui temperament invins. in aceeasi tonalitate de elegie si insingurare sint scrise, in timpul razboiului (1940-l944), poeziile din ciclul Lumini pentru vami.
OPERA:
Solitudini. Poeme, Medias. 1939;
Poezii. pref. de V. Fanache. Cluj, 1973.
|
REFERINTE CRITICE:
G. Popa, Literatura ardeleana de azi, 1939;
D. Micu. „ Cindirea " si gindiris-mul, 1975;
V. Fanache, intilniri, 1976;
Perpessicius, Opere, VIII, 1978;
N. Antonescu, in Romania literara, nr. 41, 1987.
|
