Dimitrie Ascanio Ollanescu biografia
Dimitrie Ascanio Ollanescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OLLANESCU-ASCANIO Dimitrie, se naste la 21 mart. 1849, Focsani - moare in 20 ian. 1908, Bucuresti.
Poet, prozator si dramaturg. Fiul capitanului, devenit apoi magistrat. Constantin Ollanescu si al Mariei (n. Caloian).
A studiat la Colegiul „Sf. Sava" si la Institutul Academic din Iasi, apoi la Paris si Bruxelles, unde obtine, in 1873, doctoratul in drept si in stiinte administrative si politice.
Magistrat la Tecuci, primar in acelasi oras, in 1876 intra in diplomatie, ajungind insarcinat cu afaceri al Romaniei la Constantinopol. la Viena si la Atena.
Membru al Acad. Romane (1893), vicepresedinte al sectiei literare. A facut parte din cercul, Junimii" (pina in 1895). A debutat in Foaia Societatii „Romanismul" din 1870, cu o culegere de Doine. A colaborat la Convorbiri literare. Literatura si arta romana, la ziarele Vointa nationala si Romania libera.
Traducator din V. Hugo (Ruy Blas) si Horatiu (ode, epode, epistole, doua satire si Arta poetica), a primit, pentru talmacirile din poetul latin, premiul „Nasturel Herescu" al Acad., in . Principalele sale volum publicate in timpul vietii sint: Pe malul girlei (1879), Teatru (1893), Vasile Alecsandri (1894), Satire (18%), Teatrul la romani (MI, 1897-l898), Poezii (1901), Satire. Pe malul girlei (1908).
Poet elevat si elegant, dar fara deosebita adincime, nuvelist nu lipsit de har, dramaturg indeminatic, dar fara a-si asuma sarcini prea dificile, cronicar dramatic avizat si inteligent, Dimitrie Ascanio Ollanescu ne-a lasat si prima lucrare serioasa de istorie a teatrului romanesc, excelent documentata si demonstrind in acelasi timp o remarcabila capacitate de a realiza impresia vietii si „culoarea locala".
Debutind in 1870, in Foaia Societatii „Romanismul", cu un ciclu de Doine, in care imbina cu pricepere motivele culte si populare, Dimitrie Ascanio Ollanescu scrie si in continuare o poezie de om instruit si rafinat, bogata in referinte livresti, dar niciodata pedanta, turnata intr-un vers amplu, bine construit si cu o muzicalitate grava, sau in tiparul folcloric de 7/8 silabe, cu variatii insa si inovatii de ritm, rima si structura strofica ce tradeaza, de asemenea, placerea jocului formal. Poeziile sale sint de nivel sensibil egal (mediu insa), fara stridente, neglijente sau exagerari, dar si fara pasaje frapante sau revelatoare. Pastelurile (Toamna, Noapte de iarna, Noapte de Craciun) sint evident influentate de Alecsandri. iar poeziile iubirii pierdute (Elegie, ?.', Te-ai dus) cuprind uneori destul de subtile ecouri eminesciene (pe urmele muzicalitatii Luceafarului sau a sugestiei departarii din De cite ori iubito).
Satirele formuleaza, nu rareori cu verva, critica instrainarii de traditie (in spirit junimist), in schimb, poeziile „eroice", inspirate de Razboiul pentru independenta, sint foarte putin izbutite, suferind cel mai adesea de o naiva superficialitate sarbatoreasca. Ca scriitor dramatic, Dimitrie Ascanio Ollanescu dovedeste indeminarea scenica si stiinta inchegarii firesti a dialogului, obtinind in epoca succese de stima incontestabile. Azi, piesetele sale intr-un act (Pe malul girlei, Pribeagul, Dupa razboi, Fanny), par insa prea lipsite de substanta si n-ar mai rezista, probabil, punerii in scena. Mai interesanta e Primul bal, un pretext dramatic, bazata insa nu pe evenimentul exterior, ci pe cel sufletesc si izbutind sa sugereze cu destula fragezime si subtilitate meandrele unui sentiment. Proza, saturata de culoare locala (Naravuri orientale) sau inchegind povesti dramatice de dragoste si ura (Fata spinzuratului. Isprava lui Pandur), are o remarcabila cursivitate si substanta vitala. Dimitrie Ascanio Ollanescu are placerea portretizarii suculente a personajelor, sensibilitate pentru decor si atmosfera si o imaginatie bine sustinuta prin fraza de o bogata si sugestiva materialitate.
Personajele, traind la o mare temperatura a pasiunii, fara stingacii schematice. in ciuda romantiozitatii acute a subiectelor, servesc insa si citeva fixatii presamanatoriste: in special prejudecata efecului dizolvant pe care-l are asupra civilizatiei patriarhale, boieresco-taranesti, contactul cu viata citadina sau cu reprezentantii acesteia, idee ce poate fi regasita si in unele satire sau piese de teatru. Cea mai buna opera in proza a lui Dimitrie Ascanio Ollanescu ramine Teatrul la romani (MI, 1897-l898), lucrare de certa eruditie, intemeiata pe o documentare foarte serioasa si, pentru epoca, exhaustiva, dar in acelasi timp adevarata opera literara, care face sa reinvie intr-un mod sesizant un compartiment din viata noastra culturala de la inceputuri pina in deceniul al optulea al veacului trecut.
Excelent montaj de documente (fragmente din letopisete si vechi lucrari istorice, acte de epoca, cronici si ecouri din presa, pasaje de corespondenta, capitole de roman si „traditii orale"), sudate prin comentariul in acelasi timp pertinent si pasionat al autorului, cartea lui Dimitrie Ascanio Ollanescu reconstituie, cu o extraordinara capacitate de concretizare si „reprezentare", diferitele infatisari pe care le-a luat arta spectacolului in tara noastra de-a lungul timpului.
Alaiurile domnesti si giumbuslucurile mascaricilor, „irozii" si diversele tipuri de teatru popular, intrecerile armate, dansurile, petrecerile populare sint prezentate in prima parte a cartii cu o deosebita pregnanta. Cea de a doua reface drumul teatrului cult, de la primele reprezentantii ale altor trupe straine si intiiele incercari scolare pina la constituirea deplina a scenei romanesti profesioniste. Portretele protagonistilor de seama ai artei noastre dramatice (incepind cu epoca Filarmonicii si a irupei iui Costache Caragiale), relatiile lor adesea destul de complicate cu stapinirea si cu conducatorii trupelor straine, eforturile nu intotdeauna incununate de succes de a atinge nivelul unei supreme profesionalitati, reactiile publicului si ale primilor cronicari dramatici, toate sint prezentate cu verva, intr-o limba suculenta, aproape total lipsita de neologisme, dar izbutind sa exprime, fara nici o silnicie, cele mai fine nuante ale gindului autorului si sa mentina fara ezitare echilibrul atit de dificil dintre proza stiintifica si cea literara. intre 1884 si 1885, Dimitrie Ascanio Ollanescu a facut in mod sustinut si cronica dramatica (la Vointa nationala), distingindu-se prin profesionalism si intuitia valorii (de remarcat comentariile asupra Scrisorii pierdute a lui I.L. Caragiale).
OPERA:
Pe malul girlei, comedie intr-un act. Bucuresti, 1879;
Teatru, Bucuresti, 1893;
Vasile Alecsandri, Bucuresti, 1894;
Satire, Bucuresti. 1896;
Teatrul la romani, I-II, Bucuresti, 1897-l898;
Poezii 1878-l898, Bucuresti, 1901;
Raport general asupra participarii Romaniei la Espozitiunea universala de la Paris (1900), Bucuresti, 1901;
Satire. Pe malul girlei. Bucuresti, 1908;
Teatrul la romani, ed. ingrijita, pref., note si comentarii de Cristina Dumitrescu, Bucuresti, 1981;
Poezii;
Teatru;
Proza, ed., pref. si note de Florin Berindeanu, Bucuresti, . Traduceri: Horatius, Ad Pisones (Ars Poetica), traductiune in versuri de ~, Bucuresti, 1891;
Horatius, Ode, Epode, Carmen Saeculare, I, traductiune in versuri de ~, Bucuresti, 1891. |
REFERINTE CRITICE:
N. Petrascii, Dimitrie C. Ollanescu (Ascanio), 1926;
N. lorga. Ist. Ut. cont., I;
G. Calinescu, Istoria;
Al. Cioranescu, Teatrul romanesc in versuri, 1943;
Gr. Tausan, Aspecte culturale. Filosofi-scriitori, 1943;
S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria;
G. Calinescu, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, 1959;
I. Petrovici, De-a lungul unei vieti, 1966;
V. Bradateanu, Comedia in dramaturgia romaneasca, 1970;
IL.R III;
V. Mindra, Clasicism si romantism in dramaturgia romana (1816-l918), 1973;
idem. Istoria dramaturgiei romanesti, I, 1985;
Al. Sandulescu, Duiliu Zamfirescu si marele sau roman epistolar, 1986. |
