Dimitrie Anghel biografia
Dimitrie Anghel opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ANGHEL Dimitrie,.n. . VII. 1872, Miroslava, judetul Iasi? moare in . XI. 1914, Iasi.
Poet si prozator.
Fiul unui mosier, aroman de origine.
Dupa terminarea scolii primare, frecventeaza cursurile gimnaziului „Alexandru cel Bun" din Iasi, fara sa le termine.
Se apropie de miscarea socialista. in 1890 debuteaza la revista Contemporanul.
Va pleca intr-o calatorie in Italia (1892); se stabileste pentru o vreme la Paris, unde duce o viata de boem rafinat, atras de saloanele modernilor si de cafenelele poetilor simbolisti.
Scrie poezie, traduce din Goethe, Lenau, Heine, Gauthier, Verhaeren; colaboreaza la revistele din tara Lumea noua literara si stiintifica, Literatura si arta romana, Pagini literare etc. Reintors in patrie (1902), lucreaza ca redactor la Semanatorul. impreuna cu I. Chendi, St. O. Iosif si M. Sadoveanu editeaza revista Cumpana (1909); colaboreaza la Flacara, Rampa,- Scara, Tara noua etc. Ultimii ani ai vietii, incheiati tragic, ii traieste in imprejurari dramatice.
A fost vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani, in primul ei an de existenta. Dupa un inceput poetic de epigonism eminescian, sub influenta poeziei franceze, Dimitrie Anghel aduce in lirica romaneasca o sensibilitate moderna, descoperind teritorii poetice noi. Primul volum, in gradina (1905), il va consacra ca „poet al florilor", „un Luchian al literaturii" (V. Eftimiu). Poemele inchipuie un univers floral autohton; dar Dimitrie Anghel nu e un vizual, un paste^ list in traditia lui V. Alecsandri, ci mai aproape de St. Petica, un voluptos al miresmelor. Florile sint urne cu parfu-muri, care „corespondeaza" cu amintiri triste, cu ritmul melopeic al versurilor, creind o lume muzicala, fluida. Starea de spirit e reveria. Fantazii (1909) accentueaza originalitatea poeziei lui Dimitrie Anghel, poemele vehiculind motive specific simboliste. Dimitrie Anghel ramine insa un poet controversat. Simbolist prin sensibilitate, prin atmosfera vaga a unor poeme, prin muzicalitatea verlainiana a versurilor, prin motive poetice, el fantazea-za in chip romantic si nu ascunde accente retorice. Utilizeaza iimbolul, dar nu se fereste sa descrie ori sa explice, sa aseze alegoria in locul sugestiei. Versul clasic, cu cadente armonioase, ritmurile egale si rimele perfecte, o anume rigoare poetica il apropie de parnasieni.
Contemporan cu St. O. Iosif si O. Goga, el a ales directia lui Al. Macedonski. in aceasta posteritate sta si proza lui, esential lirica, socotita „exceptionala si revolutionara" (G. Calinescu). Fantome (1911) e o suita de amintiri, de evocari aostalgice si notatii intime. Oglinda fermecata (1911) se datoreaza unei fantezii inclinate spre feeric. D. A. a impus in proza romaneasca un stil poematic in care imagismul, monologul, fraza lunga cu acorduri simfonice par a fi trasaturile pertinente. in colaborare cu St. O. Iosif, dupa un volum de Traduceri din Paul Verlaine (1903), a publicat poemele dramatice Legenda funigeilor (1907) si Carmen saeculare (1909), ca si volumele de proza Ciresul lui Lucullus si Portrete (1910).
Opera cea mai importanta a acestei colaborari este Caleidoscopul lui A. Mi rea (I, 1908; II, 1910). Poet fictiv, aparut in Semanatorul la 26 august 1907, A. Mirea are o individualitate proprie: inteligent, imagist remarcabil, versificator virtuoz, cu umor si verva satirica; el a impus, ca gen, cronica rimata. Caleidos-. copul cuprinde clare accente sociale.
Alte opere:
Triumful vietii (1911);
Povestea celor necajiti (f.a.);
Steluta (f.a.).
|
| Ref.: Serban Cioculescu, D. Anghel, Bucuresti, 1945; Georgeta Horodinca, D. Anghel, portret in evantai, Bucuresti, 1972. |
