Darie Magheru biografia
Darie Magheru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MAGHERU Darie (pseudonimul lui Aurel Zaharia Moldovan), se naste la 25 oct. 1923, comuna Lunca Clincicului-Prejmer, judetul Brasov - moare in 23/24 oct. 1983, Brasov.
Poet. Fiul functionarului Simion Moldovan si al Valeriei (n. Nicolescu).
Urmeaza studiile la Scoala Elementara din Turches (1930-l934), apoi la Liceul „I. Mesota" din Brasov (bacalaureatul in 1943). Conservatorul Dramatic din Iasi, absolvit in .
Actor la Teatrul de Stat din Brasov, la Ploiesti si Arad (195l-l955), inspector pentru arte la Sfatul Popular al Regiunii Brasov si actor la Teatrul de Stat din acelasi oras (1956-l961), actor la Teatrul de Stat din Botosani (196l-l964), prof. la Scoala Populara de Arta din Brasov (1964-l966); din 1966 pensionat de boala..
Debuteaza cu placheta de versuri Cu barda-n porti de veac (1941), considerata de poet ca nesemnificativa. Colaboreaza la Astra, Romania literara, precum si la Caiete de literatura (Brasov, 1968), la care a fost si coredactor.
Elaborat intre 1950 si 1957, Eu, mesterul Manole a fost publicat initial in 1957, si reluat in volum Poeme (1968). Prin volum de versuri Caprichos (1970), Schite iconografice (1973), Guernica (1974) si Zeu orb cu flori (1982), preocuparile pentru modernizarea formei se accentueaza, atitudinea poetului cristalizin-du-se intr-un amestec de eruditie si noncon-formism estetic.
Dintr-o proiectata trilogie in versuri, Darie Magheru a publicat doua parti, dintre care Eu, mesterul Manole (1957) poate fi considerat un reprezentativ poem dramatic care amplifica intriga existenta in variantele populare. in versiunea lui Darie Magheru, soarta eroului principal este pecetluita de un blestem pe care el insusi il atrage prin trufie si sfidare. Cei noua mesteri mari nu mai sint tradatori, ci traiesc cu emotie clipa sosirii primei femei, care, conform intelegerii, trebuia jertfita.
Ana cere ea insasi sa fie zidita (dar numai in gluma) spre a insela duhul rau al zidurilor si a alunga, astfel, mihnirea sotului; acesta, in durerea sa, nu ezita sa se arunce de pe schele, ucigindu-si pentru a doua oara sotia, de data aceasta pe cea dinlauntru! sufletului sau. Poemul tragic Pygmalion (Poeme, 1968) prelucreaza cu accente cinice mitul artistului ce se indragosteste, in aceasta varianta, de modelul sculpturii sale, pe care in cele din urma il va ucide ilinir o ciudata razbunare pe insuccesul propriu, repurtat in incercarea de a da viata pietrei. Trilogia ar fi urmat sa se incheie cu un poem in intregime cinic, nepublicat in timpul vietii poetului. Vocatia elaborarilor ample se vadeste si in Guernica (1974), volum
connceput intr-o maniera simfonica, estompata intrucitva de grafiile insolite la care Darie Magheru nu va renunta nici in alte ocazii. Muzicalitatea, repetitiile, laitmotivele, armoniile imitative, inonorimele sau rimele rare sustin in Simfonia intii „Niebelunga" o continua ambiguitate intre binecunoscuta legenda germana si cruzimea fascista (unele secvente pot fi puse in relatie cu Surisul Hiroshimei de Eugen Jebeleanu).
Simfonia a doua „Neterminata ", mult mai echilibrata, aminteste de tehnica temei cu variatiuni, exprimind puternica opozitie a soldatului mutilat si a celor frustrati de dreptul la existenta; poetul intra, astfel, desi intr-un mod original, in consens cu lirica antirazboinica. Pastrind tehnica fragmentarii si distorsionarii expresiei, volumul Zeu orb cu flori (1982) adauga acestei directii Simfonia a doua „a eroului necunoscut" (prin care se releva dramatica zbatere intre dragoste si moarte a soldatului sau se descrie statuia de marmura a acestuia ca simbol tragic al eroismului) si Simfonia a treia „apocaliptica" (in care ni se ofera imaginea unei plante cuprinse de panica la ideea autodistrugerii). Cileva sonete (intr-o forma destul de libera) din Caprichos (1970) il surprind pe Vlad Tepes in postura inedita de contemplator al norilor sau al culorii albe a crinilor.
Desi par desprinse din icoane (ca in Schite iconografice, 1973), personalitatile istorice nu sint integrale in evocari propriu-zise; Darie Magheru mizeaza mai degTaba pe efectul contrastiv dintre limbajul neologistic si subiectul antic sau medieval. Linia avangardismului romanesc este continuata adeseori prin promovarea ampla a „dicteului suprarealist". Ludica, truculenta, plina de sarcasm, mimind (alteori) naivitatea, cultivind asociatiile bizare, supralicitata insa din punct de vedere formal, poezia lui Darie Magheru nu e lipsita de virtuozitate si (cu toata atitudinea ei de fronda) de orizont tematic.
OPERA:
Cu barda-n porti de veac, versuri, 1941;
Eu, mesterul Manole, poem dramatic, Bucuresti, 1957;
Poeme, Bucuresti, 1968;
Caprichos, versuri. Bucuresti, 1970;
Schite iconografice, versuri. Bucuresti, 1975;
Guernica, versuri, Bucuresti, 1974;
Zeu orb cu flori, poeme, Bucuresti, 1982. |
REFERINTE CRITICE:
V. Bugariu, in Astra, nr. 7, 1968;
A. Popescu, in Steaua, nr. 16, 1973;
M. Stanciu, in Astra, nr. 3, 1975;
C. Regman, Noi explorari critice, 1982;
I. Boldea, in Astra, nr. 12, 1987.
|
