Dan Tarchila biografia
Dan Tarchila opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TARCHILA Dan, se naste la 28 nov. 1923, Bustenari, judetul Prahova.
Dramaturg si prozator.
Liceul „Petru si Pavel" din Ploiesti (1934-l942).
Facultatea de Medicina din Bucuresti (1942-l948). in 1949 devine doctor in medicina si chirurgie. Medic microbiolog la Institutul de cercetari de pediatrie (1949-l960) si la Spitalul de pediatrie „Grigore Alexandrescu" din Bucuresti (1960-l967). Redactor-sef al revista As'tra (1972-l974), director al Teatrului dramatic din Brasov (1974-l976). Secretar al Asoc. scriitorilor din Brasov din . Debut in 1959 cu piesa intr-o gara mica, in cadrul Concursului national de dramaturgie, cu care obtine premiul I. A compus librete de opera. In afara pieselor publicate in volum (Teatru, 1972; Trei piese istorice, 1977; Teatru, 1988), a mai scris si altele jucate, publicate in revista ori difuzate in diverse brosuri si antologii: Unchiul nostru din Jamaica, Porumb crud, Dezlantuirea lui Prometeu etc. Indiferent de subiectul abordat, productia dramaturgica a lui Dan Tarchila dezbate, intr-o maniera cam schematica si lipsita de subtilitati analitice, conflictul dintre individual si colectiv, dintre suflet si constiinta, dintre trairea intima si ratiunea sociala.
Majoritatea avind ca protagonisti intelectuali (chirurgi, geologi, procurori, profesori) sau personalitati istorice (Stefan, Mircea, Vlad Tepes), piesele lui Dan Tarchila exploateaza cu precadere latura psihologic-afectiva a eroilor, surprinsi in momente de criza a optiunii.
Exista in aceste piese o teoretizare ostentativa a vietii, stimulata de cauze structurale ori conjuncturale; rezolvarea e lipsita de substanta si nesustinuta dramaturgie decit printr-un artificiu teoretic. Dezbaterea, problematizarea se opresc la sugerarea unei psihologii a sperantei, cind e vorba de individ, si la configurarea unei fericiri dogmatice, cind e vorba de colectivitate. Primele piese: intr-o gara mica (1959), cu varianta Gara mica (1959), si Marele fluviu isi aduna apele (1961) isi desfasoara actiunea in timpul insurectiei si analizeaza sacrificiul unei ilegaliste, silite sa aleaga intre implicarea afectiva si abandon, intre aventura intima si ratiunea politica. Prima piesa e o melodrama traditionala, cea de-a doua o ingenioasa inscenare brechtiana folosindu-se de confesiune, alternanta planurilor, anecdota, scene revuistice, poem coral. Reconstituirea istorica e completata prin O familie, 1973 (grevele din 1933), Marele soldat, 1977 (razboiul din 1877), Io, Mircea Voievod (1966), Stefan si Sihastrul (1967), Legenda lui Avram lancu (1972), Moartea lui Vlad Tepes (1977). in toate, psihologia personajelor este educata dupa imperativul istoric. Perioada anilor 1944 - va fi preluata in Porumb crud (1971), piesa interesanta prin sugestiile ritualice, dar esuata in cele din urma din cauza filosofarii facile. Acelasi conflict tipic dintre fericirea individuala si etica colectiva este ilustrat si de piesele cu subiecte din viata civila. Corabia cu un singur pasager (1962)' si Alibi pentru eternitate (1971) infatiseaza generozitatea neverosimila a unor medici dispusi sa-si sacrifice fiintele dragi in favoarea altor interventii.
Albastru-deschis (1964), Fani, dragostea mea si Ecto-bar (1969) restring conflictul la nivel individual, explicind intr-un stil abstract si sententios necesitatea iluziei compensatoare.
Cautarea obsesiva a fericirii este ilustrata dramaturgie prin parabola, monolog ori dezbatere. Comedii, reconstituiri, dezbateri, piese politiste, parabole si fantezii mitologice sint: Fratele meu Culai (1963), Drum bun, nene Esopf (1967), Cabanierul (1968), Hotul perfect (1968), Asklepios si Hipolit (1969), Mansarda (1969), Fata din dafin (1970) s. a. O suita de medalioane istorice in volumul de nuvele Mireasa lumii (1973). Desi interesant prin unele subiecte, teatrul lui Dan Tarchila sufera de stereotipia conflictului si a deznodamintului, de rezolvarea unilaterala a tensiunii si de pretiozitatea discursului dramatic, ceea ce confera acestor piese un aer conventional foarte aproape uneori de diletantism.
OPERA:
Io, Mircea Voievod, Bucuresti, 1971;
Teatru, Bucuresti, 1972;
Mireasa lumii, nuvele, Bucuresti, 1973;
Marele fluviu isi aduna apele. Bucuresti, 1975;
O familie. Bucuresti, 1977;
Trei piese istorice, cuvint inainte de N. Carandino, R. Vulpescu, E. Manu, Bucuresti, 1977;
Intr-o gara mica, Bucuresti, 1978;
Roua pe trotuare, teatru, Bucuresti, 1980;
Zidarul. Unsprezece variatiuni dramatice pe tema legendei Mesterului Manole, Bucuresti, 1981 (altaed., 1985);
Lucaciu, piesa in trei tablouri. Cetatea de piatra, piesa intr-un act, Bucuresti, 1983;
Albastru deschis, teatru scurt, Bucuresti, 1986;
Teatru, Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
C. Isac, Teatrul si viata, 1978;
M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 12, 1981;
FI. Faifer, Dramaturgia intre clipa si durata, 1983;
M. Ghitulescu, O panorama;
C. Maciuca, Motive si structuri dramatice, 1986;
Mikd Ervin, i'ntilnire cu anul 2000, 1989.
|
