Dan Ion Nasta biografia
Dan Ion Nasta opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NASTA Dan Ion, se naste la 7 iul. 1951, Bucuresti.
Poet, eseist si traducator.
Fiul lui Atanasie Nasta, jurist, si al Paulei Gabriela (n. Popescu), cineast.
Absolvent al Liceului „Nicolae Balcescu" din Bucuresti (1970); licentiat al Univ. Paris IV - Sorbona (1974).
Doctor al aceleiasi Univ. Profesor in invatamintul liceal din capitala (1976-l989).
Colaboreaza la Romania literara. Ramuri, Revue Roumaine, Jalons, Caiete critice, Revista de istorie si teorie literara, Cahiers roumains d'etudes litteraire etc.
Debuteaza cu poezii in revista Amfiteatru (1967). Debut in volum cu eseul Saint-John Perse et la d&couverte de l'etre (1980). Autor al volum de versuri Caderea zilei (1985) si Aici, nicaieri (1987).
A tradus in franceza din poezia lui I. Vinea si E. Botta. A publicat antologia in limba franceza Jeunes poktes roumains (1985).
Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor pe 1982; Premiul „Mihai Eminescu" al Acad. pe 1985, pentru volum de poezii Caderea zilei.
Foarte elaborata, subtila, savirsind parca un ritual in gesticulatia ei transfiguratoare, poezia lui N, evita, mai cu seama in volumul de debut (Caderea zilei, 1985), iruperea directa a sentimentului in cuvint si inclina, in mod evident, spre o rostire eufemistica, in care jocul dintre spus si nespus duce uneori ambiguitatea pina la pragul de unde orice efort de decriptare poate deveni zadarnic.
Cind acest prag nu este trecut si cind stilul invaluitor al poetului nu se pierde in propriile-i meandre expresive, lirismul capata pregnanta si lasa sa razbata la lumina sursele lui mai profunde, care la Dan Ion Nasta nu lipsesc deloc. Cea mai importanta este trairea orfica a realului, dar nu atit sub semnul plenitudinii, cit al lipsei, al degradarii metafizice, al pierderii de fiinta. Buna parte dintre poemele primei carti nu sint de fapt altceva decit fragmente dintr-o „teogonie profana", incercari de a mai da de urma sacrului intr-o lume ce pare a-l uita sau a-l camufla tot mai mult.
Aceasta cautare, impreuna cu constiinta precaritatii ei, este sugestiv exprimata, de pilda, in poemul intitulat Zeu tras la mai.
„Zeu tras la mal, despletit in apa verzuie.
Barcile misca asemenea fatului. Gemene
ele se ating pe scripetii singelui tau.
Din zeu a ramas doar incheietura de aer.
Ti-e dat sa o zaresti
cum din inotator subtioara.
Cu harnice brate
lumina iti desnoada faptura
si te scoate la mal - cuvint intr-un grai pieritor. II Departe de apa
pe glezne se usuca idoli de sare.
Destinul se zvinta pe buze
usor". |
Sentimentul fiintei si al sacralitatii pierdute ramine central si in al doilea volum al lui Dan Ion Nasta (Aici, nicaieri. 1987), devenind chiar mai acut si rabufnind mai dramatic, intr-o retorica mai transanta, mai putin ceremonioasa, si intr-o imagistica mai simpla decit inainte. Acum, poetul deplinge, fara prea multe ocolisuri metaforice, faptul ca „parodiem istoria sacra", ca nu mai e „nimeni care sa isi descopere fruntea cind valul se-ngroapa in val", ca „divinii" ne-au retras „darul invocatiei" si exclama, ca un Orfeu dezamagit de criza poeticului insusi:
„Vorbe fara sir.
Doamne, ce a ajuns poezia!"
Totusi, dincolo de acest lirism al decaderii ontologice, exista la Dan Ion Nasta si dense momente de frenezie existentiala, cind spiritul reuseste sa refaca legaturile sale cu izvoarele prime, dezlantuindu-se aproape dionisiac (ca in poemul Cum sa refuzi un adagiu), lasindu-se purtat, intr-un elan mistic, spre o puritate ce asteapta sa fie regasita (Despre artificiile lor. Nasterea pinzei perfecte. Intrarea in oras) sau cufundindu-se cu voluptate in inefabilul fiintei, cum o arata urmatoarele versuri din Tot astfel prezenta:
„O senzatie de miez din care nu te poli infrupta,
de aer care te respira, de apa in care te scalzi
fara sa o atingi, de strugure in care dospesc celulele tale.
Tot astfel prezenta unei fiinte care te iubeste si pe care
nu o cunosti". |
In asemenea versuri, de o mare transparenta, poate fi sesizat nucleul intregii poetici a autorului, o poetica ce nu-si ascunde afinitatile cu aceea a lui Saint-John Perse, caruia, de altfel, Dan Ion Nasta i-a consacrat un apreciat eseu. in acesta, asa cum spune Eugen Simion, interpretul „pleaca de la principiul (intarit de o propozitie a lui Saint-John Perse din Discursul de la Florenta) ca poezia este o stiinta a fiintei si orice poezie este o ontologie", izbutind sa ofere o lectura „coerenta si verosimila", intr-un discurs critic „dens, ceremonios ca si poezia pe care o comenteaza".
OPERA:
Caderea zilei, versuri. Bucuresti, 1985;
Aici, nicaieri, versuri. Bucuresti, 1987;
Saint-John Perse et la dacouverte de Vetre, Paris, . Traduceri: I. Vinea, Ora fintinilor I L'heure des fontaines, Bucuresri. 1982;
Emil Botta, Cavalerul cu melc de aur I Le chevalier a l'escargot d'or. Bucuresti, 1985;
Jeunes poites roumains, Bucuresti, 1985. |
REFERINTE CRITICE:
E. Simion, in Romania literara, nr! 7, 1983;
idem, ibidem, nr. 44, 1985;
Dana Dumitriu, ibidem, nr. 31, 1985;
D. C. Mihailescu, in Amfiteatru, nr. 12, 1985;
C. Barbu, in Ramuri, nr. 2, 1986;
Al. Calinescu, in Cronica, nr. 18, 1986;
St. Borbely, in Vatra, nr. 8, 1986;
I. Holban, in Convorbiri literare, nr. 4, 1987.
|
