Dan Horia Mazilu biografia
Dan Horia Mazilu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MAZILU Dan Horia, se naste la 20 apr. 1943, Pitesti.
Istoric literar.
Fiul lui Constantin Mazilu si al Ioanei (n. Niculescu), functionari.
Liceul „Nicolae Balcescu" din Pitesti (1957-l961); Facultatea de Lb. slave a Univ. din Bucuresti (196l-l966). Cadru didactic la Catedra de Filologie slava a Facultatii de Lb. straine: asistent (1967-l975), lector (1975-l982), conf. univ. (din 1982). Doctor in filologie cu Opera umanistului Udriste Nasturel in contextul relatiilor culturale romano-slave (1972).
Debut in revista Arges (1969), iar in volum cu monografia Udriste Nasturel (1974).
Colaboreaza la Revista de istorie si teorie literara, Limba romana, Studii si cercetari lingvistice, Romanoslavica, Fonetica si dialectologie, Limba si literatura, Analele Universitatii din Bucuresti, Romanit, literara. Luceafarul, Arges. A mai publicat: Barocul in literatura romana din secolul al XVlI-lea (1976), Cronicari munteni (1978), Varlaam si Ioasaf. Istoria unei carti (1981), Literatura romana in epoca Renasterii (1984), Proza oratorica in literatura romana veche, I-II (1986-l987).
A editat: Cronicari munteni, I-III (1984), Cronicari moldoveni (1987), Cronici brancovenesti (1988), Despre vechimea si continuitatea romanilor: S. Micu, Gh. Sincai, P. Maior (1989), St. Ciobanu, Istoria literaturii romane vechi (1989). Traduce: Ivan Hrihurko, Canalul (1979) si Vasil Zemljak, Stolul de lebede (1985). Premiul special al revista Arges (1982). Slavist remarcabil, continuator al directiei ilustrate de St. Ciobanu la Univ. din Bucuresti, aduce in analiza erudita a textelor vechi sensibilitatea si gustul unui modem trecut printr-o intinsa cultura.
Adept al investigarii literaturii medievale dintr-o perspectiva concordanta cu mentalitatea timpului, Dan Horia Mazilu propune, in opozitie cu monomania istorista ori filologica a cercetarilor traditionale, o lectura innoitoare a textului privit ca opera, „produs al unui efort creator si al unui cod artistic si cultural istoriceste existent". Detinator al unei tehnici analitice impecabile, practica o valorificare din interior, prin solicitarea structurilor intime, a organizarilor de profunzime, in scopul distingerii specificitatilor si degajarii unor modele retorice. Din frecventarea atenta si indelungata a scrierilor ramase de la Udriste Nasturel rezulta monografia de tio exhaustiv ce-l impune inca de la debut atentiei specialistilor, arit prin amplitudinea informatiei, cit si prin prestanta interpretarii.
Cercetare de tip „epoca-omul-opera", lucrarea resuscita meritele de promotor cultural ale eruditului umanist, veritabil precursor al perioadei moderne, pe fundalul amplei miscari de renastere spirituala din timpul lui Matei Basarab. Studiul operei, inlreprins sub raport istorico-literar, filologic si lingvistic, divizat potrivit limbii de redactare a textelor in Slavica si Romanica, urmareste, pe linga scrierile originale (versurile de edificare a „mitului dinastic al Basarabilor", prefetele, inscriptiile votive), si traducerile (in slavona - De imitatione Christi, si in romana - Viata Sfintilor Varlaam si Ioasaf, invataturile lui Neagoe Basarab, Viata Patriarhului Nifon). Optiunea pentru considerarea sub raport istoric a unor fapte literare din secolul al XVU-lea permite inchegarea incitantei introduceri la studiul barocului in literatura romana veche, unde sint numite, alaturi de conditiile ce-au favorizat manifestarea starii de spirit baroce, modalitatile selectiei si asimilarii motivelor si temelor reprezentative.
Analiza punctuala a unui „gen" literar baroc - versurile la stema (Emblemata si Stemmata, urmarite pe fluxul traditiei renascentiste agreate de scriitorii barocului si in cadrul poeziei emblematice) e intregita cu investigarea motivului literar „soarta alunecatoare" in ipostazele „vanitas vanitatum", prioritatea cronologica, „fortuna labilis" si „ubi sunt". Interlocutor avizat al filologilor, slavistilor, bizantinologilor, antrenati in dezbaterea destinului celebrei carti Varlaam si loasaf (1981), Dan Horia Mazilu alcatuieste istoria acestei carti (geneza, versiuni, filiatii), interesindu-se de chestiunea optiunii pentru un anume tip de lectura, difuziunea impresionanta si longevitatea acestui „roman" popular in preferinta generatiilor.
Lectura atenta a textului si a succesivelor traduceri romanesti cu instrumentele cercetarii comparatiste (subiect, clisee, scheme) demonteaza opera la nivelul naratiunii, pentru a o recompune in desenul semnificatiilor filosofice - desertaciunea lucrurilor, inselatorul chip al gloriei pa-mintesti, vesnicia vietii de dincolo. Interpret comprehensiv al Cronicarilor munteni (1978), Dan Horia Mazilu cerceteaza „lucrarea istoriografica" in lumina „implinirii constiintei nationale" si a devenirii istorice, preocupat de „mobilul demersului scriitoricesc". Antologia de Cronici brancovenesti (1988) profileaza destinul literar al lui Voda Brancoveanu, una dintre „primele figuri de un tragism autentic" din spatiul spiritual romanesc.
Literatura romana in epoca Renasterii (1984) isi propune sa raspunda in principal la doua chestiuni: cum incepe si cind incepe literatura romana. Noutatea cartii e perspectiva integranta a analizei fenomenului romanesc in relatie cu „spatiile de omologare" adecvate din aria culturala bizantino-slava. Parte componenta a Renasterii europene orientale, Renasterea romaneasca e o miscare de idei si artistica infatisata „in timpul", „cu telurile specifice" si „functiile exercitate". Ea debuteaza prin invataturile lui Neagoe Basarab si se incheie cu tratatul Despre generozitate, scris de Udriste Nasturel (1649). in acest interval sint analizate reperele nivelului cultural, componentele filosofice, lingvistice, importante in configuratia orizontului intelectual umanist.
Pentru Dan Horia Mazilu , „descoperirea antichitatii", printr-un efort in care cultura laica detine prioritatea evidenta, semnifica „reintoarcerea culturii romane la Europa latina, spatiul unde ea s-a nascut si caruia i-a apartinut din totdeauna". Proza oratorica in literatura romana veche, I-lI (1986-l987) ordoneaza intr-un sistem ferm articulat productiile apartinind vechii oratorii romanesti (de la inceputuri pina in secolul al XVIU-lea), stabilind valoarea lor literara si culturala. Studiul lamureste aspectele teoretice, originea bizantina, structura/speciile si evolutia genului oratoric in literatura romana, conturind profilurile unor mari oratori, de la Gr. Tamblac si Varlaam la Petru Movila si Antim Ivireanul.
Totdeauna persuasiv, nu numai fiindca atit entuziasmul, cit si rezervele ii sint dictate de proportiile fenomenului discutat si de dimensiunea spatiului literar unde s-a conturat, dar si pentru ca in dialogul cu cititorul, de-a lungul unor tipice „momente de insistenta", criticul nu urmareste epatarea acestuia, ci argumentarea „impresiilor de lectura" si, deopotriva, ilustrarea lor.
Strategia polemica a demersului interpretativ, presarat, in parantezele ample, cu numeroase capcane de neutralizare a inertiei si prejudecatilor, e pe cit de subtila pe atit de eficienta. Specialist reputat, Dan Horia Mazilu e unul dintre tilcuitorii cei mai profunzi ai formelor si dinamicii vechii literaturi romane.
OPERA:
Udriste Nasturel, Bucuresti, 1974;
Barocul in literatura romana din secolul al XVII-lea, Bucuresti, 1976;
Cronicari munteni. Bucuresti, 1978;
Varlaam si loasaf. Istoria unei carti. Bucuresti, 1981;
Literatura romana in epoca Renasterii, Bucuresti, 1984;
Proza oratorica in literatura romana veche, I-lI, Bucuresti, 1986-. Traduceri: Ivan Hrihurko, Canalul, roman. Bucuresti. 1979;
Vasil Zemljak, Stolul de lebede, roman, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1985. |
REFERINTE CRITICE:
M. 'lorgulescu, in Romania literara, nr. 46, 1974;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 30, 1976;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 40, 1976;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 27, 1976;
M. Zamfir, in Luceafarul, nr. 41, 1977;
V. Dragan, in Cronica, nr. 23, 1977;
M. Zamfir, in Viata Romaneasca, nr. 6.1977;
Al. Dutu, in Luceafarul, nr. 12, 1978;
D.C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 16, 1978;
P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 35, 1978;
E. Papu, in Luceafarul, nr. 37, 1978;
M. lorgulescu. Scriitori..,;
S. Mataoanu, in Arges, nr. 1, 1982;
I. Poiana, in Luceafarul, nr. 40, 1982;
Ai. Pini, in Flacara, nr. 28, 1984;
VI. Udrescu, in Rumanien heute, nr. II, 1984;
M. Ungheanu. in Luceafarul, nr. 29, 1984;
S. Mataoanu, in Arges, nr. 2, 1985;
M. Ungheanu, Exactitatea admiratiei, 1985.
|
