Dan Haulica biografia
Dan Haulica opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
HAULICA Dan, se naste la 7 febr. 1932, Iasi.
Eseist.
Fiul lui Nicolae Haulica, functionar, si al Lucretiei (n. Pascalide).
Studii liceale si universitare la Iasi, continuate cu studii de istoria artei la Bucuresti. Asistent si lector univ.; redactor-sef al revista Secolul 20 (din 1971).
Presedinte al Asoc. Internationale a Criticilor de Arta (din 1981), Dan Haulica este unul dintre cei mai activi mesageri ai culturii romanesti peste hotare. Critica si cultura (1967) si Geografii spirituale (1973) sint volum eclectice, ale unui critic impresionist. Calder. Variatiuni pe tema „homo faber" (1971, in colab.) contine reflectii si amintiri despre personalitatea si opera unuia dintre innoitorii limbajului plastic contemporan, in vreme ce Nostalgia sintezei (1984) drapeaza in falduri elegante, somptuoase caligrafia de senzatii livresti a unui impatimit peregrin cultural, capabil sa construiasca la nesfirsit, in tonurile unui sacerdotiu laic, mai multinginduratdecit melancolic, poduri de analogii peste forme si civilizatii. Cea mai importanta opera a lui Dan Haulica ramine, in ciuda miilor de pagini febril asternute pe hirtie, revista Secolul 20.
Dan Haulica face parte din categoria destul de paradoxala a acelor oameni de cultura romani a caror opera scrisa nu sustine, prin amplitudine si valoare, importanta reala pe care ei au avut-o si continua sa o aiba in afirmarea vointei de universalitate a spiritualitatii nationale. Incepand cu 1966, Dan Haulica s-a aflat in centrul tuturor incercarilor pe care cultura noastra le-a intreprins, in tara si peste hotare, pentru a se impune in constiinta contemporaneitatii. Astfel, Dan Haulica a fost unul dintre promotorii emanciparii limbajului critic romanesc, prin organizarea, in 1967, a unei Consfatuiri cu problemele criticii, prilejuita de plenara din acel an a Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor. Dupa 1971, in calitatea sa de redactor-sef al revistei Secolul 20, Dan Haulica s-a impus ca un om de cultura de reputatie internationala, ridicind revista la nivelul celor mai bune publicatii cu profil similar din Europa. Critica pe care aspira sa o scrie Dan Haulica in Critica si cultura (1967) debuteaza sub imperativul sintezei: „Critica [] se cere inteleasa ca un amplu instrument de integrare sintetica.
Ne trebuie puterea coagulanta a marilor sinteze, aceea care a creat marile stiluri de ireductibila organicitate". Premisa acestui efort este de sorginte lovinesciana, intregita cu fertile perspective de lucru extrase din filosofia blagiana a culturii. Continuind, pe un a1' plan, apropiat filosofici culturii, spiritul de profunzime al criticii lui E. Lovinescu", Dan Haulica se arata preocupat de identificarea unui spirit al veacului (saeculum) in interiorul unor epoci de cultura de o deosebita vitalitate creatoare. Un asemenea demers sintetic nu poate avea decit o finalitate reductiva, teoretica: aceea de a stabili modele generative si tipare stilistice supra-personale. Deosebit de favorabila, aceasta perspectiva de interpretare nu se continua insa in carte prin demonstratii si analize la fel de elocvente, majoritatea paginilor cuprinzind articole in mare parte ocazionale, condimentate cu tonul festiv de rigoare. Mult mai atent realizat. Geografii spirituale (1973) este, in ciuda eclectismului sau. un volum de mare rafinament intelectual, stind sub semnul spiritual al acelui mare sacerdot al artei care a fost Andre Malraux.
Intentia lui Dan Haulica de a crea un „muzeu imaginar" este evidenta din ceea ce cumuleaza intre copertele aceleiasi carti: impresii, articole, interviuri,evocari, dialoguri cu personalitati din lumea literaturii, a artei, a cinematografului, baletului, muzicii, toate sub auspiciile generoase ale unui pelerin al artelor, dotat cu o neistovita vocatie a metamorfozei. Calitatea poetica a textelor creste invers proportional cu valoarea teoretica a discursului, cartea repre-zentind, mai presus de toate, o foarte personala incercare de comuniune launtrica.
Nostalgia sintezei (1984) e, pina acum, cel mai articulat volum al sau, dar si locul in care ceremonialul laic al degustarii artei e impins spre imensitatile sale extreme. Avind ca punct de coagulare o mereu extrapolata fascinatie pentru Elada, culegerea de eseuri, in care „vioiciunea se asociaza cu gracilitatea, excesul cu suavitatea, bombasticul cu o nobila colocvialitate" (Andrei Plesu), abunda de fraze somptuoase, aromitoare, citindu-se cu o placere - sau cu o dificultate - aproape narcotica, mesaj transmis - a constatat critica - din sipete decadente, deschise cu fast si infiorare de un impatimit al muzeelor, al formelor ruinate si al unor vestigii sau sensuri corodate de vreme.
Puterea volumului - si a intregului scris al lui Dan Haulica de altfel, pus, abuziv, sub semnul manierismului -sta in aceasta melancolica invocare a relativului in care autorul isi poarta pasii („in sensul unei descoperiri de analogii, care sa poata lumina mai strins, mai viu, tocmai originalitatea relativa a fiecarei civilizatii"), motiv pentru care narcoza frazei se interpune adesea intre cuvint si idee. dinamizindu-l pe cel dintii si voalind-o in schimb pe cea de-a doua.
OPERA:
Michelangelo Buonarroti, album, in colab. cu G. Oprescu si Al. Balaci, Bucuresti, 1964;
Peintres roumains, l-II. Paris, 1965;
Criticii si cultura, Bucuresti, 1967;
Brancusi ou Vanonimat du genie. Bucuresti, 1967;
Paris, album, in colab., Bucuresti, 1971;
Caleler. Variatiuni pe tema „homa faber", album, in colab., Bucuresti, 1971;
Geografii spirituale. Bucuresti, 1973;
Nostalgia sintezei. Bucuresti, 1984.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Rapeanu, Interpretari si intelesuri, 1975;
VI. Streinu, Pagini, IV;
FI. Mihailescti, Conceptul de critica literara in Romania, II, 1979;
M. Sorescu, in Ramuri, nr. 1, 1980;
Th. Manescu, in Arta, nr. 9, 1981;
G. Chifti, in Ramuri, nr. 12, 1982;
Al. Paleologu, in Romania literara, nr. 6, 1982;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 8, 1982;
M. Dinescu, in Ramuri, nr. 2, 1982;
M. Ghica, ibidem, nr. 5, 1985;
A. Plesu, in Romania literara, nr. 8, 1985;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1985;
N. Steinhardt, in Familia, nr. 5,1985.
|
