Dan Desliu biografia
Dan Desliu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DESLIU Dan, se naste la 31 aug. 1927, Bucuresti - moare in 4 sept. .
Poet.
Fiul lui Stefan Desliu, contabil la Compania Bulandra, apoi administrator al Teatrului Muncitoresc, si al Elenei (n. Sandulescu). Studii medii incepute in Bucuresti, la Liceul „Matei Basarab"; Scoala de Aeronautica din Medias si Liceul Industrial si de Constructii din Bucuresti; Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti (clasa Maria Fi-lotti).
Actor la Petrosani si Bucuresti (1946-l948); face parte din redactia revista Flacara; redactor la Scinteia; redactor-sef adjunct la Luceafarul (1961 -l962).
Debuteaza in Lumea lui G. Calinescu, cu sonetul Paseri (1945), iar editorial, cu volum Goarnele inimii (1949). Dupa ce in anii '50-'60 se afirma rapid si spectaculos ca poet reprezentativ al epocii, mult pretuit pentru poezia sa militanta, de cronica entuziasta a evenimentelor zilei (Goarnele inimii; Lazarde la Rusca. 1949; Minerii din Maramures, 1951; Cintec de ruina, 1957; Ceva mai greu, I958etc), Dan Desliu incearca o schimbare de formula prin orientarea catre o lirica sceptic elegiaca, obsesiva, a regretului si neimplinitii (Cercuri de copac, 1962; Drumul spre Dikson, 1969; Cetatea de pe aer, 1974). A publicat si citevatrad., sporadic teatru si reportaj sportiv. Premiul de Stat (1949; 1950; 1951); Premiul Uniunii Scriitorilor (1974; 1978).
Suspectat de unii de mimetism - data fiind marea distanta dintre tematica si stilul care l-au facut cunoscut si cele cu care a incercat mai tirziu sa-si compuna un chip nou -..felicitat de altii pentru disponibilitate si pentru descoperirea, chiar daca tirzie, a caii proprii, a timbrului autentic, Dan Desliu reuseste sa se mentina in atentia istoriei literare dincolo de izbutitele estetice, prin chiar valoarea documentara, istorica si psihologica a operei si a biografiei sale spirituale. Exista de fapt, in pofida aparentelor, o continuitate reala in metamorfozele poetului: tensiunea ritmica cedeaza locul exuberantei metaforice, dar ramin in esenta aceleasi oralitatea, discursul ostentativ familiar sau declamator, vizibila inscenare a poemului.
Forma preferata de Dan Desliu in prima faza a creatiei sale a fost balada, care ii punea in valoare calitatile de versificator: in metrica populara si ritm alert, cu dialoguri glumete si replici rapide, in maniera lui G. Cosbuc, cu efecte de umor popular vizind captarea cititorului in scopuri edifiante. Ilustrind un stil al epocii, versificatiile lui Dan Desliu - poeme narative sau imnuri conventionale - reprezinta o faza destul de lunga a creatiei sale (Goarnele inimii, 1949; Cintet pentru Legea cea Mare, 1949; Lazar de la Rusca, 1949; Poezii. Cintec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949; In numele vietii, 1950; Minerii din Maramures, 1951; Cuvint despre sergentul Belate Alexandru, 1956; Cintec de ruina, 1957; Ceva mai greu, 1958 etc). Valoarea artistica a acestor productii - excep-tind citeva momente de euforie ritmica si unele versuri ample, retorice, cadentate - este greu de sustinut: imaginile banale, cliseele, accesibilitatea maxima, tusele groase, manierismul, sublinierile si didacticismele fac imposibila chiar o selectie antologica (incercata totusi in volumul in batalia pierduta, 1971).
Poemele nu urmaresc a fi altceva decit mijloace de vehiculare a unor idei si lozinci, de ilustrare a temelor date prin relatarea de fapte reale exemplare, in tehnica simpla a reportajului. O schimbare tematica si de ton, presimtita in Cercuri de copac (1962
), devine vizibila in Drumul spre Dikson (1969) si se accentueaza in volumele urmatoare (Luminilearenei, 1969; RegeleX, 1969; Cetatea de pe aer, 1974; Un haiduc pe bicicleta, 1978; Visul si veghea, 1980; Pavaza putreda, 1981). Critica saluta si evidentiaza poezia erotica, destul de comuna in sine, dar pe care o simte ca pe o eliberare de constringerile sablonului, ca o intoarcere spre sursele lirismului autentic. Poeziile capata o nota de gravitate prin sumbrul si monotonia peisajelor, prin sentimentul zadarniciei si al golului sau chiar prin sarcasm si autoironie. Apar multe versuri frumoase, poemele sint insa dezavantajate de mecanica destul de previzibila a constructiei metaforice. Autorul pare a urmari deliberat constituirea unui univers prin excelenta poetic, ale carui coordonate sa fie vagul si contradictoriul. Oximoronul devine figura predilecta („vecie efemera", „flacara oarba", „inger cu pacate grele", „violenta inactivitate", „utilitati futile" etc), poate tocmai pentru presupusa lui capacitate de a investi poemul cu necesara complexitate. Lirica meditativa a lui Dan Desliu are drept ax de sustinere gestul mereu repetat al negatiei, al anularii - in imagistica („vintul, uriasa corabie / cu ancora frinta"; „un cintec uitat in pian, / o-mbratisare ireparabila") sau in formele reticentei si ale ironiei. Mai interesantedecit elegiile nostalgiei si indefinitului - cu ceturi, miraje, umbre, naluci si albastre vedenii, alaturi de elemente de recuzita romantica (Steaua Polara, Nordul, luna, marea, „paloarea mortala", „ochii de aloiuri albastre") - sint poemele in care nelinistea deriva din grotesc sau din adoptarea mastii tragice si a grimasei, din constituirea unui autoportret tenebros.
OPERA:
Goarnele inimii. Bucuresti, 1949;
Cintec pentru Legea cea Mare, Bucuresti, 1949;
Lazar de la Rusca, Bucuresti, 1949 (ed. IV, 1959);
Poezii. Cintec pentru slava lui Gheorglii Dimitrov, Bucuresti, 1949;
In numele vietii. Bucuresti, 1950;
Minerii din Maramures. Poem, Bucuresti, 1951;
Versuri alese. Bucuresti, 1953;
Cuvint despre sergentul Be-late Alexandru, Bucuresti, 1956;
Cintec de ruina. Poem, Bucuresti, 1957;
Ceva mai greu. Bucuresti, 1958;
Lazar de la Rusca. Minerii din Maramures, Bucuresti, 959;
Poeme. Lazarde la Rusca. Minerii din Maramures. Pe viata si pe moarte. Despre otel. Bucuresti, 1961;
Cercuri de copac. Bucuresti, 1962;
Poezii, Bucuresti, 1962;
Minunile de fiecare zi. Bucuresti, 1964;
In poarta, Voinescul, Bucuresti, 1968;
Drumul spre Dikson, Bucuresti, 1969;
Luminile arenei. Bucuresti, 1969;
Regele X, Bucuresti, 1969;
Din [ara lui Nu-ma-uita, Bucuresti, 1970;
in batalia pierduta. Versuri (1942-l969), Bucuresti. 1971;
Visul si veghea. Bucuresti, 1972;
Singele -voinicului. Bucuresti, 1973;
Cetatea de pe aer. Bucuresti, 1974;
Premiera se amina. Bucuresti, 1977;
Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp si spatiu cu Marin Niculescu, Iasi, 1978 (ed. II, 1979);
Visul si veghea, pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1980;
Pavaza putreda. Bucuresti, . Traduceri: L. Kvistko, Calutul, in colab. cu Irina Desliu, Bucuresti, 1949;
S. Marsak, Teatru vesel. Casa pisicii. Casuta din cimpie, in colab. cu Irina Desliu, Bucuresti, 1949;
N. Kuceak, Poezii, in colab. cu V. Tulbure, Bucuresti, 1963.
|
REFERINTE CRITICE:
P. Georgescu, Pareri literare, 1964;
I. Oarcasu, Opinii despre poezie, 1965;
Al. Piru, Panorama;
P. Poanta, Modalitati;
Gh. Grigurcu, Poeti;
Literatura romana contemporana. I Poezia, 1980;
Al. Dobrescu, Foiletoane, II, 1981;
G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983;
C. Mora-ru. Textul si realitatea, 1984.
|
