Cristian Moraru biografia
Cristian Moraru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MORARU Cristian, se naste la 12 sept. 1960, Bucuresti.
Critic literar si eseist.
Fiul lui Spini Moraru, inginer, si al Silviei (n. Motatu), educatoare. Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1984).
Colaboreaza la Caiete critice, Dialog, Revista de istorie si teorie literara, Cahiers roumains d'etudes littiraires etc.
Debuteaza in Amfiteatru (1983). Debut editorial cu volum Ceremonia textului. Poeti romani din secolul XX (1985), urmat de un eseu despre Proza lui Al. lvasiuc (1988). A publicat ed. din poeziile lui L. Blaga si N. Stanescu. Pref. la volum Fratele meu, omul de Henriette Yvonne Stahl (1989).
Interesat de fenomenul reinnoirii artei romanului romanesc, Cristian Moraru a demarat, in 1988, o intreprindere monografica asupra prozei lui Al. lvasiuc, pe care o defineste drept o „scriitura reflexiva" si in care considera ca nu numai „continutul" epic, ci intreaga structura formala este, in esenta, politica. Cristian Moraru cere, astfel, o delimitare fata de unele confuzii intretinute, uneori, si de declaratiile prozatorului care dorea sa impuna imaginea unei proze profund si inevitabil sociale.
Pentru a-i distinge specificul, Cristian Moraru apeleaza la redefiniri terminologice, surprinzind metamorfozele prozei, explorind critic confesiunile scriitorului, evidentiind raportul dintre eseu si roman, dintre tipologia narativa si intelectualitatea scriiturii. Cristian Moraru ajunge la concluzia ca lvasiuc, desi parea sa fi gasit o formula originala inca de la primele sale romane, ulterior a facut incercari sustinute sa se dezbare de orice canon. Cheia acestei proze ar consta „in echilibrul de la nivelul epicului interior intre un mediu opac, dens, metalic, si unul luminos, eterat, ambele aflate intr-o interactiune indispensabila".
Metoda exploratorie a criticului este mai evidenta cind reda caracterul de roman politic „necanonic" al Pasarilor. Textul acestui roman „se infatiseaza ca o succesiune de defulari prin intermediul imaginarului". Astfel, este initiat un demers convingator pentru a releva, in lumea romanelor lui Ivasiuc, acel „domeniu al competitiei dintre imaginar si real", care are ca dominanta tematica „mitologia puterii". Evolutia acestei scriituri se continua pina la Cunoastere de noapte, pentru a dezvolta o adevarata terapeutica a imaginarului oferita personajelor aflate in impas existential. Cristian Moraru sesizeaza prin lectura romanelor o adevarata aventura a simbolului, ridicat deasupra spatiului psihologic care tinde sa se obiectiveze in cel profesional.
Tehnica preferata de Cristian Moraru este aceea a anatomiei discursului narativ, a decelarii nucleelor metaforice obsedante, definitorii pentru proza reinnoitoare a momentului literar. Prin Ceremonia textului (1985), Cristian Moraru se dovedeste si un bun analist al poeziei romanesti din secolul XX, comentind opera lui G. Bacovia, B. Fundoianu, Emil Botta s.a. Postfata antologiei poetice din N. Stanescu (1988) e o incercare de identificare a sistemului poetic, pornind „de la textualitatea poeziei revelata ca un scenariu ontologic". Cristian Moraru distinge intre o poetica a integrarii, una a dezintegrarii si, in final, cea a reintegrarii, ca etape succesive corespunzind, prima, puritatii, copilariei si adolescentei, care genereaza o tranzitie de la „fenomenologia sentimentului" la cea a spiritului; a doua, in care incepe, o data cu Necuvintele, spatiul crizei si al diferentei; iar a treia, descinzind din Epica magna, ca o etapa a reintegrarii, a reconstructiei prin poziti-vitatea limbajului.
Comentator subtil al poeziei, dar si al prozei, Cristian Moraru se impune in tinara generatie a anilor '80 printr-o convingatoare arta a hermeneuticii.
OPERA:
Ceremonia textului. Poeti romani din secolul XX, Bucuresti, 1985;
Proza lui Alexandru Ivasiuc. Anatonomia imaginii. Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Calinescu, in Cronica, ta. 36, 1985;
. Pop, in Steaua, nr. 11, 1985;
E. Simion, in Romania literara, nr. 40, 1985;
R. C. Cristea, in Familia, nr. 9, 1985.
|
