Costache Negri biografia
Costache Negri opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NEGRI Costache (prenumele la nastere Constantin), se naste la mart. 1812, Iasi - moare in 28 sept. 1876, Tirgu Ocna.
Poet si prozator.
Fiul lui Petrache Negre (sau Negrea), vistiernic, apoi aga, si al Smarandei (n. Donici).
Ramasa vaduva, in 1823, mama sa se va recasatori, in 1828, cu poetul Costache Conachi. Costache Negri si-a inceput studiile in casa, cu dascali particulari, si le-a continuat la pensioanele franceze ale lui Mouton din lasi si Repey din Odesa.
In 1832 pleaca in strainatate, calatorind prin Austria, Germania, Franta si mai ales Italia, pentru care avea, in tinerete, o adevarata predilectie. Prieten cu Vasile Alecsandri, Ion Ghica si Nicolae Balcescu, devine un fel de mentor al ceva mai tinerilor pasoptisti, contribuind, cu tactul si frumoasele sale calitati intelectuale si sufletesti, la realizarea solidaritatii acestei generatii.
A luat parte activa la pregatirea miscarii revolutionare de la 1848, a sustinut materialiceste, ipotecindu-si bunurile din tara, eforturile politice si propagandistice ale emigratiei si s-a numarat printre cei mai statornici si eficienti luptatori pentru Unirea Principatelor. Pircalab de Galati si ministru al Lucrarilor Publice in timpul domniei lui Grigore Ghica, e seful delegatiei moldovene de pe linga Conferinta de la Viena (1855), deputat in divanul ad-hoc din 1857 si in Adunarea electiva din 1858, avind foarte multe sanse de a fi ales domnitor, cinste pe care insa o refuza.
Agent al Moldovei, apoi si al Tarii Romanesti la Constantinopol, unde, intre 1859 si 1866, se straduieste pentru recunoasterea dublei alegeri a lui Al. I. Cuza si a Unirii, apoi pentru rezolvarea dificilei chestiuni a secularizarii averilor manastirilor inchinate. Dupa lovitura de stat din 11 febr. 1866, a parasit definitiv viata politica. Autor ocazional, scriind mai mult la indemnul amicilor, a colaborat la Foaia stiintifica si literara (Propasirea), unde debuteaza in 1844 cu un text in proza intitulat Venetia, dar si la Romania literara, Steaua Dunarii s.a.; o serie de poezii i-au aparut postum in Revista noua. Opera literara si social-politica a fost adunata postum in citeva ed. Parta cea mai interesanta a mostenirii sale literare o alcatuiesc scrisorile, adresate fiicei, prietenilor sau avind un caracter oficial, redactate intr-o franceza minuita cu indeminare sau, mai rar, intr-o romaneasca plina de pitoresc arhaic si moldovenesc.
Cea mai reusita „opera" a lui Costache Negri a fost, s-ar putea spune, viata sa, nu neaparat din punctul subiectiv de vedere, caci omul a suferit destule deziluzii si si-a impus renuntari esentiale (nu a intemeiat niciodata o familie si si-a iubit fiica mai mult din departare), ci ca pilda, intr-adevar impresionanta, de abnegatie si dedicare totala unei cauze. Costache Negri a fost, inainte si mai presus de toate, un om de caracter, iar „personajul", pe care nu l-a jucat, ci cu care s-a identificat intreaga viata, se contureaza, in buna masura, din filele corespondentei sale, coroborate cu datele documentare si cu marturiile contemporanilor si ale prietenilor.
Epistolierul nu era, totusi, un expansiv, ci mai ales un om practic, spunind deschis si concis ceea ce avea de spus, laudind cu moderatie, sfatuind cu blindete, plingindu-se de greutati doar cind acestea deveneau, cu adevarat insuportabile si purtind tot timpul un zimbet usor de autoironie, dar si de contemplator de la inaltime, chiar al evenimentelor in care era direct implicat. „Stilul" sau, poate si datorita faptului ca cea mai mare parte a corespondentei e scrisa intr-o limba straina, nu variaza prea mult intre scrisorile familiale sau amicale si cele oficiale; de fapt, cu exceptia epistolelor adresate fiicei sale losefina, nici subiectele acestora nu se deosebesc in mod esential, Costache Negri neputind face abstractie vreodata de problemele tarii si ale poporului, pentru al carui progres a luptat toata viata. Fara a fi propriu-zis confesive (exista, totusi, un laitmotiv, care strabate in multe din ele inca din primii ani, acela al batrinetii si scurgerii inexorabile a vremii), scrisorile ne comunica unele dintre faptele ce tradeaza trasaturile de caracter fundamentale ale lui Costache Negri Reiese din ele, de pilda, absenta oricarui egoism, subordonarea fireasca a persoanei fata de interesele obstei, ciniarirea justa, fara falsa modestie, dar si fara de fanfaronada, a posibilitatilor si meritelor proprii, si o calma, dar neclintita vointa atit in optiuni cit si in refuzuri. Costache Negri a fost un democrat convins, partizan inca de la inceputul deceniului al cincilea al dezrobirii tiganilor, propunind improprietarirea taranilor in 1857 si dispus mai inainte sa-si imparta mosia, a luptat mai bine de un deceniu pentru a obtine restituirea catre tara a paminturilor manastirilor inchinate, a smuls, prin neostenita perseverenta, recunoasterea de catre marile puteri a dublei alegeri a lui Al. I. Cuza si a Unirii Principatelor.
Diplomat de mare talent, in acelasi timp suplu si demn, necedind in chestiunile esentiale si dotat cu o infinita rabdare, el a jucat un rol niciodata indestul pretuit in punerea bazelor Romaniei modeme, dar a refuzat totdeauna cu fermitate functiile care l-ar fi adus in prim-plan: caimacamia Moldovei in 1857, domnia in 1858-59, presedintia Adunarii elective in 1864, ministeriatul in . Miscindu-se cu indeminare si eficacitate in domeniul relatiilor exrerne, el se simte cu totul neputincios in spatiul, mai reslrins, dar misunind de intrigi si interese, al politicianismului romanesc nascind. pe care il dispretuieste din tot sufletul si-l evita cu tenacitate. Generos si intelegator cu oamenii (e caracteristica, de exemplu, larghetea cu care priveste la un moment dat posibilitatea casatoriei fiicei sale cu Bolintineanu), nu tranzactioneaza niciodata cu principiile si nu cedeaza in fata nici unor argumente sau maguliri. in tinerete a cedat, totusi, staruintelor prietenilor sai scriitori, incercindu-si si el pana in citeva bucati in versuri si proza, necesare pentru a umple coloanele unor publicatii pasoptiste sau destinate unei rafinate petreceri a vremii (asa cum sint, dupa toate probabilitatile, fabulele sau poeziile scrise in colaborare cu Alecsandri). Poeziile sale, putine la numar, amintesc de maniera Conachi (Ciuda de amor) sau, mai adesea, de cintecele populare (Cintic haiducesc. Hora haiduceasca. Doina etc.) si dau expresie unor idei familiare intregii generatii. Prozele, cele mai multe ramase neterminate, istorisesc aventuri romantice (Venetia, Manastirea) sau incearca critica moravurilor (Memoriile unii parechi de foarfici).
Si unele si altele se confunda in media productiei pasoptiste, neavind vreo personalitate deosebita, decit, poate, in privinta limbii, care pastreaza un iz arhaic si moldovenesc foarte pronuntat, nu numai in vocabular si fonetisme, ci si in domeniul morfologic si sintactic.
OPERA:
Memoire avec pieces justificatives presenti a la Commission internationale pour les couvents didiis. Constantinopol, 1865;
Versuri, proza, scrisori, cu un studiu asupra vietii si scrierilor sale de E. Girleanu, Bucuresti, 1909;
Scrieri, l-II, text ales, stabilit, note si studiu introductiv de E. Boldan, Bucuresti, 1966;
Scrieri social-politice, studiu introductiv, antologie, note si comentarii de E. Boldan, Bucuresti, 1978;
Al. I. Cuza si C. Negri, Corespondenta, text ales si stabilit, trad., studiu introductiv si note de E. Boldan, Bucuresti, 1980;
A. Baligot de Beyne, Corespondenta cu Alexandru loan Cuza si Costache Negri, studiu introductiv, selectarea si trad. textelor, note, comentarii si indice de E. Boldan, Iasi, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
Gh. Misail, Costache Negri, 1877;
N. Iorga, Istoria, I;
D. Teleor, Oamenii mari ai Romaniei: C. Negri, 1909;
Gh. N. Munteanu-Birlad, Costache Negri. Viata si vrednicia lui, 1911;
G. G. Burghele, Costache Negri, 1927;
M. G. Bogdan, Autrefois et aujourd'hui, 1929;
I. B. Bobescu, in clipe de liniste, 1934;
N. Petrascu, Icoane de lumina, II, 1938;
G. Calinescu, Istoria;
D. Berindei, Din inceputurile diplomatiei romanesti moderne, 1965;
P. Martinescu, Costache Negri, 1966;
P. Paltanea, Viata lui Costache Negri, 1985;
V. Stan, in Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie „A. D. Xenopol", nr. 1, 1989.
|
