Corneliu Stefanache biografia
Corneliu Stefanache opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STEFANACHE Corneliu, se naste la 23 aug. 1934, Panciu, judetul Vrancea.
Prozator.
Fiul lui Ion Stefanache si al Mariei (n. Vilcu), invatatori.
Studii secundare la liceele „Unirea" si „I. Slavici" din Focsani si Panciu (bacalaureatul in 1952); Facultatea de Filologie a Univ. din Iasi (1952-l957). Lector de estetica la Conservatorul din Iasi (1964-l966) si redactor la studioul de radio Iasi (1956-l962).
Debuteaza cu proza in lasul literar (1964). Cursant la Acad. „Stefan Gheorghiu" (1962-l964), activist la Comitetul regional P.C.R. Iasi (1964-l966), apoi redactor-sef adjunct la Cronica (1965-l970), perioada in care debuteaza editorial cu volum de nuvele Cercul de ochi (1968). Zeii obositi (1969) si Paralele (1970) inaugureaza seria romanelor de introspectie, Corneliu Stefanache continuind o directie reprezentata de Anton Holban . intre 1971 si 1975 e redactor-sef la Convorbiri literare.
Romanul Miezul si coaja (1975) declanseaza, in mod surprinzator pentru resursele epice ale scriitorului, un adevarat scandal in viata literara a momentului. Din 1979, este director adjunct la Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu" din Iasi. Impactul cu realitatile contemporane creeaza o psihologie a frustratului (Ziua uitarii, 1972), analizata cu minutie si in autobiografii deghizate, precum Dimineata (1977) sau Dupa echinoctiul de primavara (1981). Traumatismele sociale si sentimentul, hipertrofiat, al culpei il marcheaza pe taran, intelectual sau conducatorul de santier. in romanul-cronica al tirgului moldovenesc postbelic (Speranta care ne ramine, I, 1974; II, 1977) sau in culegerea de nuvele Sarutul pamintului (1980) se inregistreaza efortul spre obiectivarea epica, dincolo de similitudinile tematice si de atitudine inaltata adeseori in tragic. Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi pe 1969 si Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1981.
„Pentru mine - marturisea prozatorul - fiecare carte pe care o semnez este in primul rind un jurnal al vietii mele. Ceea ce vad astazi se scurge mereu in ceea ce a fost ieri si invers, trecutul in prezent. inca nu ma pot desprinde (si poate nu voi reusi niciodata) de cele ce miau insemnat, deopotriva, crud si generos, viata. Prin ceea ce este viata mea incerc sa descopar viata altora. De aici sondajele mele repetate si poate monotone in propria-mi viata care poate fi si a altora." Autobiograficul marcheaza, intr-adevar, un roman centrat, in general, pe evocarea seismelor sociale ale epocii postbelice si, corelativ, pe analiza traumelor psihice declansate de acestea. Corneliu Stefanache isi asuma destinul personajelor, vorbeste in numele lor sub forma de monolog si in stilul indirect liber, insa in detrimentul reliefarii tipologice. Cercul de ochi (1968) aducea deja in prim-plan artistul, intelectualul si conducatorul administrativ - tot atitea ipostaze ale eului creator. Plonjind in trecut, personajele lui Corneliu Stefanache se caracterizeaza printr-un veritabil „tragism al neputintei de re-acomodare" (S. Damian ): Toma, sculptorul din Zeii obositi (1969) cunoaste uzura morala si psihica intr-un proces amplificat de confruntarea dintre generatii, ce face obiectul unui alt roman, Paralele (1970).
Nu mai intereseaza atit reconstituirea exacta a intimplarilor cit aproximarea determinarilor politice, sociale sau genetice care edifica o complicata psihologie a frustratului, precum si o ambiguitate a vinovatiei, tratate uneori cazuistic, pe linia lui Anton Holban , ca in relatarea existentei debusolate a tinarului din Dincolo (1970). Cu adevarat notabil e, in schimb, Ziua uitarii (1972) al carui erou, inginerul-sef de santier Matei Pertina, este surprins intr-un moment-limita, acela al inundatiilor ce vor distruge, in parte din vina lui, santierul pe care-l conduce. Rememorarea, intransigenta si chinuitoare, conduce la fixarea gradului de culpabilitate, traita cu sinceritate si violenta. Utilizarea persoanei intii mentine tensiunea analitica, subsumind in acelasi timp cadrul de un expresionism sui-generis. „M-am ridicat incet, cu privirea tulbure si am deschis fereastra. Zorile erau rosii, undeva departe, si pamintul fumega, salciile si plopii din lunca se desfacusera parca din radacini si urcau odata cu ceata albastrie spre cerul cazut in jos" etc. Romanul acesta consolideaza de fapt o formula epica, structurata pe cautarea cu orice pret a adevarului printre meandrele vietii launtrice. Este ceea ce se intimpla si in Asteptarea aproapelui (1974), unde locul central il ocupa un inginer chimist, deci un alt reprezentant al intelectualitatii tehnice, sau in Cind vine umbra (1979). in acesta din urma tema - devenita clasica la Corneliu Stefanache - anume destituirea unui director de combinat este complicata de o intriga cu iz politist, dar cu aceeasi finalitate: dezvaluirea mobilurilor sociale ce conduc la comportamentul aleatoriu al personajelor care se abandoneaza, cu voluptate aproape, examenului autoscopic. Traiectul sinuos al vietii interioare il absoarbe astfel pe autorul care incearca si o panoramare epica a oraselului din Moldova de la razboi incoace.
Dispersat in mai multe planuri narative, stufos in intregul sau, romanul Speranta care ne ramine (l-l974; H-l977), avanseaza totusi pe linia obiectivarii, mai ferma parca in tripticul nuvelistic Sarutul pamintului (1980). in acelasi timp, romanul-cronica decide intoarcerea lui Corneliu Stefanache spre un spatiu mai familiar, traversat de elementul autobiografic, precum asteptarea zadarnica a tatalui disparut in primul razboi mondial sau amintirea, in chenar de legenda, a stramosilor veniti in localitatea de podgoreni, supusa si ea prefacerilor postbelice. in Dimineata, de pilda, aparut in 1977, un Anton Busuioc, „cioplitor in piatra si in lemn, ba la nevoie si zugrav de biserici" nu e asimilat de catre comunitatea in care descinde; i se spunea Veneticul pentru ca „venise din lumea larga, intr-o caruta cu coviltir si trasa de un cal negru". Luca Busuioc ii mosteneste harul, dar si destinul de paria: portretul sau umple cadrele rememorarii, asternuta pe hirtie de catre nepotul sau Ion Varlam, ce incheie ciclul excluderilor prin parasirea satului si integrarea sa, nu lipsita de dramatism, in viata santierului si in ritmul urban.
„Obsedantul deceniu" desavirseste stingerea unui neam, al carui ultim reprezentant isi face un drastic examen de constiinta. Ion Varlam intelege, la finele rememorarii, ca „adevarata cauza a faptelor ce ma strunjisera ca pe un lemn bagat in strung nu se afla in cei de care ma despartisem pentru totdeauna, ci in mine, in sufletul meu, aidoma incaperii Zugravului, plin de umbrele trecutului". Corelatul mesterului Luca Busuioc este, in Dupa Echinoctiul de primavara (1981), Cristian Omu, remarcabil portretizat si el ifl refuzul sau, desigur simbolic, de a parasi satul stramutat, cu cimitir cu tot, din cauza unor lucrari hidroenergetice. Biografia sa, realizata prin complicate racursiuri, este si cea a unor imprejurari cu destule injustitii la adresa individului ce sfirseste, in singuratate totala, pe tarmul lacului de acumulare. Dincolo de excesul de interiorizare, de linearitatea inventiei narative si, mai ales, de tratarea cazuistica a cazurilor de constiinta proza de observatie sociala a lui Corneliu Stefanache reflecta o parte din problematica „obsedantului deceniu" pe linia unei tratari modernizate, neasimilata pina la capat.
OPERA:
Cercul de ochi, nuvele, Bucuresti, 1968;
Zeii obositi, roman, Bucuresti, 1969 (ed. II, 1972);
Dincolo, Bucuresti, 1970;
Paralele, roman, Iasi, 1970;
Ziua uitarii, Bucuresti, 1972 (ed." II, 1975);
Asteptarea aproapelui. Iasi, 1974;
Speranta care ne ramine, roman, Bucuresti, I-II, 1974-l977;
Miezul si coaja. Iasi, 1975;
Dimineata, Bucuresti, 1977;
Cind vine umbra, Iasi, 1979;
Sarutul pamintului, nuvele, Bucuresti, 1980;
Dupa Echinoctiul de primavara, Iasi, 1981;
Ruptura, Iasi, 1983;
Drumuri de fum. Iasi, 1985;
Si miine, si poimiine. Iasi, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
S. Damian, Intrarea in castel, 1970;
Al. Andriescu, Disocieri, 1973;
N. Ciobanu, Critica in prima instanta, 1974;
M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974;
Romanul romanesc contemporan (1944-l974), 1974;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
V. Ardeleanu, Opinii, 1975;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 27, 1979;
I. Holban, in Cronica, nr. 15, 1980;
Al. Dobrescu, Foiletoane, 2, 1981;
V. Sorianu, in Ateneu, nr. 21, 1984;
V. Cutitaru, in Convorbiri literare, nr. 5, 1985;
S. Barbulescu, in Astra, nr. 21, 1986;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 13, 1986;
A. Cosma, Romanul, I;
L. Leonte, in Contemporanul, nr. 34, 1988;
C. Munteanu, in Tribuna, nr. 33, 1989;
I. Vieru, in Tomis, nr. 24, 1989.
|
