Cornel Nistorescu biografia
Cornel Nistorescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NISTORESCU Cornel, se naste la 15 dec. 1948, satul Turmasi, comuna Martinesti, judetul Hunedoara.
Prozator.
Fiul lui Aurel Nistorescu si al Ilinei (n. Popa), agricultori. Scoala primara la Martinesti; Liceul „Aurel Vlaicu" din Orastie (bacalaureat in 1965); student la Facultatea de Filologie a Univ. „Babes-Bolyai" din Cluj (licenta in 1974).
Redactor la revista Viata studenteasca (1974-l980), la ziarul Scinteia tineretului (1980-l983) si la revista Flacara (din 1983).
Debut cu reportaj in Viata studenteasca (1971); debut editorial cu volum de reportaje intimplari in linistea unei fotografii (1978).
Colaboreaza la Viata studenteasca. Amfiteatru, Echinox, Steaua, Flacara etc. Dupa prima carte a mai publicat volum Paradisul provizoriu (1982) si Proprietarul de iluzii (1988), cuprinzind scrieri ce ezita intre formula reportajului si aceea a prozei scurte.
Redactor, din 1974, al revistei Viata studenteasca, Cornel Nistorescu s-a ocupat, ca student, de folclor. Facea parte din grupul de folcloristi ai Facultatii clujene de Filologie, colindind in fiecare vara satele Transilvaniei in cautare de texte si obiceiuri populare. in aceste „expeditii" a prins, probabil, gustul calatoriilor si a invatat arta discutiilor cu localnicii - doua calitati necesare oricarui reporter. Nina Cassian este aceea care l-a indemnat, citindu-i textele, sa scrie proza. Nu se stie cit de in serios a luat Cornel Nistorescu cuvintele poetei, dar primul sau volum, Intimplari in linistea unei fotografii (1978), daca n-a consacrat un autor de reportaje, a anuntat cu siguranta un prozator.
Ceea ce nu inseamna ca reportajele din aceasta carte intereseaza doar prin fragmentele cu valoare, sa zicem, prozastica. Stingaci la inceput, neintelegind rostul cuvintelor si incercind sa-si construiasca 'eportajele pe sonoritati verbale, Cornel Nistorescu descopera pre sfirsitul volumului, indeosebi in paginile despre Sulina, realitatea in prezenta ei concreta si imediata. in primele reportaje, diligenta stilistica avea ca scop sa compenseze o anumita saracie expresiva a realitatii insesi, lucru la care autorul va renunta mai tirziu, invatind sa se orienteze mai sigur spre intimplari si personaje capabile sa retina prin ele insele atentia cititorului. Mai dificila a fost renuntarea la unele propozitii grandilocvente, reclamate, in parte, de servitutile ideologice ale reportajului din acei ani. Schemele preconcepute stinjenesc de citeva ori contactul cu realitatea, obligindu-l pe autot sa-si scrie textele in absenta unor constatari deosebite la fata locului.
Cind porneste cu adevarat de la datele observatiei, Cornel Nistorescu scrie un reportaj remarcabil, La 10 kilometri de acest punct incepe capatul pamintului, construit dupa modelul prozei de aventuri, cu un personaj fabulos, cu aparitii si disparitii misterioase care marcheaza existenta anevoioasa, descrisa in termeni realisti, a unui muncitor din Sulina. Nu de putine ori, in cuprinsul reportajelor apar fragmente de indiscutabila savoare epica, deconspirind in Cornel Nistorescu un virtual prozator din stirpea creatorilor imaginativi, atrasi de pitoresc si senzational.
El e dintre acei autori de reportaje care nu respecta autonomia genului, privindu-l ca pe o etapa de tranzitie spre literatura propriu-zisa. Oamenii iesiti din comun, cu biografie spectaculoasa, sint cautati cu tot atita zel ca animalele rare de catre vinatori, pentru blanurile lor scumpe. Atractia pentru insolit si nastrusnic il apropie pe Cornel Nistorescu de proza lui D. R. Popescu, dupa cum stiinta descrierilor fastuoase, puternic colorate, il situeaza in linia prozei lui Fanus Neagu. Dincolo de reportaj, autorul dovedeste, asadar, inca de la debut, autentice disponibilitati pentru creatia epica.
Procesul de literaturizare continua in Paradisul provizoriu (1982), care e o carte mai complexa, situata la intretaierea orientarilor literare din acea vreme, izbutind prin calitatile ei de stil si tematice sa atraga atentia cititorilor specializati. Autorul incepe sa se detaseze acum de modelul - atotputernic -al reportajului ideologizat, sa critice pe fata subiectele obligatorii si sa-i recuze pe cei ce continuau sa scrie „despre succese in munca, despre colective model si experiente pozitive, depasiri de plan si devansari de termen si despre eroi ai zilelor noastre pe care-i fotografiam pe banda rulanta" (Pasarea de ceara). Cautind sa se ridice deasupra acestui nivel de platitudine al reportajului, Cornel Nistorescu se va situa, mai ales in textele din prima jumatate a cartii, pe linia unui nou traditionalism aparut in literatura romana inca din anii '60, evocind intimplari miraculoase, locuri blestemate, aducatoare de moarte, practici magice stravechi, lupi albi cu grai omenesc, pasari de ceara, moroi, pricolici si alte asemenea fapturi mitologice.
Autorul e atent insa si la lumea muncitorilor, a fabricilor si uzinelor, la „oamenii saibei", aducind in pagina figuri de strungari, lacatusi, magazioneri si din cind in cind cite un „mahar", adica un personaj din nomenclatura partidului comunist. Reportaje adevarate, asa cum le cere traditia genului, apar de abia in a doua jumatate a cartii, unde Cornel Nistorescu schimba in mare masura natura subiectelor. Ochiul reporterului devine aici mai iscoditor, privirea lui izbuteste sa patrunda in locuri putin accesibile presei si sa fixeze aspecte tinute in afara atentiei publice.
Autorul scrie despre subiecte ce au facut senzatie in epoca, unele aproape tabuizate, cum ar fi prostitutia clandestina din marile hoteluri bucurestene (Printesele de mucava), lumea inchisorilor cu hoti, criminali si spargatori (Singuratate in dungi), salile de disectie ale Facultatii de Medicina din capitala (Lectia de anatomie), etc. Cornel Nistorescu are in comun cu prozatorii anilor '80 interesul pentru omul obisnuit si viata lui cotidiana, dezideologizata. El izbuteste sa „fotografieze" detalii ale existentei zilnice, lasind impresia de autenticitate, de concretete si adevar. Uneori, intoarce spre realitate o privire ascutita, rece si necomplezenta, alteori insa - cu tot umorul sau bonom - intinde prea mult coarda sentimentala si cade in melodramatism. Stilistic, Cornel Nistorescu stapineste arta unitatilor sintactice ample, cu multe propozitii inlantuite, nu atit arborescente, cit liniare, lunecind una in prelungirea celeilalte si impingind tot mai departe sfirsitul frazei.
Pe aceste coordonate vor fi scrise si reportajele din volumul urmator, Proprietarul de iluzii (1988), mai putin stufoase ca stil, nazuind spre o exprimare mai concisa, fara efecte retorice deosebite. O plimbare de citeva ore prin orasul Titu, la sfirsit de saptamina, ii este de ajuns lui Cornel Nistorescu pentru a scrie un reportaj remarcabil, Mica enciclopedie pentru o duminica la Titu, montind imagini hetero-gene, legate totusi in subtext prin puterea de a sugera o atmosfera provinciala, amestecul de banal si grotesc, dar si starea de plictiseala, inconfort si chiar teama, uneori, a strainului privit de localnici cind cu ostilitate, cind cu suspiciune, cind cu o nedisimulata curiozitate. Meritul lui Cornel Nistorescu e acela de a fi regasit in anii '80 specificul reportajului (in spiritul lui Geo Bogza) si de a fi reabilitat in felul acesta un gen gazetaresc compromis in mare masura dupa cel de-al doilea razboi mondial prin aducerea lui in serviciul propagandei politice.
OPERA:
Intimplari In linistea unei fotografii, reportaje, Iasi, 1978;
Paradisul provizoriu, reportaje. Bucuresti, 1982;
Proprietarul de iluzii, reportaje. Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
I. Buduca, in Contemporanul, nr. 48, 1978;
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 48, 1978;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 12, 1978;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 47,1978;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 19, 1979;
Gh. Perian, in Familia, nr. 7, 1979;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 8, 1979;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 7, 1982;
D. Ciachir. in Saptamina, nr. 596, 1982;
Al. Th. lonescu, in Arges, nr. 8, 1982;
M. Mihaies, in Orizont.nr. 21,1982;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 13,1982;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 5,1982.
|
